CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

07 iulie 2013

Invitaţie la colaborare

Invitaţie la colaborare
În primul rând doresc să mulţumesc celor care şi-au dedicat câteva minute din timpul lor participării la sondajul de opinie, prin care am încercat să aflu care anume dintre cele 7 domenii în care sunt clasificate cele peste 650 de articole şi paginile permanente se bucură de cel mai mare interes, votanţii beneficiind de opţiuni multiple.
Rezultatele sunt destul de elocvente şi unele dintre opţiuni au constituit, pentru mine cel puţin, o reală şi plăcută surpriză. În orice caz ele vor fi un reper în încercarea de a aborda teme care să intereseze un număr cât mai mare de cititori.
Iniţierea acestei pagini a fost o aventură în care m-am angajat în ianuarie 2010. De atunci, datorită publicării câte-unui nou material la fiecare 3-4 zile numărul vizitatorilor şi al accesărilor de pagini (page views) a crescut încet, dar constant. Se poate afirma că dintr-un blog pagina s-a transformat încet-încet într-o adevărată publicaţie online, cu conţinut nou frecvent  adăugat, cu rubrici fixe, cu pagini informative şi educaţionale actualizate periodic şi cu o mare diversitate de abordări şi de autori, aceasta din urmă prin publicarea nenumăratelor traduceri din autori străini sau a semnalării unor publicaţii, evenimente, concursuri, diplome etc. de pe toate continentele. Majoritatea vizitatorilor provin evident din YO (81%), dar statisticile online ale accesăriilor arată că multe articole sunt citite atât de vorbitori de limba română din străinătate cât şi de amatori străini, care uzează de traducătorul automat oferit de Google (atât cât pot fi de intelegibile traducerile efectuate de un program de calculator ...).
Cred că a sosit momentul de a deschide paginile acestei publicaţii colaboratorilor externi, tuturor celor care doresc să contribuie şi să-şi prezinte scrierile prin intermediul saitului unui public în permanenţă dornic de materiale interesante, de o cât mai mare diversitate de orientări, opţiuni şi de opinii în lumea minunatului nostru hobby. Condiţiile colaborării sunt simple şi uzuale:
Materialele trebuie să se încadreze pe cât posibil în unul dintre domeniile publicaţiei: Concursuri/Diplome/Staţii speciale * Articole de opinie * Construcţii/Echipamente/Software * Întâmplări adevărate * Expediţii şi DX/DXCC * Materiale educaţionale/Din istoria comunicaţiilor radio * Umor.
Întinderea materialelor nu trebuie să fie mai mică de o jumătate de pagină A4, dar nici exagerat de mare. Textele se primesc fie în format Word ca ataşamente la un e-mail, fie scrise direct în mesajul e-mailului. Imaginile trebuie să fie în format jpg sau jpeg. Nu am deocamdată posibilitatea de a folosi texte, desene sau poze în alte formate. Pentru preluarea unor fotografii din alte surse trebuie menţionate adresele URL ale surselor. Locul pozelor în text trebuie marcat prin  «poza nr.1», «poza nr.2» etc. şi se include o listă separată cu o scurtă descriere a pozei pentru identificare şi eventualul subtext. Linkurile se marchează prin sublinierea cuvântului urmat între paranteze de adresa URL a linkului.
Traducerile trebuie să menţioneze în mod obligatoriu autorul şi sursa originară. Colaboratorul îşi asumă întreaga răspundere pentru eventuale probleme de copyright. De asemenea  autorul, care trebuie să-şi prezinte identitatea reală şi indicativul de radioamator, îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul materialelor. Orice reclamaţie din partea autorului unui text tradus sau a publicaţiei de origine va duce la eliminarea imediată a materialului de pe pagină. Nu se primesc decât materiale originale, care nu au mai fost sau nu urmează a fi publicate în limba română în altă parte – desigur, cu excepţia saitului sau a blogului propriu. Nu se primesc reclame, anunţuri, rezultate de concursuri.
Materialele se expediază la această adresă, iar publicarea lor se va face în ordinea sosirii şi în funcţie de timpul meu liber disponibil necesar formatării textelor. Îmi rezerv dreptul de a renunţa la publicarea unor materiale care nu se încadrează în caracterul general al publicaţiei şi nu prezintă în opinia mea un interes minimal pentru radioamatorii YO.
Comentariile la articole, semnate cu numele şi indicativul real, pot fi trimise pe aceeaşi adresă de e-mail şi vor fi publicate sub articol, cu condiţia să respecte normele de civilitate cunoscute.
În aşteptarea contribuţiilor Dumneavoastră,
Francisc Grünberg, YO4PX
*   *   *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved