CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

14 februarie 2017

UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (58)
Preşedintele Trump şi propagarea
Ewingstead, VT
Nu a durat mult până când recent inauguratul preşedinte Trump şi-a îndreptat atenţia şi spre membrii comunităţii de radioamatori. Luni preşedintele Trump a fost vorbitorul principal al unui banchet co-sponsorizat de producătorul de echipamente Peanut Whistle Transmitters Inc. şi de National Radio Retransmission Legion (NRRL). 
Apariţia preşedintelui a fost o surpriză, el fiind adăugat în ultimul moment listei vorbitorilor prezenţi la întâlnirea de două zile «Radio în America» organizată în sediul central al NRRL.

«L-am invitat doar din curtoazie, însă, ca să fiu sincer, nu m-am aşteptat să vină. Presupuneam că este un om extrem de ocupatÎnsă ieri am primit un telefon de la administraţia prezidenţială, prin care am fost informaţi că preşedintele va veni cu siguranţă, pentru a întâlni nişte persoane atât de experte în comunicare cum sunt radioamatorii», a spus Bob Gilligan, preşedintele NRRL şi a adăugat: «Am fost pur şi simplu şocaţi! Pentru a-i face loc preşedintelui am fost nevoiţi să anulăm plănuita dezbatere moderată de Wiley Roger despre ipoteza sa potrivit căreia sârma colorată în albastru folosită în montaje i-a îmbunătăţit performanţele DX.»

Cuvântarea lui Trump adresată unei audienţe de 27 de participanţi a durat cu puţin peste trei ore şi a cuprins o tematică largă, mergând de la instalarea unor antene pe acoperişul turnului Trump şi până la numărul mic al petelor solare. Atunci când consilierul-şef al companiei Peanut Whistle Transmitters Inc. l-a întrebat dacă are vreun plan pentru îmbunătăţirea propagării pe măsură ce ne apropiem de o nouă minimă a ciclului solar preşedintele Trump nu a avut nicio reţinere în a declara: «Administraţia mea vă va oferi dumneavoastră tuturor o propagare ex-tra-or-di-nară. Tuturor radioamatorilor americani. Va fi cea mai bună. Propagarea cea mai bună cu putinţă. Atât de măreaţă. Vor fi atât de multe DX-uri încât le vom exporta şi altor ţări. Nu aţi mai pomenit vreodată o propagare ca propagarea pe care o vom avea în cursul mandatului meu.»

Trump a încheiat banchetul cu anunţul că va semna fără întârziere un decret pentru a creşte numărul petelor solare la 1000 în cursul următoarelor 100 de zile. Ham Hijinks s-a adresat cercetătorului în meteorologie spaţială Ramish Pental de la Administraţia naţională oceanografică şi atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA) pentru a-l întreba care va fi poziţia Administraţiei sale în cazul acestui nou decret prezidenţial. «Efectiv nu are nicio noimă. Sunt absolut bulversat», a răspuns Pental cu vocea tremurândă.

(Traducere şi adaptare de YO4PX. Sursă: pagina  Ham Hijinks)

*   *   *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved