10 martie 2012

UN  ZÂMBET  Î ETE (41)
Jungla din adâncuri
de Gary Hoffman KB0H, editor colaborator al ARRL 
Traducere de Francisc Grünberg YO4PX, 
publicată cu aprobarea autorului 
şi a lui Maty Weinberg KB1EIB, 
coordonator de producţie al ARRL

E miercuri. Cina a fost gătită şi consumată. Farfuriile au fost spălate. Soţia mea Nancy s-a adâncit în dezlegarea misterului unei crime, iar câinele nostru Ariel e ocupat cu dezmembrarea unui os. Mă uit la ceas şi văd că e timpul să mă duc jos în shack ca să particip la reţeaua săptămânală de urgenţă ARES (Amateur Radio Emergency Service). Dar unde mi-am pus oare maceta?
În deschiderea filmelor din serialul de televiziune Monk  Randy Newman cântă «It’s a jungle out there» (E o junglă afară).  



În cazul subsolului meu e o junglă în adâncuri.  Cărările prin pădurea de obiecte «nefolosite dar care ar putea fi odată folositoare» devin pe zi ce trece mai înguste. Riscurile drumului devin din ce în ce mai ameninţătoare. Din colţuri în care privirea nici nu pătrunde se pot auzi din când în când zgomotele unor mici avalanşe. Ariel nici nu se încumetă să coboare în subsol. De fiecare dată când Mami sau Tati coboară, îşi vâră coada între picioare şi pe mutră i se aşterne o expresie de profundă îngrijorare.
O, am încercat noi să facem curat acolo jos - chiar de mai multe ori. Problema este că mărimea inputului este mai mare decât aceea a outputului. N-avem nicio şansă să obţinem vreun progres.
Aşa că îmi îmbrac echipamentul de protecţie, încerc s-o liniştesc pe Ariel că mă voi întoarce şi cobor treptele. Îmi croiesc drum printre piese de mobilier vechi, aparate electrocasnice scoase din uz şi alte exemplare de floră exotică. Încerc să evit stive de documente gata-gata să se năruie, care ar putea ajunge importante într-o bună zi. Păşesc cu ochii-n patru de teama insectelor şi a reptilelor, care în mod normal vieţuiesc în pădurile ecuatoriale, dar care şi-ar fi putut trimite în recunoaştere cercetaşii pentru a evalua subsolul nostru ca pe un posibil habitat nou pentru speciile lor.
Auzind cârâiturile pachetelor APRS îmi dau seama că mă apropii de ţintă. În fine! Zăresc deja ledurile clipind ale TNC-ului (terminal node controller). Am ajuns cu bine în shack-ul meu.
De-abia acum mă aflu în inima adevăratei jungle.

Legea junglei


Da, shack-ul meu este cea mai densă, cea mai impenetrabilă parte a codrului. Cu greu poţi găsi vreo porţiune liberă a podelei pe care să păşeşti. Rotiţele fotoliului meu rulant nu au pe unde rula.  Practic orice mişcare pe care o fac duce inevitabil la prăbuşirea unuia sau altuia dintre mormanele de obiecte. Astronauţii de pe naveta Mercury au beneficiat de mult mai mult spaţiu şi mobilitate decât am eu parte în shack-ul meu.
Repet, coeficientul inputului îl depăşeşte cu mult pe acela al outputului. Gândiţi-vă, de fapt nici nu există vreun output. Odată ajuns în subsol nimic nu pare să mai iasă de acolo vreodată.
Văd problema ca având două aspecte:
- shack-ul adăposteşte şi alte lucruri decât aparatură radio.
- este un shack de experimentator.
În privinţa primului aspect: shack-ul meu a ajuns un depozit de lucruri care nu sunt neapărat necesare activităţii sale. De pildă, acolo se află întreaga mea aparatură pentru situaţii de urgenţă. Toate sculele au de-a face cu radioul, dar nu au legătură cu shack-ul. Ferească-Sfântul să am vreodată nevoie să le folosesc într-o acţiune; orice situaţie de urgenţă se va fi încheiat cu mult înainte ca eu să reuşesc să le extrag din shack şi, trecând prin subsol,  să răzbat cu ele târâş la lumina zilei.
Se mai află în subsol şi puzderie de echipamente de calculator. Ştiţi cum e... Chiar dacă au ajuns demodate, pur şi simplu n-ai inima să arunci ceva în care ai investit atâta timp şi atâţia bani – fără a mai menţiona şi colecţia de înjurături aferente care le-au fost adresate. În plus, în zilele noastre e aproape imposibil să poţi scăpa de echipamentele de calculator.
Cât priveşte al doilea aspect: shack-ul meu este un shack de experimentator.
Ce vreau să spun cu asta?
Există radioamatori care deţin ceea ce poate fi numit un «shack de operator». Le poţi vedea în revista QST. Sunt spaţii minunate, bine organizate şi funcţionale. Pereţii lor sunt împodobiţi cu diplome, hărţi şi QSL-uri. Ele sunt perfecte – aţi ghicit – pentru operare.
Pe de altă parte un shack de experimentator are mai degrabă scheme lipite pe pereţi. Capacele aparatelor sunt scoase, cele mai multe dintre scule au fost întoarse cu faţa la perete, pentru ca proprietarul să poată ajunge la panourile lor posterioare.  Peste tot şerpuiesc sârme şi cabluri. Cutii de carton deschise zac pretutindeni pe podea. Dezordinea s-a vrut iniţial provizorie, dar a ajuns aproape permanentă.
OK, acesta e shack-ul meu de experimentator. Se menţine în această situaţie pentru că «proiectele mele aflate în curs de desfăşurare» de cele mai multe ori nu se desfăşoară deloc. Dar, fiind un încăpăţânat, eu continui să încerc. Iar shack-ul rămâne în neorânduială.

Hush, My Darling; Don’t Fear, My Darling  («Taci, draga mea, nu te teme, draga mea, în junglă, măreaţa junglă leul doarme astă-noapte… », fragment din textul cântecului «Leul-rege» în filmul «Cartea junglei» după romanul lui  Rudyard Kipling ecranizat de Walt Disney – nota trad.



Shack-ul a devenit şi mai dezordonat atunci când băieţii de la AT&T au venit să ne instaleze în casă pachetul U-Verse (cablu TV/internet/telefon). Ei au dorit cu tot dinadinsul să treacă prin shack-ul meu şi m-au obligat să le croiesc pârtie îndepărtând totul din calea cablurilor lor. Nimic nu s-a mai potrivit ca lumea atunci când am încercat să reaşez obiectele pe locurile în care zăcuseră.
Un alt lucru care îmi menţine shack-ul în neorânduială este faptul că aud necontenit despre câte-o «cea mai tare noutate în domeniul modurilor digitale» şi că «toţi cei din echipa ARES au trecut deja la instalarea ei». Evident că trebuie să încerc şi eu noutatea. Descarc programul, întind şi mai multe sârme decât erau (întotdeauna un astfel de demers presupune şi mai multe fire), răzbat cu greu prin indicaţiile manualului (dacă există un manual), pentru a descoperi apoi că de fapt nu există nimeni care să mai folosească acel mod de lucru.  Dar asta nu mă împiedică să las neatins tot ceea ce am instalat, pentru eventualitatea în care printr-o minune şi-ar face totuşi apariţia cineva care să lucreze în modul respectiv.
Fireşte, totul este doar provizoriu...

The Simple Bare Necessities («Rezumă-te la strictul necesar, uită de griji şi de vrajbă… », fragment din cântecul ursului Baloo, «Cartea junglei», vezi mai sus – nota trad.)



O idee ar fi ca să aplic pe fiecare sârmă, cutie, montaj etc. câte o etichetă cu data expirării lor. În cazul în care un proiect nu se transformă în ceva cât de cât util până la data stabilită componentele ar urma să fie aruncate fără milă.
Ştiu însă că disciplina mea ar eşua lamentabil. Cu siguranţă că aş tot «extinde» datele de expirare până când etichetele şi-ar pierde orice noimă.
O altă soluţie ar fi să urc tot echipamentul din shack în camera de zi a familiei. Se află în apropierea garajului şi mi-ar veni mult mai uşor să-l încarc la nevoie în maşină. Numai că Nancy tocmai a investit o grămadă de timp şi de bani în reabilitarea camerei de zi. Dacă aş începe acum să depozitez acolo mormanele de aparatură aş avea nevoie curând eu însumi de un program de reabilitare.
În fine, m-a bătut gândul s-o iau pur şi simplu de la capăt. În loc să încerc rearanjarea shack-ului existent, de ce n-aş alcătui unul nou? De data asta l-aş putea proiecta de la zero, fără să mai aştept transformarea sa pe cont propriu. Aş putea folosi spaţiul într-o manieră raţională, în loc să recurg la un pichamăr pentru a-mi croi drum prin shack-ul de acum. Cablajele şi sârmăraia ar ajunge în sfârşit sub control.  Ar fi perfect.
Dar, ia staţi. Acela ar fi un shack de operator.
Hm … Poate că mi-ar trebui de fapt două shack-uri.

Nota editorului: Gary Hoffman KB0H, membru al ARRL, trăieşte în Florissant, Missouri şi a devenit radioamator în 1995. Prin titlul rubricii sale permanente «Amatorul amator» în care publică articole pe saitul ARRL-ului el vrea să sugereze că îl are în vedere pe amatorul obişnuit, nu pe cei experimentaţi şi versaţi. Soţia sa Nancy deţine indicativul N0NJ. Gary întreţine o pagină de internet pentru radioamatori. Cititorii sunt invitaţi să-l contacteze prin e-mail.

Un alt articol de Gary Hoffman KB0H:

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved