CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

24 iulie 2016

Să ne cunoaştem colegii: Valentin Tarala, YO4RLN
Motto: Pentru ca Răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.  (Edmund Burke, 1729 – 1797)

Steagul este mai mult decât un oarecare obiect, imaginea şi simbolistica sa au o puternică încărcătură şi semnificaţie emoţională. Un steag e salutat cu respect de înalţi demnitari, e arborat cu ocazii festive, e coborât în bernă pentru a exprima doliul unei naţiuni. Sub steag se recită, se cântă, se luptă şi, dacă trebuie, se şi moare pentru un ideal.  Îmi aduc aminte şi acum de mândria cu care, ca simplu soldat TR, stăteam de gardă smirnă în faţa drapelului regimentului în care mi-am îndeplinit serviciul militar. Chiar l-am admonestat pe un ofiţer care a trecut prin faţa drapelului cu ţigara în gură, în drum spre biroul comandantului: «Cu respect, vă rog aruncaţi ţigara». M-a privit cu uimirea celui căruia i se adresează o statuie care dintr-o dată a prins glas, dar s-a executat fără comentarii.
Eu nu aş intra într-o clădire, într-o încăpere sau pe o pagină de internet în care flutură steagul ISIS-ului, decât eventual pentru a-l sfâşia, în semn de protest faţă de «ideologia» şi acţiunile acestei organizaţii criminale. Colegul nostru întru radioamatorism Valentin Tarala YO4RLN nu are astfel de scrupule. Lipsa unui comentariu negativ înscris sub numele prin care îşi semnalează prezenţa pe o pagină de Facebook alături de steagurile negre sugerează faptul că el pare să simpatizeze cu acea ideologie, s-o admire, dacă nu chiar să adere la ea. Să ne legănăm deocamdată în iluzia că aceste presupuneri sunt doar nişte închipuiri şi interpretări forţate, care nu au o bază în realitate, dar, din păcate, citind cele ce urmează vom fi nevoiţi să ne lepădăm de astfel de iluzii.
«Je suis Charlie» a fost sloganul asumat de milioane de oameni de bună-credinţă de pe întreg mapamondul atunci când câţiva adepţi ai ISIS-ului au îndoliat Franţa şi capitala ei, oraşul Luminilor, şi prin ea, întreaga lume civilizată. Apoi a trebuit să ne învăţăm a spune şi a gândi îndureraţi «Je suis Paris», «Je suis Bruxelles», «Je suis Marseille», «I am San Bernardino» ... şi sunt convins că din nefericire lista aceasta va continua. Adepţi fanatizaţi ai ISIS-ului, îndoctrinaţi şi radicalizaţi şi prin internet, însângerează redacţii, restaurante, stadioane, săli de concert, falezele oraşelor, plajele înţesate de turişti, magazinele, trenurile şi curmă fără milă viaţa unor oameni nevinovaţi, bătrâni şi tineri, femei şi bărbaţi, adolescenţi şi copii.
Se pare că suntem deocamdată neputincioşi în faţa acestui val de atentate care a îndoliat ţări şi continente, dar cel puţin ne putem solidariza cu victimele agresiunii scelerate. Putem aşeza simbolic o floare sau o piatră la mormântul lor sau în locul în care şi-au găsit sfârşitul, putem păstra un moment de reculegere şi de pioşenie în amintirea lor. Pentru că suntem oameni dotaţi cu inteligenţă şi simţire, homo sapiens. Avem nume şi etnii diferite, culturi diferite, confesiuni şi convingeri diferite, vorbim limbi diferite, nutrim idealuri şi speranţe diferite – însă în faţa demenţei dezlănţuite de o bandă de criminali care ar vrea să ne impună legile lor prin care să demoleze întreaga civilizaţie occidentală iudeo-creştină, clădită de trei milenii ştim să ne unim glasul, să decidem că nu vom mai ceda terorii, că nu vom mai tăcea şi că îi vom înfrunta pe cei care ar dori să ne şteargă de pe harta civilizaţiei, spunându-le apăsat în faţă: NEVER AGAIN!

«Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură: dar este o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide.» (Blaise Pascal, 1623-1662)

Dar să trecem mai departe, deşi inima ne e deja grea de tristeţe la vederea steagurilor ISIS-lui alăturate numelui şi indicativului unui coleg radioamator. Să vedem ce mai spune el despre unele şi altele prin vorbe şi imagini postate în spaţiul virtual. Să încercăm să creionăm o imagine, fortuit incompletă, a convingerilor sale asumate şi exprimate fără nicio reţinere şi beneficiind din plin de libertatea de expresie câştigată cu mari sacrificii.
«Cinste lor … musulmanilor, as putea zice că au cea mai liberală societate bazată pe încredere şi crez ... şi ca atare se pare că ne apără şi nouă valorile ... noi am acceptat mijeriile lor (sic) ... aşa că pot zice «JE SUIS ISIS». Mai clar nici că se poate.
Pe o altă pagină putem descoperi sub semnătura sa deviza naţională a Franţei «Liberté, egalité, fraternité» trunchiată şi un comentariu din care străbate jubilaţia: «Va spart nasu ISIS» (sic), ca o replică la imaginea unor avioane care aruncă bombe şi paraşutişti. Se poate presupune că aceste forţe participă la coaliţia internaţională împotriva grupării jihadiste. În dreapta apare desenul unui individ de naţionalitate incertă, care închină un pahar şi rosteşte în batjocură deviza Franţei - în limba engleză de această dată. Într-o altă imagine steagul ISIS-ului este supraimprimat sugestiv peste drapelul naţional al Franţei.
Într-o conversaţie desfăşurată pe reţeaua de socializare un domn se întreabă retoric«Genocid, criminal?» iar dl. Tarala răspunde doct«Hitler ar fi trebuit sa mai fi tratir câţiva ani» (sic). Interlocutorul pare sceptic: «Violenţa crezi că este o soluţie, însă colegul nostru nu se lasă înduioşat de astfel de dileme umanitare, el e un judecător intransigent şi nemilos, sentinţa sa se prăvăleşte cu zgomot pe pagina reţelei de socializare precum capacul unui coşciug«Dinte pentru dinte».
D-lui Tarala îi place imaginea svasticii, acest simbol cu adânci rădăcini istorice, dar care din păcate în Occident este mai ales cunoscut ca emblemă generală a mişcării fasciste şi naziste. După sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial utilizarea svasticii a fost descurajată în lumea occidentală. Persoane și grupuri au avut tentative, deocamdată eșuate, de a-i învăța pe occidentali să privească originile preistorice ale svasticii, făcând abstracție de recenta ei asociere cu nazismul. În ziua de azi utilizarea svasticii este interzisă în majoritatea statelor. Conform Wikipedia în România utilizarea ei se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare. YO4RLN este însă creativ în pasiunea sa pentru crucea încârligată sub semnul căreia au fost comise cele mai cumplite orori ale secolului al XX-lea, el preia imaginea unei svastici plasate în centrul drapelului naţional israelian. Desigur, e dreptul d-lui Tarala să nutrească orice fel de sentimente şi resentimente pe această temă, însă folosirea svasticii  în spaţiul public, după cum am spus, este interzisă de lege. Renunţ să preiau imaginea postată de dl. Tarala pentru a nu mă număra eu însumi printre cei care încalcă legea.
Dl. Tarala are şi un sănătos simţ al umorului, el ştie bancuri cu evrei şi, convins că va stârni zâmbete, dacă nu chiar rânjete de satisfacţie pe obrazul cititorilor se şi grăbeşte să ne amuze, dacă am căzut cumva în depresie la vederea postărilor sale anterioare«În Jerusalem la 12 noaptea unul striga cât îl ţinea gura: «Să trăiască Hitler, să trăiască Hitler!!!!!» Scandalizaţi, câţiva trecători îl întreabă surprinşi: - «Ce ai păţit omule, cum poţi să strigi aşa ceva ... ׂ «Am câştigat la loterie ...» «Bine, şi?  Totuşi, nu e eşti evreu?» «Ba da, sunt evreu, dar (ridicându-şi mâneca stângă de la cămaşă)  el mi-a dat numerele!!!!!!!» (Pentru cei mai tineri: în lagărele de concentare naziste deţinuţilor, în marea lor majoritate evrei, li se tatua un număr pe braţ.)


Cei mai mulţi dintre aceşti copii nu au apucat să câştige la vreo loterie, ei au fost ucişi în camerele de gazare ale lagărelor de concentrare hitleriste.
 (Foto Google Images)

În timpul celui de-al doilea Război mondial au circulat informații că cercetători germani ar fi dezvoltat un proces tehnologic de producție de săpun din grăsime umană extrasă din cadavrele deținuților evrei din lagărele de exterminare. În urma unor cercetări laborioase aceste zvonuri au fost în cele din urmă infirmate de istorici, însă dl. Tarala cel necruţător nu se poate să nu emită o sentinţă irevocabilă şi în această chestiuneÎntr-o captură putem citi sub un link spre o pagină a saitului Biziday (acum inaccesibilă) un crâmpei de frază: «Statistica oficială spune că 4,5 milioane de români ... » Nu reiese cărei etnii îi aparţin cele 4,5 milioane de cetăţeni români, dar dl. Tarala nu stă prea mult pe gânduri, el ştie foarte bine la cine se referă textul şi decretează: «La săpun». Replica suavă soseşte prompt din partea unei domnişoare cu nume mioritico-latin, Mădălina Petronela«Iese săpunul negru».

Pentru mine aceste texte şi imagini au constituit un teribil şoc. În speranţa de nimic justificată că, totuşi, în adâncul sufletului său dl. Tarala YO4RLN îşi dă seama de adevărata semnificaţie a acestor lucruri sau că, mai ştii, cineva s-a folosit abuziv de numele şi indicativul său, i-am adresat câteva rânduri:

«Stimate domnule Tarala,
Mă numesc Francisc Grünberg, sunt un radioamator YO, de la naştere cetăţean român de naţionalitate evreu. Am descoperit absolut din întâmplare - dar cu consternare - materialele dumneavoastră postate pe internet. Desigur, materiale de această factură pot fi găsite din nefericire cu duiumul în spaţiul presei tipărite şi virtuale din România şi din alte ţări, însă mie mi se pare întristător că ele provin în cazul dumneavoastră de la un coleg radioamator. Pe lângă alte reguli de comportament uzuale în societate îmi place să cred că noi radioamatorii ne conducem şi după niste coduri proprii, pe care se pare că dumneavoastră fie nu le-aţi asimilat, fie nu le cunoaşteţi.
Desigur, dreptul la liberă exprimare este o importantă cucerire, însă ea nu este sinonimă cu libertatea de a ofensa cu bună ştiinţă şi cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună sensibilitatea semenilor. […]
V-aş ruga respectuos să încercaţi a-mi explica motivaţiile care vă determină să faceţi ceea ce faceţi.
Cu mulţumiri anticipate pentru răspunsul dumneavoastră,
F. Grünberg, YO4PX»

Deontologia jurnalistică îmi interzice să reproduc în public şi integral pe această pagină răspunsul de câteva rânduri al d-lui Tarala, de aceea mă voi limita la două scurte fragmente extrase din e-mailul primit de la dumnealui«Ceea ce am scris este cu siguranţă ceea ce cred. […] Eu am opinia formată deja. 73 de yo4rln», precum şi rugămintea sa de a nu-l mai deranja vreodată cu întrebările mele. După vederea imaginilor mie mi se pare că lucrurile sunt clare şi orice alt comentariu e de prisos.








  




Iată şi citate din două documente oficiale:

Legea nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Articolul  5
Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
………………………………………………………………………………………............................................

FEDERAŢIA RONĂ DE RADIOAMATORISM 
Bucureşti, str. Nicolae Filipescu nr. 53-55, România                         
P.O. Box 22-50, RO-014780
Tel/Fax: 0040-021.315.55.75
www.hamradio.ro
Email: frr@hamradio.ro
Nr. 73 din 30.05.2012

COMUNICAT (Extras)
[...] În urma analizei, Consiliul de Administraţie a decis să se delimiteze şi să condamne orice manifestări cu caracter xenofob, rasist sau antisemit şi să-i expună prin acest comunicat pe radioamatorii Emanoil Iulian YO8RPV şi Cristian Buduruşi YO7HMY şi acţiunea lor blamului public al comunităţii radioamatorilor din ţară şi din afara ei. 
Actualul Consiliu de Administraţie doreşte să-i atenţioneze pe radioamatorii YO, membrii ai unei structuri afiliate FRR, că va lua cele mai energice măsuri legale pentru sancţionarea autorilor unor eventuale astfel de manifestări în cazul în care acestea se vor mai produce vreodată.
Dacă astfel de actiuni vor fi sesizate la radioamatori neafiliaţi, vom semnala în scris  astfel de fapte la organele legale abilitate, pentru analiză şi rezolvare. […]
(Semnat) PREŞEDINTELE  FEDERAŢIEI ROMÂNE DE RADIOAMATORISM
General de brigadă (r) Constantin Neacşu

(Comunicatul integral poate fi citit în articolul Un gest de normalitate – nota mea, YO4PX)


Comentariu
Am un gust amar când văd printre noi astfel de colegi precum YO4RLN. Nu existenţa lor mă dezgustă, ei pot exista oricum, ci faptul că se simt protejaţi de un sistem pe care nu îl mai înteleg, deşi am cercetat şi publicat câte ceva din teoria sistemelor şi pot spune că am avut ocazia să cercetez destule lucrări care vizau sistemele sociale. Dar la noi avem un sistem tolerant, o toleranţă instituţionalizată începând cu cele mai înalte structuri, încât faptele unei persoane devin nesemnificative, chiar şi când sunt scandaloase, în comparaţie cu ce produce toleranţa sistemului.
Gheorghe Oproescu - Tavi YO4BKM


*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved