22 septembrie 2016

100 de CD-uri pentru Timişoara

Am primit din partea organizatorilor celei de a 10-a ediţii a Simpozionului YO2 care se va desfăşura la Timişoara în zilele de 23 şi 24 septembrie 2016 invitaţia de a participa la lucrări cu o comunicare.
Este o invitaţie care mă onorează nespus, însă din păcate nu am posibilitatea de a-i da curs şi de a fi prezent personal alături de colegii radioamatori în oraşul meu natal - ceea ce mi-ar fi făcut o deosebită plăcere. 
De aceea m-am gândit să contribui pe o altă cale, oferindu-le CD-ul intitulat «110 pagini despre radio» - o selecţie dintr-un număr de peste 850 de titluri publicate de mine pe internet între 2005 şi 2013.






100 de exemplare ale CD-ului vor fi distribuite gratuit participanţilor, mulţumită eforturilor organizatorilor, care le-au multiplicat şi etichetat.

Denumirea CD-ului «110 pagini» nu trebuie luată ad litteram. Pe lângă textele articolelor, echivalente cu 570 de pagini A4, CD-ul conţine sute de imagini şi linkuri utile spre alte surse de informare şi include în pofida limitărilor impuse de formatul adoptat chiar şi 32 de filme scurte şi mai multe clipuri muzicale. Editarea tehnică a CD-ului a fost realizată în 2014 printr-o asiduă colaborare cu dl. prof. Gheorghe Oproescu (Tavi) YO4BKM. Atunci CD-ul a fost distribuit prin poştă în sute de exemplare radioamatorilor YO care l-au solicitat. Îmi reiterez recomandarea ca materialul să fie multiplicat în continuare, pentru a ajunge în acelaşi ham spirit în posesia tuturor celor interesaţi.

Detalii despre conţinutul CD-ului, grupat pe 8 secţiuni tematice, se găsesc în articolul publicat la lansarea acestuia, care poate fi accesat la această adresă.

Doresc succes organizatorilor şi participanţilor la Simpozionul aniversar timişorean, iar tuturor destinatarilor CD-ului «110 pagini despre radio» o utilizare plăcută şi fructuoasă. Îi invit să viziteze această pagină de internet dedicată din ianuarie 2010 radioamatorilor YO, pe care mă voi strădui să public în continuare materiale cât mai  interesante şi mai utile despre minunatul nostru hobby.
73
Francisc (Fery) Grünberg, YO4PX (ex YO2-1117)

P.S. Eventuale impresii sau comentarii despre această acţiune şi despre conţinutul CD-ului sunt aşteptate pe adresa yo4px@rdslink.ro. Vă mulţumesc.


*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved