22 iulie 2013

O noapte furtunoasă
de Gheorghe Oproescu – Tavi, YO4BKM

În 1978 aveam o vechime de 9 ani ca radioamator. Fusesem autorizat la Radioclubul Judeţean din Galaţi în 1969, pe când eram student, apoi am devenit membru al Radioclubului Judeţean din Piteşti în urma repartizării mele ca inginer la Întreprinderea de Autoturisme. În 1977 am înfiinţat o staţie colectivă la Asociaţia Studenţilor din actuala Universitate din Piteşti, cu indicativul YO7KFV, al cărei responsabil eram. 


Echipamentul era integral HM în banda de 2 m şi aparţinea subsemnatului. Un emiţător cu trei cristale pe frecvenţe fixe, tranzistorizat, cu o putere de 3W plus un QRO de 40W cu QQE06/40 şi un receptor dublă schimbare de frecvenţă după o schemă a lui YO3AVE. Antena era un Swan rotativ telecomandat. 
În 1978 am obţinut locul 2 la YO DX VHF şi locul 3 la CN UUS cu indicativul YO7KFV. Încurajat de rezultate şi de faptul că aveam o staţie cu performanţe foarte bune, am hotărât ca anul viitor, în 1979, să mă duc în CN UUS pe munte, numai cu echipamentul tranzistorizat. Antena Swan era prea complicată pentru expediţie aşa că am făcut un Long Yagi cu 7 elemente şi 9 dB câştig care îmi mai oferea un avantaj: pe reflectorul ei puteam monta o aceeaşi antenă pentru banda de 70 cm, între timp construisem un triplor pentru emisie (scotea 0,75W) şi un converter pentru recepţie. Din tablă de conserve confecţionasem o teacă pentru 12 baterii R20 care furnizau cei 9V la recepţie şi 18V la emisie plus curent pentru o slabă iluminare a logului. Mă aprovizionasem cu 3 seturi a câte 12 baterii, să ajungă pentru 24 de ore de trafic continuu. Mai luam cu mine o spirtieră, un ciocan de lipit la flacără, pense, şurubelniţe, piese de schimb.
Am ales ca loc de deplasare vârful Iezerul Mare (2463 m) la care se putea ajunge motorizat pe la Câmpu-Lung, Cabana Voina apoi cca. 5 ore de urcat pe jos pe traseul numit „prin Jepi”, azi se poate urca cu autoturismul dar pe alt traseu. Autorizaţia pentru portabil era pentru staţia colectivă şi am format o echipă care să profite atât de campionat cât şi de o excursie pe munte în plină vară. Operatori la staţie eram eu şi un student, Dan YO7BAY. În grup mai erau XYL-ul subsemnatului, un coleg de serviciu cu soţia (neradioamatori, dar buni cunoscători ai muntelui), un alt student devenit mai apoi radioamator, Florin YO7DAB, în prezent profesor la Universitatea din Piteşti. Am profitat de faptul că o altă echipă din Câmpu-Lung formată din Dan YO7BKT şi Marius YO7BBE urca pe acelaşi munte, pe Vârful Roşu (2469 m), erau însoţiţi de salvamontişti şi aveau un ARO cu care am făcut traseul de 25 km de la Câmpu-Lung la cabana Voina.  Puţin sub vârful Iezerul Mare se afla un refugiu solid care urma să găzduiască neradioamatorii iar noi, radioamatorii, aveam un cort simplu, de 2 persoane. Greutate mică, amplasare rapidă şi simplă. Colegii de pe Vârful Roşu (câţiva km în linie dreaptă, aveam vizibilitate directă) aveau un cort izoterm de 4 persoane, cu verandă şi mobilier.
Lacul Iezer. Vârful este în afara cadrului, spre stânga

Am ajuns la cabana Voina în jurul prânzului, într-o zi de vineri. Ne-am luat fiecare bagajele în spinare şi am început urcuşul, pe lângă râul Târgului. Până să se însereze eram la refugiu, aflat cam la 150 m mai jos de vârf, unde erau deja turişti sosiţi de mai multe zile. Am făcut un foc cu crengi din jepi, culese cu cca. 1 oră înainte de destinaţie, plăcuţe indicatoare ne informau să ne aprovizionăm pe parcurs că sus nu găsim lemne. Un îndemn 100% mobilizator după cca. 4 ore de urcuş, finişul trebuia susţinut cu un efort suplimentar. Lângă refugiu era un lac în care, după lăsarea întunericului şi pe un clar fantastic de Lună, săreau peşti. Deşi apa era rece, pe timp de zi mai săreau şi unii turişti înfierbântaţi de anumite licori consumate cu prea mult zel.
Am dormit la grămadă, în refugiu, pe paturi metalice suprapuse pe 2 rânduri şi prevăzute numai cu saltele de tip militar. Bune şi aşa, dacă printre noi nu s-ar fi aciuiat şi un vânător care s-a apucat să tragă cu puşca din refugiu pe fereastră. Până la urmă oboseala l-a răpus şi pe el şi am avut linişte.
A doua zi ne-am făcut planul să urcăm cu toţii cei 150 m până în vârf, să instalăm acolo cortul şi antena, urmând să rămână doar operatorii de la staţie. Zis şi făcut, era o zi senină, cu un soare arzător ca la munte. Am parcurs cei 150 m în mai mult de o oră din cauza pantei prea abrupte şi a multor serpentine pe care eram nevoiţi să le facem. Am întâlnit şi ciobani cu oile, dulăii erau foarte paşnici şi apreciau bucăţelele de salam sau de caşcaval cu care îi tratam pentru consolidarea relaţiilor de prietenie. Pe vârf am instalat rapid antena chiar lângă bornă iar cortul a fost montat la cca. 2 m sub vârf, într-o şa micuţă dar suficientă pentru a-l ocroti parţial de eventuale vijelii. Propagare excelentă, vremea la fel. A urmat un prânz bogat şi cu cca. o oră înainte de a începe campionatul toţi companionii s-au retras, să ne aştepte la refugiu a doua zi după amiază, când urma să încheiem participarea noastră. Ne-au mai vizitat şi alţi turişti aflaţi în trecere, ştiau de radioamatori dar, spre surprinderea noastră, nu au manifestat nicio curiozitate pentru ce făceam acolo.
Am început campionatul în forţă. Legăturile curgeau una după alta, foarte multe staţii noi, vreme frumoasă în toată ţara după cum raportau cei aflaţi în portabil pe tot lanţul Carpaţilor. După apusul Soarelui am remarcat cum din vale, ca nişte mărfare pe serpentine, urcau impingându-se unii pe alţii nori fumurii şi groşi, care au parcat în cele din urmă între refugiu şi noi. Parcă le auzeam gâfâitul de grei ce erau. Dar traficul continua să fie excelent, deasupra noastră cerul era senin şi începuse să apară stelele. Pe la ora 22.00 se stârneşte vântul iar norii ne acoperă şi pe noi. Ploaia nu se lasă mult aşteptată, dar traficul merge mai departe. Până la primul fulger. Fulger sau trăznet nu se ştie, eram în nori şi descărcările electrice se produceau deasupra noastră, sub noi sau pe lângă noi. Repede QRT, am culcat antena la sol fără să mai demontăm elemenţii şi ne-am băgat în cort. Vântul se strecura vijelios prin mica şea în care ne instalasem şi a trebuit să sprijinim cortul cu picioarele contra vântului, să nu îl dărâme. Presiunea vântului creştea din ce în ce şi vedem cu disperare cum pe sub tălpile noastre pânza cortului începe să se sfâşie. Agăţ repede ruptura cu câteva pense Kocher (chirurgicale) apoi o cos cu sârmă de cupru 0,8 mm luată pentru orice eventualitate. Bubuieli şi scăpărări de jur împrejur. La care se adăugau jurămintele noastre cum că ... să-l dreagă şi să-l facă pe cel care mai urcă vreodată pe munte. Dacă puneam mâna pe mufa antenei sau pe vreun băţ metalic al cortului simţeam cum ni se urcă părul în cap, atât de intens era câmpul electric. Pe limbă simţeam numai usturimi, de parcă o conectasem la bateriile staţiei. În momentele de scurtă acalmie se auzea un şuierat puternic. Scoatem capul afară şi vedem o raritate: cum antena era culcată cu elemenţii montaţi şi stătea sprijinită în ei, elemenţii fiind aproape verticali, în vârful fiecăruia se formase câte un glob albăstrui, cam de dimensiunile unei portocale, care scotea un sfârâit puternic. A fost prima – şi ultima – dată când am văzut focul sfântului Elmo. Am intrat iar în cort şi ne-am lipit de podea, lăsând apa să intre pe unde şi cum voia prin spărturile pe care nu le mai coseam de teamă să mai atingem vreun obiect metalic.
Aşa a trecut toată noapte până pe la 5 a doua zi dimineaţa. Aproape pe neaşteptate s-a înseninat şi, imediat ce a răsărit Soarele, am scos la uscat toate lucrurile udate şi murate în cort. Peste noapte ni se vărsase rezerva de apă potabilă, degeaba am pus câteva cutii goale de conserve să plouă în ele că nu cădea niciun strop vertical. Am plecat cu un bidon şi am adunat apă din băltoacele ce se formaseră prin câteva locuri, cu care ne-am potolit setea. Când i-a venit rândul lui Dan să meargă după apă la aceleaşi surse identificate de mine, vine cu ideea să o fierbem, are el ceai şi zahăr. Avea, ce-i drept, dar l-a impresionat mai mult faptul că în băltoace se adunaseră şi reziduurile biologice ale oilor care mai păşunau pe acolo în timpul zilei. Eu nu ţineam cont de ele, nici dacă este apă sau ceai şi nici nu-mi ardea să pun apa la fiert dar, după ce el a aprins spirtiera şi a fiert ceaiul, cel puţin mie mi-a prins foarte bine.
Ţoalele nostre s-au uscat repede, Soarele ardea cu putere chiar din primele ore. Mai mult din curiozitate am ridicat antena, am schimbat setul de baterii R20 cu altul nou şi pe la ora 8.00 am pornit staţia. Uitasem jurămintele făcute cu câteva ore mai devreme, ca să nu mai spun de furtună. Concursul mergea înainte numai că noi, din portabil, eram la sub o sută de legături pe când staţiile fixe o depăşiseră de mult. Uitându-ne spre Vârful Roşu vedem cum cortul celor de acolo, izoterm şi cu verandă, rămăsese cât al nostru de mic. Prin radio aflăm că toţi cei aflaţi în portabil au petrecut o noapte cam în aceleaşi condiţii ca noi, cu mici deosebiri. Unii din Bucegi nu au mai culcat antena şi, voind să toarne apă la baza ei pentru o priză mai bună cu solul, au fost loviţi de o descărcare zdravănă. Alţii aflaţi într-un ARO au simţit descărcarea electrică a maşinii când s-au dat jos din ea.
Pe la ora 9.00 urcă la noi unul din cei cu care plecasem din Piteşti, Florin viitor YO7DAB şi profesor universitar şi ne spune că XYL-ul meu şi cealaltă familie care cunoştea bine muntele au bănuit că vremea se va strica rău şi au coborât repede la Voina, cu gândul să ajungă în aceeaşi seară la Piteşti cu un autoturism de la ARO Câmpu-Lung, cei doi soţi erau ingineri automobilişti şi aveau relaţii la fabrică. Numai că, în grabă, soţia uitase că cheile de la apartament erau în bagajul meu şi, ca să intre în casă, a trebuit ca un vecin să facă o escaladă dintr-un balcon în altul la etajul IV. Am aflat acest lucru chiar pe Iezer fiind, rugând un radioamator din Piteşti, Augustin YO7AQF, să sune acasă la mine şi care mi-a povestit aventura de acolo. 
Dezamăgiţi de întâmplare şi cum nu mai aveam nicio şansă de a ocupa un loc fruntaş în clasament, am strâns echipamentul şi pe la ora 10.00 am coborât la refugiu. Acolo am văzut că o ţeavă înaltă de cca 5m, pusă pe post de catarg pentru drapele, era îndoită. Am aflat că refugiul a fost lovit de multe ori de trăznete atrase de acea ţeavă. Nu ştiu de când era pusă acolo, dar mi-a trecut prin minte gândul deloc plăcut că, de când a fost montată, nu a mai suferit o asemenea încercare. Trebuia să venim noi acolo să atragem mânia vreunui zeu.
Bateriile parţial consumate le-am dat unor ciobani întâlniţi în cale, pentru lanterne, tare s-au bucurat de ele. Am mai împărţit câteva bucăţi de caşcaval câinilor care se gudurau pe lângă noi arătându-ne colţii în mod prietenos iar ciobanii, drept mulţumire pentru baterii, ne-au întrebat dacă nu ne-a mai rămas vreo bere sau ceva alcool din proviziile cărate pe munte, de caş sau telemea se pare că încă nu auziseră. Antena am ascuns-o într-o tufă de jepi cu gândul că o voi mai folosi. A rămas doar gândul.
Aşa am trăit o adevărată noapte furtunoasă în vârf de munte, patru radioamatori numai pe masivul Iezer, alţi câteva zeci pe tot lanţul Carpaţilor. Toţi am ales lucrul în portabil din motive care, în final, s-au dovedit a fi un pom mult prea lăudat. Nu ştiu ce îşi mai amintesc ceilalţi participanţi la CN UUS ediţia august 1979 sau la alte deplasări pe munte soldate cu furtuni, ar fi interesat de făcut o culegere cu astfel de impresii şi poate că vor fi postate pe undeva, dar mie îmi este încă vie în memorie senzaţia simţită pe propria piele când stai câteva ore în şir în miezul unui câmp electric cu intensitatea de sute de mii de volţi pe metru. Noapte neagră fără stele sau Lună, fără lumină electrică din motive de securitate, opaiţele nu rezistau la vijelie. Numai descărcările electrice şerpuiau în jurul nostru, deasupra noastră, sub noi, de nu se mai ştia dacă sunt între nor şi sol ori chiar în nor. Din fericire, niciunul din zecile de radioamatori aflaţi în mijlocul furtunii nu a suferit vreo traumă provocată de natura dezlănţuită.
(Sursă foto YO4BKM: Radioamator.ro, preluare cu permisiunea lui N2YO, tks)


Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved