30 December 2010

Undele radio scad tensiunea arterială
Din Australia soseşte vestea despre un experiment medical remarcabil, care prin folosirea undelor radio promite să scadă tensiunea arterială, care pune în pericol viaţa a numeroase persoane.
Noua procedură, care durează doar 45 de minute, este realizată de un medic, care inserează un cateter într-o arteră a piciorului, între genunchi şi şold, legându-l apoi la o arteră apropiată de rinichi. Se folosesc unde radio de mică putere pentru a încălzi şi apoi pentru a deconecta anumiţi nervi, cunoscuţi pentru rolul pe care îl joacă în fenomenul hipertensiunii arteriale.

28 December 2010

Marea expediţie DX0DX pe insulele Spratly
Insula Thitu
6 IANUARIE – 1 FEBRUARIE 2011
CW, SSB, RTTY, PSK-31
Entitate separată DXCC
Zona CQ 26, zona ITU 50
IOTA AS-051
Grid locator OK71db
Poziţia în sondajul celor mai dorite entităţi DXCC organizat de THE DX MAGAZINE: locul 44 în 2008 şi locul 41 în 2009

25 December 2010

O poveste de Crăciun

24 December 2010

Noaptea de ajun a unui radioamator
Un video de Gary Pearce, KN4AQ

Am scris poezia în 1996 şi am realizat o înregistrare audio a ei câţiva ani mai târziu. În 2009 prietenul meu Don Mercz WA3AYR a înregistrat un potpuriu de Crăciun interpretat la ghitară, şi m-am gândit că acesta ar putea fi un fundal sonor potrivit pentru poezia mea, aşa că le-am mixat.
Apoi m-am gândit la un video (cu asta mă ocup). Dar ce imagini aş putea folosi pentru ilustrarea poeziei? Acţiune live? Prea complicat. Animaţie? Prea elaborat. Ce ar fi să folosesc coperţile QST-ului pe luna decembrie? În majoritatea anilor ele conţineau imagini legate de sărbători.

23 December 2010

NORAD îl urmăreşte pe Moş Crăciun!
În seara de Crăciun North American Aerospace Defense Command (NORAD, Comandamentul de apărare a spaţiului aerian nord-american) îl va urmări pe Moş Crăciun în zborul său în jurul lumii! Pentru al 55-lea an consecutiv personalul de la NORAD este pregătit pentru această misiune. Saitul NORAD Tracks Santa prezintă jocuri dedicate zilelor de sărbătoare şi activităţi actualizate zilnic. Saitul este disponibil în şapte limbi: engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, spaniolă şi chineză.

21 December 2010

EXPEDIŢII ÎN IMAGINI - 3B8, 3B9, PJ4

(două videouri)

EXPEDIŢIA LUI GIORGIO MINGUZZI IZ4AKS PE INSULELE MAURITIUS ŞI RODRIGUEZ


16 December 2010

Un concurs sloven al păcii
Dragi colegi radioamatori!
Doresc să vă prezint proiectul nostru WWPMC – World Wide Peace Messenger Cities Contest şi să vă invit să participaţi la el anul viitor. Concursul se va desfăşura de sâmbătă 8 ianuarie 2011 orele 12.00 UTC până duminică 9 ianuarie 2011 orele 12.00 UTC.
Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina noastră de internet

15 December 2010

Construiţi un tranzistor

13 December 2010

Despre comunicarea cu F.R.R.
Comentariu publicat pe Radioamator.ro sub articolul lui N2YO «Despre fraude în concursurile de radioamatori»

Am comentat pe această temă într-un articol pe blogul meu cât şi la sondajul de săptămâna trecută. Am scris de nenumărate ori despre neonorarea de către secretarul general al FRR a promisiunilor şi înţelegerilor, o constat de vreo 20 de ani, nu e cazul să mai revin. Aş avea de făcut acum o singură observaţie, legată de aşa-numita «criză de comunicare» menţionată în articol. 
DXpediţie în Afganistan
Comunicat de presă emis de Paul Ewing, N6PSE

INTREPRID-DX GROUP este încântat să anunţe noua noastră expediţie, care va lucra cu indicativul T6PSE din Afganistan timp de 10 zile în cursul lunii mai 2011. Din cauza unor raţiuni de securitate datele exacte şi locaţia DXpediţiei nu vor fi anunţate în acest moment. Intreprid-DX Group este cel care v-a oferit în aprilie 2010 activitatea YI9PSE din Kurdistan, Irak.

08 December 2010

Zece motive pentru a învăţa tatitatit- titata (CW)
de Don Keith, N4KC
Traducere şi publicare de Francisc Grünberg, YO4PX
cu acordul autorului
Ştiu. Codul Morse e un capitol închis. Finito. Dă-l încolo! Cu o pletoră de minunate moduri digitale, moderne, cu bunul SSB, cu FM-ul, şi chiar şi cu un dram de AM cu purtătoare cu care putem comunica, de ce ar mai avea nevoie cineva să înveţe telegrafia, acum, când nici nu mai e obligat s-o facă pentru a obţine o autorizaţie de radioamator?
Susţin că există cel puţin zece motive temeinice pentru oricine – novice sau old timer pentru a scoate din sertar benzile cu imprimări de texte în telegrafie, pentru a-şi dezmorţi mâna cu care manipulează, pentru a-şi construi un oscilator şi pentru a invăţa limbajul tit-tit-urilor cu care ne-au blagoslovit Samuel F.B. Morse şi Alfred Vail în 1840. Iată cele zece motive ale mele. Alţii s-ar putea să adauge şi alte motive, şi sper că o vor face.

05 December 2010

UN ZÂMBEÎETER (32)
Viaţa bate filmul
Expediţie montană cu FT-817, Peanut şi Rooster (Arahidă şi Cocoş)

03 December 2010

Ecourile tardive – un caz recent





Pe saitul SpaceWeather.com a fost publicată ştirea conform căreia în data de 27 noiembrie 2010 radioamatorul Peter Brogl DK6NP din Fürth, Germania a auzit ecouri tardive (Long-Delayed Echoes, LDE) în timpul unei furtuni geomagnetice scurte, dar intense. Fenomenul ciudat raportat de amatorul german s-a manifestat prin faptul că la 46 de secunde după transmiterea indicativului său în banda de 40 de metri el a recepţionat un ecou al propriei sale transmisiuni. «Iniţial am crezut că cineva face glume cu mine, dar am schimbat frecvenţa, mi-am transmis din nou indicativul şi am auzit un alt ecou.» Fenomenul a durat peste o oră, timp suficient pentru ca Brogl să facă mai multe înregistrări.

02 December 2010

Să înţelegem propagarea în unde lungi şi scurte
O carte virtuală gratuită

Steve G0KYA şi Alan G3NZK, membri ai Comitetului de studii ale propagării în cadrul RSGB, asociaţia naţională a radioamatorilor britanici, au pus în circulaţie o carte virtuală gratuită intitulată «Să înţelegem propagarea în unde lungi şi scurte». În cursul anilor 2008 şi 2009 Steve şi Alan au publicat o serie de articole despre propagarea în unde lungi şi scurte în revista RadCom a RSGB-ului. Articolele examinau lunar fiecare dintre benzile de unde scurte, explicând cititorului căile de manifestare ale propagării şi lămurind anumite aspecte tehnice ale propagării ionosferice. 

30 November 2010

Expediţie pe ins. Marshall V7
Oceania, zona CQ 31, zona I.T.U. 65

Membrii Russian Robinson Club Tim Tilleman NL8F (V73TM) şi Yuri Sushkin N3QQ (V73QQ) sunt în drum spre insulele Marshall pentru a activa trei insule IOTA, inclusiv o insulă nouă nelocuită. Se va încerca desfăşurarea activităţii după următorul plan:

28 November 2010

Comandantul Doug Wheelock KF5BOC apreciază radioamatorismul
Pentru toţi cei care s-au întrebat cum se aud staţiile de radioamator terestre la bordul Staţiei spaţiale internaţionale Doug Wheelock KF5BOC a răspuns acestei întrebări. Vineri 26 noiembrie 2010 expediţia cu numărul 24 a revenit pe Terra. La orele 01.22 UTC Soyuz 23S s-a desprins de SSI, avându-i la bord pe Fyodor Yurchikhin RN3FI, Douglas H. Wheelock KF5BOC şi Shannon Walker KD5DXB. Cei trei au aterizat cu bine în aceeaşi zi la orele 10.46 ora locală la nord-est de oraşul Arkalyk, în stepa din Kazahtan.

24 November 2010

ZL8X în eter!
de Dieter Schuster DL8OH
Ultima oră - 6 decembrie 2010
ZL8X a făcut QRT azi dimineaţă în jurul orelor 17.00 UTC, după ultima operaţiune pe 160 de mebri. Ziua anterioară am folosit-o deja pentru dezasamblarea staţiilor şi a antenelor şi împachetarea lor în cutii.

Logul final nu este deocamdată finalizat, dar numărul QSO-urilor se cifrează în jurul a 148.500 de legături. Logul online va fi încărcat atunci când vom concentra logurile tuturor calculatoarelor.
Am deschis Online QSL Request System (OQRS). Puteţi introduce QSO-urile realizate de dumneavoastră pentru a solicita un QSL online. Veţi primi informaţii şi îndrumări privind această procedură pe saitul nostru.



Azi e miercuri şi ne aflăm în cea de a patra zi de activitate. Toate staţiile sunt operate şi aruncă semnale în eter 24 de ore din 24. Transiverele, amplificatoarele, calculatoarele şi antenele lucrează toate bine şi fără incidente.

Opoziţia faţă de pilonii de radio continuă
Sub acest titlu Scott Hyliard relatează într-un articol publicat în 15 noiembrie 2010 în publicaţia   Peoria Journal Star despre noile evoluţii ale conflictului dintre Craig Thompson şi vecinii săi furioşi, care ameninţă cu reclamaţii adresate «grupului» ARRL, după cum s-au exprimat. Ei publică zilnic în ziarul local fotografii ale unor câmpuri de antene (altele decât cele ale lui K9CT) însoţite de întrebarea «Doriţi ca şi zona noastră să arate aşa?».

22 November 2010

Logul online al expediţiei ZL8X
Logul online al expediţiei ZL8X pe ins. Kermadec este operaţional. Azi 24 noiembrie expediţia a intrat in a cincea zi de activitate şi a depăşit 58000 de legături. Prin înscrierea unui indicativ apar legăturile efectuate cu staţia respectiva, iar pe ecran apare de la început un clasament TOP 100 mondial.

Manualul ... şi de ce nu-l citim 
de Gary Hoffman KB0H, editor colaborator al ARRL 
Traducere de Francisc Grünberg YO4PX 
publicată cu aprobarea autorului 
şi a lui Maty Weinberg KB1EIB, 
coordonator de producţie al ARRL

Mi-am cumpărat ieri un DVD. Am primit fireşte şi manualul, dar aveam şi un ghid Quick Start. Ghidul mi-a arătat tot ceea ce aveam nevoie să ştiu pentru a instala aparatul, iar cu celelalte funcţiuni m-am lămurit butonând timp de câteva minute telecomanda. Nu m-am preocupat să mă uit pe manual până a doua zi, dar chiar şi atunci nu am făcut decât să parcurg capitolele principale, pentru a vedea dacă a mai rămas vreo funcţiune pe care o neglijasem.

21 November 2010

UN ZÂMBEÎETE(31)

19 November 2010

Radioamatorii tailandezi răspund cererii de ajutor
Bangkok Post, 24.10.2010
Radioamatorii din zonele calamitate de inundaţii Nakhon Ratchasima şi Chaizaphum au venit în ajutorul autorităţilor pentru a coordona eforturile de salvare şi asistenţă.

17 November 2010

Codul Morse, un semnal care dispare
de Miguel Helft
Articol publicat în The New York Times în 17 decembrie 2006
Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX

Limbajul punctelor şi liniilor a fost lingua franca (aici în sensul de limbă comună, universală – nota mea, YO4PX) a radioamatorilor, o comunitate de oameni pasionaţi, împătimiţi ai tehnologiei, care au furnizat căi de comunicare în situaţii de urgenţă şi calamităţi.

15 November 2010

Pilonii unui radioamator stârnesc furia vecinilor
Craig Thompson K9CT din Trivoli, comitatul Peoria, S.U.A. a reuşit să-i înfurie pe vecinii săi, din cauză că îşi înalţă o serie de piloni pe proprietatea sa.  Într-un reportaj realizat de Eric Shangraw postul TV News 25 a prezentat ştirea, precizând că radioamatorul urmează să folosească pilonii «pentru a putea transmite semnale în toată lumea». Conform autorizaţiei de construcţie eliberată lui Craig Thompson de autorităţile locale este vorba de 11 piloni care vor fi amplasaţi pe o suprafaţă de 17 acri (circa 7 hectare), având înălţimi între 4,5 metri şi 60 de metri.

13 November 2010

Expediţia pe ins. Kermadec
Ultima oră
12 noiembrie 2010

Echipa principală se pregăteşte să plece din Germania. Vom decola la orele 12.30 ora Europei centrale de pe aeroportul din München spre Auckland via Dubai şi Sydney. unde vom sosi duminică 14 noiembrie. Plecarea din portul Tauranga este planificată pentru luni seara. Dacă vremea o va permite vom ajunge pe insula Raoul marţi dimineaţa. Fiind obişnuiţi cu toamna europeană membrii echipei se aşteaptă să se bucure de vremea călduroasă de primăvară a Noii Zeelande, cu temperaturi mult peste 20 de grade Celsius. Previziunile meteo promit o vreme asemănătoare şi pe insula Raoul.

12 November 2010

Diplomele AMSAT pentru legături prin sateliţii de amator
În buletinul de informaţii al AMSAT – The Radio Amateur Satellite Corporation – Clint Bradford K6LCS scrie:

10 November 2010

Un scut solar ar putea proteja reţeaua energetică nord-americană

La fiecare circa o sută de ani o furtună solară puternică se abate asupra Pământului, umplând zările sale cu aurore boreale roşii-sângerii, deturnând acele busolelor spre direcţii greşite şi abătând asupra lui curenţi electrici care bântuie încoace şi încolo pe scoarţa terestră.

09 November 2010

O nouă pagină permanentă
LINKURI UTILE  (clic)
-  asociaţii naţionale pe internet
-  reviste de radioamatorism (saituri de prezentare)
-  buletine de informaţii, saituri cu tematică multiplă
-  cluburi, organizaţii, fundaţii
-  saituri utilitare
-  producători de echipamente radio

08 November 2010

Amplificatorul liniar OM3500A
Un filmuleţ realizat în Friedrichshafen de SV9CVY ne prezintă OM3500A, noul amplificator liniar pentru benzile de amatori cu 3500 waţi output. Deşi nu este verosimil ca vreo administraţie să permită în viitorul previzibil folosirea legală a unei astfel de puteri de către radioamatori, amplificatorul se bucură de mare căutare.

06 November 2010

Expediţia ZL8X pe ins. Kermadec
19 noiembrie - 5 decembrie 2010

Oceania, zona CQ 32, zona I.T.U. 60. Entitate separată DXCC, care în 2008 se situa pe lista celor mai dorite 100 de entităţi DXCC întocmită de THE DX MAGAZINE pe poziţia 41, iar în 2009 pe poziţia 28.

05 November 2010

În Marea Britanie se votează democratic

«Alegerile pentru Comitetul de conducere al Radio Society of Great Britain (RSGB, asociaţia naţională a radioamatorilor din Marea Britanie) şi al regiunii 4 sunt în plină desfăşurare. Toţi membrii RSGB au dreptul să voteze Comitetul de conducere al asociaţiei, iar membrii regiunii 4 pot vota şi pentru conducerea regiunii respective.
Membrii RSGB pot vota online la www.votebyinternet.com/rsgb10 înscriind pe formular indicativul propriu şi numărul de membru, astfel cum s-a arătat în revista RadCom pentru luna noiembrie.

02 November 2010

Alexander S. Popov
sau
Nedreptăţile istoriei
Prezentare, traduceri, adaptări şi comentarii de Francisc Grünberg, YO4PX
În istoria ştiinţei nu sunt puţine cazurile în care o invenţie este revendicată de mai multe persoane sau, după decesul acestora, este atribuită mai multor persoane, dând prilej unor controverse aprinse, adeseori fără finalitate. Cine este inventatorul radioului? Iată o întrebare care nu-şi poate afla un răspuns univoc şi categoric. Şi pentru ca răspunsul să fie şi mai dificil de găsit, au intervenit în disputa asupra persoanei care a dăruit omenirii epocala descoperire şi ingrediente naţionaliste, patriotarde, la care s-au adăugat de multe ori opinii exprimate cu mult aplomb de la înălţimea catedrelor şi a academiilor, dar care s-au vădit a fi deficitare la capitolul documentare.

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved