05 January 2010

Radioamatorismul şi arta abstractă

Un artist  canadian care lucrează cu efecte de sunet şi lumină îi invită pe radioamatorii bine dotaţi pentru transmisiuni în unde scurte să participe la un proiect artistic audio inedit în banda de 20 de metri. Kapwani Kiwanga va transmite un mesaj din Eindhoven, Olanda către teritoriile care au o legătură istorică cu Olanda, cum ar fi Suriname, Indonezia şi Africa de sud. Participanţilor din aceste ţări li se va cere să retransmită mesajul recepţionat înapoi în Eindhoven. Kiwanga le va transmite din nou mesajul, şi aşa mai departe. Acest efect de ping-pong va distorsiona mesajul din ce in ce mai mult, ceea ce va duce în final la o înregistrare audio artistică abstractă.

Kiwanga spune că ar dori să înceapă acest proiect cât mai curând posibil. Dacă doriţi să participaţi, sunteţi rugat să-i trimiteţi un mail la kiwangakap(at)hotmail(dot) sau s-o sunaţi (da, este o «ea») la tel. 0031617638920. De asemenea trimiteţi o copie a scrisorii la South African Radio League News la artmi@sarl.org.za, care urmăreşte cu mare interes realizarea acestei creaţii artistice radioamatoriceşti.
(Sursă: SARL, asociaţia radioamatorilor din Africa de sud)

(Nu, nu e 1 aprilie - nota mea YO4PX)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved