CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

20 august 2013

Maximilian Kolbe, sfântul patron al radioamatorilor
Maximilian Kolbe s-a născut la 8 ianuarie 1894 în Zduńska Wola, care era în acea vreme pe teritoriul Imperiului rus. La naştere purta prenumele de Rajmund. A fost cel doilea fiu al lui Julius Kolbe şi al Mariei Davrowska. Tatăl său era etnic german, iar mama sa de origine poloneză. A avut patru fraţi, Francis, Joseph, Walenty şi Andrew. Părinţii lor s-au mutat la Pabiance, unde au făcut munci necalificate, apoi tatăl a muncit într-o moară, iar mama ca moaşă, de multe ori fără vreo remuneraţie.
Mama ţinea şi o mică prăvălie într-o parte a casei lor închiriate, în care vindea articole de băcănie. Totodată soţii cultivau cu legume o mică bucată de pământ luată în arendă. În 1914 Julius Kolbe s-a alăturat Legiunii poloneze a lui Józef Piłsudski care lupta pentru independenţa Poloniei, împărţită între marile puteri.
În 1907 Rajmund şi fratele său mai mare Francis au decis să devină călugări franciscani. Au trecut ilegal graniţa dintre Rusia şi Austro-Ungaria şi s-au înscris în Seminarul franciscan conventual pentru tineri din Lwów. În 1910 lui Rajmund i s-a permis să-şi înceapă stagiul de noviciat - când a adoptat numele clerical Maximilian (sau Massimiliano) Maria -, perioadă pe care a încheiat-o în 1914.
În 1912 a fost trimis la Cracovia şi în acelaşi an la un colegiu din Roma, unde a studiat filozofia, teologia, matematica şi fizica. Şi-a obţinut doctoratul în filozofie în 1915 la Universitatea Pontificală gregoriană iar doctoratul în teologie în 1919 la Universitatea Pontificală din St. Bonaventure. A manifestat un interes deosebit pentru astrofizică şi perspectivele zborului spaţial. În timp ce se afla la Roma a conceput un vehicul spaţial asemănător cu avionul şi similar în concepţie cu o navetă spaţială şi a încercat să-l patenteze.
În această perioadă de studenţie Kolbe a asistat la Roma la demonstraţii vehemente împotriva papilor Pius al X-lea şi Benedict al XV-lea, ceea ce l-a inspirat să organizeze Militia Immaculata, o grupare care şi-a propus să lucreze la convertirea păcătoşilor şi a duşmanilor Bisericii catolice. Călugării confreriei Immaculata foloseau cele mai moderne mijloace de tipar şi tehnici administrative ale epocii, publicând un cotidian cu texte catehetice având o circulaţie de 230000 de exemplare şi o revistă lunară cu peste un milion de cititori.
În 1918 Kolbe a fost hirotonisit ca preot. În 1919 s-a întors în Polonia sa natală, care îşi recâştigase recent independenţa. A fondat şi administrat mănăstirea de la Niepokalanów, lângă Varşovia, a înfiinţat un seminar, o staţie de radio precum şi alte organizaţii şi publicaţii. Între 1930 şi 1936 a întreprins mai multe stagii de misionariat în Japonia, unde a pus bazele unei mănăstiri la periferia oraşului Nagasaki, ale unui ziar în limba japoneză şi ale unui seminar. Mănăstirea înfiinţată de el rămâne şi în zilele noastre un aşezământ important al Bisericii catolice din Japonia. Kolbe a hotărât să clădească mănăstirea pe unul dintre versanţii muntelui, ceea ce potrivit credinţei şintoiste nu era cea mai potrivită locaţie pentru a se afla în armonie cu natura. Atunci când asupra oraşului a fost aruncată bomba atomică mănăstirea lui Kolbe a rămas intactă, pentru că suflul exploziei a lovit celălalt versant al muntelui. Dacă Kolbe ar fi construit mănăstirea pe partea preferată, aşa cum fusese sfătuit, munca sa şi a colegilor săi călugări ar fi fost distrusă.
În timpul celui de al doilea Război mondial Kolbe a furnizat adăpost în mănăstirea sa din Niepokalanów refugiaţilor din regiunea istorică Polonia Mare, inclusiv unui număr de 2000 de evrei care fugeau din faţa persecuţiei naziste. El a fost activ şi ca radioamator, folosindu-şi staţia cu indicativul SP3RN şi pentru emisiuni de radiodifuziune, în care condamna fără teamă tendinţele expansioniste ale Germanei fasciste şi ale armatei sale. Staţia a ieşit pentru prima dată în eter la 8 decembrie 1938. Prefixul staţiei era o abreviere de la Radio Niepokalanów. Staţia a fost descrisă în diverse surse ca o staţie de unde scurte, o staţie de radiodifuziune sau o staţie de radioamator. Prin ea părintele Kolbe îşi difuza predicile şi muzică interpretată de orchestra mănăstirii. Nu reiese dacă şi-a folosit şi abilităţile sale tehnice şi dacă a fost cel care a instalat şi a operat staţia, precum şi una sau mai multe alte staţii de radioamator existente în mănăstire.
Pagina de internet a lui Henryk Zwolski SP9JPA oferă însă unele detalii interesante: «Părintele Kolbe a vorbit pe postul naţional polonez de două ori, la 8 decembrie 1937 şi la 2 februarie 1938. După prima sa predică radiodifuzată l-a trimis pe părintele Manswet Marczewski să urmeze un curs în radio organizat de Warsaw Amateur Radio Club. Ca urmare a unei presiuni constante exercitate asupra guvernului şi a autorităţilor militare s-a emis în cele din urmă la 28 octombrie 1937 o autorizaţie pentru emisiuni experimentale radio. Imediat după aceasta a început munca pentru construirea facilităţilor necesare în Niepokalanów - o clădire şi o antenă - iar emiţătorul a fost construit de firma «Walter» din Varşovia şi adaptat scopului în Niepokalanów.»
Kolbe a prevăzut faptul că naziştii vor invada Polonia. În momentul în care în 1939 acest lucru s-a întâmplat el a dispus plecarea a 700 dintre călugării săi. În mănăstire a rămas doar el împreună cu un mic grup de preoţi. La 19 septembrie 1939 părintele Kolbe şi alţi 35 de membri ai ordinului au fost arestaţi, dar la 8 decembrie 1939 au fost eliberaţi, interzicându-li-se să mai scoată publicaţii şi să difuzeze emisiuni de radio.
În 17 februarie 1941 Kolbe a fost arestat de Gestapo, fiind acuzat de ajutor acordat evreilor şi polonezilor, şi închis în închisoarea din Pawiak, iar la 25 mai a fost transferat ca prizonierul nr. 16670 la Auschwitz, lagărul morţii, devenit centrul de exterminare în care a fost ucis de nazişti cel mai mare număr de evrei europeni. 
Primul comandant al lagărului Rudolf Höss a declarat după război în procesul de la Nürnberg că acolo au murit circa trei milioane de oameni (2,5 milioane gazaţi, 500.000 de pe urma bolilor şi a înfometării). Pe baza documentelor se estimează în prezent că cifra celor exterminaţi la Auschwitz în cadrul Soluţiei finale a fost de 1,3 milioane, dintre care 90% evrei. Şi-au mai găsit şfârşitul şi 150.000 de polonezi, 23.000 de ţigani, 15.000 de prizonieri de război sovietici, în jur de 400 de martori ai lui Iehova, precum şi zeci de mii de oameni de diverse alte naţionalităţi. (Acolo au pierit şi toate rudele mele de parte paternă şi maternă, cu excepţia părinţilor mei, fie-le tuturor amintirea binecuvântată – nota mea, YO4PX)
Numărul total al victimelor Holocaustului, deportate în zecile de lagăre de exterminare şi de muncă forţată, răspândite pe teritoriul Poloniei şi al Germaniei, se estimează la 6 milioane de suflete.  (Wikipedia)



Sosirea la Auschwitz

În iulie 1941 un om din baraca lui Kolbe a dispărut. S-a presupus că a avut loc o evadare, ceea ce l-a făcut pe Hauptsturmführer-ul Karl Fritzsch, comandantul adjunct al lagărului să aleagă 10 bărbaţi din aceeaşi baracă şi să-i condamne la moarte prin înfometare în blocul 13, vestit pentru torturile care aveau loc acolo, pentru a descuraja alte tentative de evadare. Bărbatul dat dispărut a fost găsit ulterior înecat în latrina lagărului. Unul dintre oamenii aleşi, Franciszek Gajowniczek, luptător în Rezistenţa poloneză, a exclamat disperat, plângând soarta familiei sale: «Soţia mea, copiii mei, n-o să-i mai văd niciodată!». Auzind aceste cuvinte Kolbe s-a oferit să-i ia locul spunând: «Sunt un preot catolic. Doresc să mor în locul acestui om. Eu sunt bătrân, el are o soţie şi copii.» După cîteva clipe de gândire ofiţerul german, cu faţa impenetrabilă, a acceptat oferta lui Kolbe, probabil din considerentul că un om mai tânăr poate fi mai de folos la muncile lagărului decât unul mai vârstnic.
În zilele petrecute în celula morţii Kolbe şi-a îmbărbătat colegii de suferinţă cu cântece şi rugăciuni. După trei săptămâni de dezhidratare şi înfometare rămăseseră în viaţă doar Kolbe şi alţi trei prizonieri. În cele din urmă Kolbe a rămas singur şi a fost ucis la vârsta de 48 de ani printr-o injecţie letală cu fenol, administrată de un medic german. Naziştii îşi pierduseră răbdarea, aveau nevoie de încăperea respectivă pentru alte victime. Trupul său a fost transportat la crematoriu şi aruncat într-unul dintre cuptoarele în care au fost aruncate trupurile a sute de mii de oameni care au murit înaintea sa şi ale altor sute de mii care i-au urmat. În celula în care a murit părintele Kolbe se află acum un altar.
Părintele Kolbe a fost beatificat ca şi «confesor» de Papa Paul al VI-lea în 1971 şi canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea la 10 octombrie 1982 în prezenţa lui Franciszek Gajowniczek, omul a cărui viaţă o salvase la Auschwitz. Până la decesul său în 1995 la vâsta de 94 de ani, după trecerea a 53 de ani de la salvarea sa de către preotul polonez, Gajowniczek a adus omagiu necontenit sacrificiului de sine al lui Kolbe şi iubirii de semeni a acestuia. După canonizare Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła) l-a declarat pe Sf. Maximilian Kolbe nu confesor ci «martir al credinţei» şi «sfânt patron al secolului nostru aflat în suferinţă». Numele său este înscris în calendarul catolic al sfinţilor în ziua de 15 august. 
Deşi canonizarea părintelui Maximilian Kolbe nu a fost controversată, recunoaşterea sa ca martir a iscat anumite opinii divergente, dat fiind că un martir este cel ucis din cauza credinţei sale (odium Fidei), în vreme ce Kolbe nu a fost asasinat din această cauză.
Cu toate acestea el este unul dintre cei zece martiri ai secolului XX din întreaga lume care sunt imortalizaţi prin statui aşezate deasupra Marelui portal vestic al catedralei Westminster Abbey din Londra.
După canonizare ziua lui Maximilian Kolbe a fost înscrisă în rândul zilelor sfinţilor în Calendarul general roman al liturgiei catolice. El este patronul spiritual al dependenţilor de droguri, al prizonierilor (inclusiv cei politici), al celor închişi în puşcării, al familiei, al jurnaliştilor şi al radioamatorilor.

Fapta fără egal a părintelui Kolbe poate constitui o inspiraţie pentru întreaga omenire. Viaţa şi moartea sa sunt un îndemn la aducerea-aminte a milioanelor de oameni care au pierit fără vină în lagărele de concentrare naziste, dar sacrificiul său se cuvine privit nu atât ca un remember al trecutului, ci mai degrabă ca un far călăuzitor al speranţei noastre către un viitor în care astfel de orori incomensurabile să nu se mai poată întâmpla. 





Mănăstirea de la Niepokalanów
La microfonul staţiei de radio SP3RN

Maximilian Kolbe şi Franciszek Gajowniczek

Franciszek Gajowniczek la senectute

Kolbe prizonier la Auschwitz înfăţişat într-un vitraliu din Biserica franciscană
din Szombathely, Ungaria

QSL-ul unei activităţii speciale din 2009 a 
Saratoga Amateur Radio Club, California


Indicativ special polonez

Timbru comemorativ emis de Poşta germană marcat cu parafa «Auschwitz»

  

 
(Surse: Wikipedia, saiturile Saratoga Amateur Radio Club, Auschwitz.dk, Fatherkolbe.com, saitul Memorialului Yad Vashem din Israel, Jewish Virtual Library.org, Catholic Online, Google Images, QRZ.com, YouTube, pagina lui SP9JPA)

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved