28 februarie 2010

UN ZÂMBET ÎN ETER  (8)
MINCIUNI RADIOAMATORICEŞTI de AC6V
Vii cu 599 (repetă-mi indicativul, te rog).
Azi ţi-am pus QSL-ul la poştă.
Nu voi mai construi nimic în viaţa mea.
Pe acest TS2000 în stare impecabilă am dat 300 de dolari.
Am lucrat expediţia la prima chemare.
Nici o entitate n-am lucrat-o în net!!!
Recepţionez telegrafie cu 200 de semne pe minut, dar am o infecţie la ureche.
Îmi place telegrafia, dar mi s-a stricat cheia de manipulare, de aceea lucrez numai în fonie.

După un QSO lung şi plictisitor:
Mă cheamă XYL-ul la masă.
QSB, se duce propagarea ! (a se creşte şi descreşte puterea de ieşire).
Am QRM pe frecvenţă, să încheiem până ne mai auzim!
Sună la uşă, 73!
Sună telefonul, 73!
Trebuie să scot câinele la plimbare, 73!


LUDWIG VAN BEETHOVEN ŞI TELEGRAFIA (Clic pe titlu şi deschideţi difuzorul)

*   *   *

26 februarie 2010

ANDORRA ÎN 160 DE METRI

Membrii Uniunii Radioamatorilor din Andorra (Unió de Radioaficionats Andorrans, URA) vor face echipă cu operatorii cluburilor de concurs spaniole «Group Soria Contest» (URE) şi «Union Radio Friends Soria» (URASO) pentru a activa staţia C37NL în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2010, cu participare în etapa de SSB a marele concurs CQ World Wide DX Contest în banda de 160 de metri (26.02.2010 22.00 UTC - 28.02.2010 21.59 UTC), sub conducerea lui Carlos EA1DVY. Activitatea este dedicată aniversării a 30 de ani de la constituirea asociaţiei unite a radioamatorilor andorreni.
Informaţia QSL: C37URA, PO BOX 1150, AD553, Andorra
Principatul Andorra  (în catalană  Principat d'Andorra,  în franceză   Principauté d'Andorre, în spaniolă Principado de Andorra) este ţară mică în sud-vestul Europei, situată în munţii Pirinei, care se învecinează cu Franţa şi Spania. Andorra este printre cele mai mici naţiuni din Europa, având o suprafaţă de 468 km pătraţi şi o populaţie estimată la 84.484 în 2008. Capitala este Andorra la Vella. Limba oficială este limba catalană, deşi spaniola, franceza şi portugheza sunt vorbite şi ele de andorreni. Principatul a luat naştere în 1278, suveranitatea sa este împărţită între Franţa şi episcopul de Urgell, Spania.  Este o ţară prosperă în principal din cauza industriei turismului, a serviciilor sale, cu un procent estimat la 10.2 milioane de vizitatori anual şi, de asemenea, din cauza statutului său de paradis fiscal. Andorra nu este stat-membru al Uniunii Europene, dar Euro este moneda naţională.
(Surse: saitul URA, Wikipedia, Ham Atlas SP6NVK) 
*   *   * 


(Pentru articolele anterioare clic pe Postări mai vechi  sau Arhiva articolelor

24 februarie 2010

EXPEDIŢIE PE INSULELE KIRIBATI DE EST (T32) 
(LINE ISLANDS)
- entitate separată DXCC -
Oceania, zona ITU 61, 63, zona CQ 31
Nils-Göran Persson SM6CAS va conduce o echipă din care fac parte Steve G4EDG, Mike K9AJ, Derek G3KHZ şi Steve 9M6DXX (G4JVG) plus 5 oficiali ai guvernului din Kiribati, care vor vizita între 17 martie şi 18 aprilie 2010 patru insule IOTA nelocuite, care nu au fost niciodată activate. Din punct de vedere geografic insulele poartă numele generic Southern Line Islands. Ei vor folosi următoarele indicative:

23 februarie 2010

Din seria "Ham Radio Video":  Nr. 7
INTERCONECTAREA CALCULATORULUI CU TRANSIVERUL
pentru a lucra în moduri digitale (inclusiv în noul mod digital ROS), interfeţe home-made şi comerciale
de Randall K. Hall, K7AGE

22 februarie 2010

NOUL MOD DIGITAL ROS!
ULTIMA ORĂ
Cei care au descărcat programul au constatat poate că acesta era o versiune mai nouă faţă de cea menţionată în articol. Autorul programului încearcă să-l îmbunătăţească zilnic şi lansează noi şi noi versiuni, ajungând la ora când scriu aceste rânduri la versiunea 1.7.0. Schimbări majore faţă de versiunea iniţială nu am constatat, se umblă mai mult la fineţuri (e-mail, VOX, etc.). Deocamdată programul nu are nici pe departe  facilităţile pe care le oferă programele de RTTY sau PSK, cum ar fi MixW sau DigiPan. Cel mai mult îmi lipseşte comutarea automată de pe emisie pe recepţie, la început uitam mereu să apăs pe butonul roşu şi rămâneam secunde bune cu emisia cuplată. O soluţie pe care am descoperit-o este aceea de a apăsa imediat pe butonul roşu după lansarea mesajului, care apoi se derulează automat şi trece singur pe recepţie. Nu prea există posibilitate de macrouri, cele care există sunt puţine şi lipsite de versatilitate.  Dar nu au trecut decât patru zile şi cu siguranţă că programul va fi îmbunătăţit simţitor.



ROS – un nou mod digital!
ROS este un program de comunicaţii digitale bazat pe tehnica Spread Spectrum folosită in domeniul militar. Scopul său este să optimizeze puterea de ieşire disponibilă şi să înlesnească legături în cele mai defavorabile condiţii, atât în unde scurte cât şi în EME sau Meteor Scatter. Pe lângă realizarea legăturii în eter programul răspunde automat operatorului care a inclus în mesajul său o adresă de e-mail, comunicându-i parametrii semnalului recepţionat.

21 februarie 2010

UN ZÂMBET ÎN ETER  (7)
CÂINELE ŞI QRP-ISTUL
QRP-istul nu scotea prea mulţi waţi în eter, în schimb era cam lăudăros din fire. Într-o seară la club începu să se tot laude că are la el acasă ceva cu totul deosebit. În cele din urmă reuşi să-i facă curioşi pe ceilalţi membri, care s-au hotărât să-l viziteze şi să vadă acel lucru atât de deosebit. "E vorba de câinele meu", le explică QRP-istul. "Înţelege codul Morse. Ia uitaţi-vă!", şi puse nişte Whiskas în farfuria animalului, care stătea tolănit pe pat. Fluieră apoi de trei ori scurt şi o dată lung pentru litera V. Câinele se sculă şi se îndreptă spre farfurie. "Aţi văzut?" spuse mândru QRP-istul, "câinele meu ştie telegrafie." Cum vizitatorii aveau totuşi oarece îndoieli cu privire la relaţia cauză-efect, îi oferiră QRP-istului şi o altă variantă posibilă. "Sună de parcă ar fi începutul Simfoniei Destinului de Beethoven", spuse unul dintre ei,ceea ce îl făcu pe QRP-ist să cadă în extaz."Zău?Păi asta înseamnă că îi place muzica clasică,nu-i aşa?" (adaptare după Hugh "Cass" Cassidy, WA6AUD)
           Lampa detectoare                    Lampa modulatoare


             Lampa oscilatoare                     Lampa redresoare
                                         *   *   *

(Pentru articolele anterioare clic pe Postări mai vechi  sau Arhiva articolelor

19 februarie 2010

                Expediţie pe insula Christmas VK9X
20-27 februarie 2010
- Entitate separată DXCC -
Oceania, zona ITU 54, zona CQ 29
IOTA OC-002
Jim G3RTE şi Phil G3SWH vor fi activi de pe insula Christmas între 20 şi 27 februarie 2010 cu indicativul VK9X/G6AY. Insula Christmas ocupa poziţia 66 în sondajul celor mai dorite entitităţi DXCC alcătuit de THE DX MAGAZINE pentru anul 2008, iar pe lista pe 2009 ea nu mai apare, datorită numeroaselor activităţi de pe insulă în cursul ultimului an.  Activitatea se va desfăşura exclusiv în telegrafie pe benzile de la 80 la 10 metri; nu se va lucra pe banda de 160 de metri. În funcţie de propagare operatorii plănuiesc să fie activi cu două staţii cât mai mult timp posibil, cu obiectivul de a lucra cât mai mulţi europeni şi nord-americani pe cât mai multe benzi.

Din seria "Ham Radio Video":  Nr. 6
Legături prin satelitul AO-51 
de Randall K. Hall, K7AGE


 (Prezentare de YO4PX. Sursă: canalul YouTube al lui K7AGE)

18 februarie 2010

Totul despre DXCC
PARTEA A III-a

Traducere, adaptare rezumativă şi postare de
cu aprobarea lui Wilfred G. Moore, NC1L,
managerul diplomelor DXCC, pe baza saitului
ARRL.

QSL-URI
Cu excepţia cazurilor în care se aplică regulile de la Secţiunea IV, solicitanţii trebuie să prezinte ARRL-ului dovezi scrise (cărţi de confirmare QSL) pentru toate validările DXCC dorite. Fotocopiile şi confirmările transmise electronic (inclusiv dar nu limitat la faxuri, telexuri şi telegrame) nu sunt actualmente acceptabile în scopuri DXCC. Se vor accepta confirmări electronice atunci când se vor adopta proceduri în acest sens.

17 februarie 2010

 Totul despre DXCC
Partea a II-a

Traducere, adaptare şi prezentare
cu aprobarea lui W.G. Moore NC1L,
managerul diplomelor DXCC
pe baza saitului ARRL 

DIPLOMELE DXCC

DX Century Club Award, cu certificat şi insignă poate fi solicitată de radioamatorii din întreaga lume. La  toate diplomele DXCC pot fi adăugate confirmări adiţionale celor 100 prezentate iniţial. Există 18 diplome separate DXCC şi, în plus, DXCC Honor Roll, şi anume:

16 februarie 2010

Totul despre DXCC
Partea I-a

Traducere, adaptare şi prezentare
cu aprobarea lui W.G. Moore NC1L,
managerul diplomelor DXCC
pe baza saitului ARRL 

În numărul 1/1989 al revistei Radioamatorul editat la Braşov am publicat articolul "Totul despre DXCC". Recitindu-l mi-am dat seama că subiectul nu şi-a pierdut cu nimic din actualitate, mai mult decât atât, că el trebuie reluat din timp în timp, pentru a semnala modificările intervenite, dar şi pentru a oferi unei noi generaţii de DX-mani informaţiile utile despre acest fenomen aş zice unic în istoria radioamatorismului.


15 februarie 2010

Portalul istoriei I.T.U.
Uniunea  Internaţională de Telecomunicaţii (I.T.U., International Telecommunication Union) a anunţat la 11 februarie că a fost lansat Portalul Istoriei I.T.U. Acest program – digitalizarea arhivei ITU şi a documentelor sale istorice – şi-a fixat ca ţintă să îmbunătăţească accesul la informaţii despre I.T.U. şi despre evoluţia sa începând de la înfiinţare în 1865, asigurându-se totodată prezervarea acestor documente. 

14 februarie 2010

UN ZÂMBET ÎN ETER  (6)
VIITORUL RADIOAMATORISMULUI ?
Completaţi următorul chestionar, acesta este testul dumneavoastră pentru obţinerea autorizaţiei de radioamator. Citiţi-l cu atenţie înainte de a-l completa.
Numele dv. (adică cum vi se spune)____________
Adresa (adică unde locuiţi) __________________
Data naşterii (când v-aţi născut)______________

12 februarie 2010

Diploma Regiunii a II-a IARU

11 februarie 2010

Din seria "Ham Radio Video":  Nr. 5
Iniţiere în recepţia semnalelor 
PSK-31 de Randall K. Hall, K7AGE
(Se descarcă programul gratuit DigiPan 2.0)


10 februarie 2010

Unde sunt petee solare?
Editorialul lui David Sumner, K1ZZ 
din revista QST 1 februarie 2010


Petele solare, cu ele avem noi treabă. Acei dintre noi care urmăresc activitatea solară, la fel cum majoritatea oamenilor urmăresc starea vremii, se aşteptau ca până acum Soarele nostru să fi contractat o frumoasă varicelă. În loc de asta se pare că suntem blocaţi într-o prăpastie a unei minime de activitate solară.
Dacă sunteţi nou venit în radioamatorism şi nu aţi avut încă parte de o maximă a ciclului solar, vă întrebaţi probabil de ce ne preocupăm noi de petele solare. Motivul îl constituie faptul că un număr mare de pete solare transformă benzile de unde scurte – şi banda de 6 metri deopotrivă – în benzi DX globale prin creşterea ionizării stratului F al ionosferei.  Detaliile acestui fenomen depăşesc scopul unui editorial; e suficient să spunem că propagarea ionosferică este aceea care face din benzile de unde scurte o resursă deosebit de valoroasă, care merită să fie protejată împotriva poluării cu surse de zgomot, cum ar fi liniile de alimentare şi alte perturbaţii neintenţionate.

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved