CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

18 aprilie 2015

Salvarea echipajului misiunii Apollo 13
La aniversarea a 45 de ani de la dramatica misiune Apollo 13 lansată la 11 aprilie 1970 saitul Universe Today a publicat sub titlul 13 More Things That Saved Apollo 13 o serie de articole în care sunt discutate diferite momente-cheie ale misiunii cu inginerul NASA Jerry Woodfill. Misiunea avea ca scop studierea zonei Fra Mauro de pe Lună. Ar fi fost a treia aselenizare, după desfăşurarea impecabilă a celor două misiuni anterioare. În partea a treia a seriei, apărută la 10 aprilie 2015 sub semnătura lui Nancy Atkinson, sunt prezentate dificultăţile de comunicare dintre astronauţi şi Centrul de control survenite după explozia din modulul de serviciu.

Montaj  de imagini Apollo 13 de Judy Schmidt (credit NASA)

La scurt timp după explozia tancului de oxigen nr. 2 din modulul de serviciu al Apollo 13 a devenit evident că modulul de comandă este pe ducă. Celulele cu carburant care generau energia pentru modulul de comandă nu funcţionau în lipsa oxigenului. Însă în modulul lunar Acquarius toate sistemele lucrau perfect. Nu a durat mult până când Centrul de control al misiunii şi echipa şi-au dat seama că modulul lunar poate fi întrebuinţat pe rol de barcă de salvare.
Echipa a alimentat rapid cu energie modulul lunar şi a transferat toate informaţiile din calculator din Oddyssey spre Acquarius. Însă îndată ce au activat online sistemul de comunicaţii al modulului lunar a apărut o altă problemă: echipajul Apollo 13 nu putea auzi centrul de control al misiunii.

Jim Lovell şi Jack Swigert (captură film, credit NASA)

Astronauţii au transmis că au mult zgomot static la recepţie, apoi au raportat că transmisiunile centrului sunt «ininteligibile».
În plus reţeaua staţiilor de urmărire ale zborurilor spaţiale cu echipaj uman de la sol (Manned Space Flight Network, MSFN) aveau dificultăţi să «audă» staţia navetei spaţiale Apollo 13 care transmitea datele necesare urmăririi.
«Absenţa unor informaţii de încredere despre poziţia vehiculului sau despre direcţia în care se îndreaptă putea conduce la un dezastru», afirmă inginerul NASA Jerry Woodfill.
Ce se întâmplase?
Dilema era cauzată de faptul că două sisteme radio foloseau aceeaşi frecvenţă. Unul dintre ele era emiţătorul care folosea antena de bandă S a modulului lunar. Cealaltă emisiune provenea de la treapta a treia a Saturn V, cunoscută sub denumirea de S-IVB.

Ca parte a unui experiment ştiinţific NASA plănuise să zdrobească treapta a treia a rachetei cu care fusese lansat Apollo 13 de suprafaţa Lunii. Misiunea Apollo 12 a lăsat pe Lună un seismometru, iar impactul ar fi putut produce unde seismice care să fie înregistrate timp de ore-ntregi de acest instrument, ceea ce ar fi ajutat oamenii de ştiiinţă să înţeleagă mai bine structura interiorului profund al satelitului nostru natural. 
În planul de zbor originar al Apollo 13 sistemul de comunicare al modulului lunar urma să fie activat în momentul în care echipa se pregătea pentru aselenizare. Acest lucru s-ar fi întâmplat după ce S-IVB s-ar fi prăbuşit pe suprafaţa Lunii. Însă după explozie planul de zbor s-a schimbat dramatic.
Situaţia în care emiţătoarele lui Saturn IVB şi cele ale modului lunar lucrau pe aceeaşi frecvenţă era similară cu aceea a două staţii radio care emit pe aceeaşi gradaţie a butonului de acord. De ambele părţi sistemele de comunicaţii aveau dificultăţi să se fixeze pe semnalul corect şi în loc de o recepţie curată aveau parte de zgomot static sau de o absenţă totală a semnalului.
Reţeaua  de urmărire a zborurilor spaţiale cu echipaj uman pentru misiunile Apollo (MSFN) dispunea de trei antene de câte 26 de metri poziţionate în mod egal pe glob în Goldstone, California, Honeysuckle Creek, Australia şi Fresnedillas (lângă Madrid), Spania.

Conform istoricului Hamish Lindsay la Honeysuckle Creek la început a domnit confuzia. Tehnicienii de la punctele de urmărire şi-au dat imediat însă repede seama care e problema şi în ce fel ar putea fi ea remediată, însă cei de la Centrul de control al misiunii doreau ca ei să încerce o altă procedură.
«Controlorii de zbor din Houston ne sugerau să mutăm semnalul provenit de la modulul lunar pe o frecvenţă opusă semnalului lui Saturn IVB pentru a compensa alunecarea de frevenţă datorată efectului Doppler. Tom Jonas, inginerul nostru de la punctul de recepţie mi-a strigat: “Asta nu va funcţiona! Vom ajunge să blocăm ambele nave spaţiale pe un singur uplink şi vom desfiinţa telemetria şi contactul vocal cu echipa”», îl citează Hamish pe Bill Wood de la staţia de urmărire Goldstone.
În acel moment, în lipsa unei acţiuni corecte Houston a pierdut telemetria cu Saturn IVB şi contactul vocal cu echipa navei spaţiale.
Dar din fericire uriaşa antenă de 64 de metri de la Goldstone era deja comutată pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei de urgenţă în care se afla Apollo, iar «lărgimea ei de radiaţie mai îngustă a reuşit să realizeze distincţia dintre cele două semnale, astfel că telemetria şi legătura vocală au fost restabilite», a spus Wood.
Aceasta a stabilizat comunicaţiile, însă în curând acţiunea urma să fie preluată de staţia de urmărire de la Honeysuckle Creek.


Parabolica de la Honeysuckle Creek noaptea (foto Hamish Lindsay)
Acolo directorul adjunct Mike Dinn şi supraveghetorul de tură John Mitchell erau pregătiţi. Amândoi au prevăzut problema potenţială cauzată de cele două frecvenţe care se pot suprapune şi discutaseră înaintea misiunii cu tehnicienii de la Centrul spaţial Goddard despre ceea ce ar fi trebuit să se întreprindă în cazul în care apărea o problemă de comunicaţii de acest gen.
Atunci când Dinn consultă procedurile de urgenţă Mitchell a sugerat ca modulul lunar să fie deconectat şi apoi reconectat. Deşi nimic nu fusese consemnat în scris în momentul producerii situaţiei de urgenţă Dinn ştia ce anume are de făcut.
«Am recomandat celor de la Houston că singura cale de a ieşi din această belea este ca astronauţilor din modulul lunar să li se ceară să oprească emiterea semnalului modulului pentru ca noi să ne putem fixa pe cel provenind de la Saturn IVB, apoi să-l pornească din nou şi să-l detaşeze de semnalul Saturnului», a spus Dinn.
A durat o oră până când Centrul de control al misiunii din Houston s-a declarat de acord cu această procedură. «Au revenit peste o oră şi ne-au spus să-i dăm drumul», a spus Mitchell, «iar Houston a transmis instrucţiunile către astronauţi în orb’, în speranţa că aceştia vor putea să le audă, dat fiind că în acel moment noi nu-i puteam auzi. Downlink-ul navei spaţiale a dispărut dintr-o dată, şi atunci am ştiut că echipajul a recepţionat mesajul. Când am văzut că downlink-ul lui Saturn IV s-a mutat pe frecvenţa prescrisă am activat al doilea uplink, am prins semnalul modului lunar, i-am ataşat benzile laterale, l-am blocat şi l-am depărtat de semnalul lui Saturn IVB. Din acel moment totul a funcţionat perfect.» Dinn a spus că ei au reuşit să despartă frecvenţele una de cealaltă prin acordarea corespunzătoare a emiţătoarelor staţiei.
Această acţiune a fost unul dintre mai multe lucruri care au salvat Apollo 13, a opinat Jerry Woodfill.


Tehnicienii de la Honeysuckle Creek lucrând la menţinerea 
comunicaţiilor cu Apollo 13 (foto Hamish Lindsay)

«Etajul de amplificare al radioului a fost detaşat suficient de mult de banda S a modulului lunar, astfel că staţia terestră a NASA a recepţionat semnalul necesar pentru a putea monitoriza orbita lui Apollo 13 la distanţă lunară», a explicat Woodfill. «Aceasta a fost esenţial pentru navigaţie şi pentru monitorizarea crucialelor porniri ale motoarelor în vederea corecţiilor de curs care să restabilească traiectoria pentru o revenire pe Terra, precum şi pentru ulterioarele porniri cu scopul de a creşte viteza de navigaţie în timpul drumului spre casă pentru a economisi rezervele de apă şi de oxigen necesare menţinerii în viaţă a echipajului.»

Unele dintre transmisiunile distorsionate şi intrucţiunile transmise de Centrul de control privind felul în care s-ar putea rezolva problema pot fi ascultate pe saitul Honeysuckle Creek la această adresă. Cât priveşte experimentul ştiinţific S-IVB, treapta a treia s-a zdrobit cu succes de suprafaţa Lunii, furnizând unele dintre primele informaţii necesare înţelegerii structurii interioare a satelitului.
Mai târziu, aflând că treapta a lovit Luna comandantul Apollo 13 Jim Lovell a exclamat: «E bine că măcar ceva din această misiune a funcţionat totuşi!»
(De fapt, în pofida accidentului de la bordul lui Apollo13 patru experimente ştiinţifice au fost desfăşurate cu succes în cadrul misiunii.)
La începutul anului 2010 nava spaţială a NASA Lunar Reconnaissance Orbiter a fotografiat craterul produs de impactul cu S-IVB.



Mulţumiri lui Colin Mackeller şi Hamish Lindsay pentru excelenta lor relatare despre staţia de urmărire Honeysuckle Creek şi rolul lor în cadrul misiunii Apollo 13.


James  A. Lovell Jr., comandant,  John L. Swigert Jr., pilotul modului de comandă,  Fred W. Haise Jr., pilotul modulului lunar (credit Wikipedia)

Lansarea (credit Apollo Image Gallery)
Luna văzută din Acquarius, cu modulul de comandă în partea dreaptă 
(credit NASA JSC scan via ALS)

La bordul vasului USS Iwo Jima după amerizare (credit Wikipedia)


Modulul  lunar adus pe USS Iwo Jima după amerizare


Dramaticele momente înainte de reintrarea în atmosferă şi amerizarea
(extras din transmisiunea TV):


Fragment din filmul american «Apollo 13» lansat în 1995, în regia lui Ron Howard, cu Tom Hanks, Kevin Bacon, Bill Paxton, Gary Sinise şi Ed Harris în rolurile principale:


(Traducere, adaptare şi completări de YO4PX. Surse: Universe Today, Honeysuckle Creek Net, NASA, Apollo Image Gallery, Wikipedia, YouTube)

*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved