CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

31 octombrie 2015

Şi dronele se împuşcă, nu-i aşa?
Titlul mi-a fost sugerat de dramaticul film produs în 1969 Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? (They Shoot Horses, Don’t Theyîn regia lui Sydney Pollack cu Jane Fonda şi Michael Sarrazin în rolurile principale, de care probabil generaţia mai vârstnică îşi mai aminteşte, căci a rulat şi pe ecranele cinematografelor din România. Pelicula a fost răsplătită cu un premiu şi şapte nominalizări Oscar.
Pentru cinefilii dintre radioamatori interesaţi să (re)vadă acest film şi să facă eventual o paralelă cu ucigătoarele noastre concursuri-maraton de 48 de ore :) l-am postat în versiunea originală în finalul articolului sub filmul despre DroneDefender

Desigur că acest film nu are absolut nicio legătură cu noua tehnologie a vehiculelor aeriene fără pilot (unmanned aerial vehicles, UAV’s), cunoscute şi sub numele de drone, care poartă deseori la bord camere de luat vederi şi care au produs şi produc uneori bătăi de cap administraţiilor, mai ales pentru că micuţele dispozitive vioaie au ajuns să poată fi lesne procurate de către persoane private şi nu a existat până acum o metodă de protecţie nebelicoasă dar eficientă împotriva «curiozităţii» lor.


DroneDefender a fost inventat în scopul neutralizării dronelor care folosesc semnale radio ISM şi GPS. Batelle Memorial Institute din Columbus, Ohio, S.U.A., o companie privată non-profit dedicată dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei aplicate a produs un dispozitiv care emite semnale radio pentru a opri dronele care ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei din punct de vedere militar şi civil.
Anumite administraţii ar putea considera aparatul o aplicaţie ilegală, un instrument de bruiaj. Îngrijorări în această privinţă ar putea exprima şi alţi utilizatori ai benzii ISM, precum şi atotprezentul GPS care controlează locaţiile şi deplasările forţelor de impunere a legii, taxiurile, vehiculele serviciilor de ambulanţă şi ale altor instituţii.
Dispozitivul, care are un aspect destul de ameninţător de puşcă şi căruia îi sunt ataşate piese radio reuşeşte să «anihileze» o dronă aflată în zbor. DroneDefender are o rază de acţiune de 400 de metri. Emiţând semnale prin cele două antene de tip Yagi «puşca» îndreaptă în direcţia dronelor neinvitate semnale derutante care le obligă să se oprească din drum şi să coboare lin la sol.
DroneDefender foloseşte tehnologie SDR, intră în funcţiune în circa 0,1 secunde, are o greutate de 4 kg şi o independenţă de funcţionare de 5 ore. Conul radiant al aparatului este de 30°.
Compania Batelle a publicat un scurt video prin care demonstrează funcţionarea unui DroneDefender

(Surse: Cinemagia.ro, Batelle.org, Google Images, YouTube)

 *   *   * 

  

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved