08 martie 2013

OFCOM, RSGB şi Jocurile Olimpice

Radio Society of Great Britain (RSGB), asociaţia naţională a radioamatorilor din Marea Britanie a primit o scrisoare de mulţumiri din partea autorităţii independente de reglementare a telecomunicaţiilor din Marea Britanie OFCOM, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul societăţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor în timpul Jocurilor Olimpice care s-au desfăşurat la Londra în 2012.
În scrisoare reprezentantul OFCOM Peter Bury spune că la încheierea Jocurilor doreşte să-şi exprime caldele sale mulţumiri şi aprecieri pentru contribuţia pe care RSGB a adus-o la succesul deosebit al comunicaţiilor fără fir în timpul evenimentului.
Conform lui Bury una dintre provocările căreia a trebuit să-i facă Marea Britanie a fost găsirea unui număr suficient de persoane care să deţină abilităţi în ingineria radio şi în administrarea interferenţelor pentru a face faţă necesităţilor Jocurilor. El spune că OFCOM nu ar fi putut găsi forţe suficiente din propriile sale resurse şi de aceea a cerut ajutor din partea radioamatorilor şi a altor agenţii pentru a ajuta la formarea unei echipe de experţi.
În scrisoarea sa Bury continuă afirmând că sprijinul din partea RSGB în această iniţiativă a prezentat OFCOM-ului persoane foarte bine motivate şi deţinând un înalt nivel de abilităţi tehnice şi de experienţă. El a menţionat că OFCOM nu ar fi putut oferi clienţilor săi servicii de o calitate atât de înaltă fără ajutorul din partea RSGB.
În încheiere el a arătat că în opinia sa schimbul de cunoştinţe dintre OFCOM şi radioamatori va face parte din moştenirea perenă a Jocurilor Olimpice din 2012, pe care îl vede ca un model al unor rodnice cooperări viitoare între cele două organizaţii. 
(Sursă: Southgate AR News, RSGB)

(Despre relaţiile dintre Federaţia Română de Radioamatorism şi ANCOM, omologul din YO al OFCOM-ului, se poate citi în articolul «Şmenăria, eternă poveste». Este rezultatul administrării dezastruoase a organizaţiei de către preşedintele C. Neacşu şi grupul retrograd din Consiliul de administraţie care îl sprijină - nota mea, YO4PX)

 


*   *   *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved