07 iunie 2017

 UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (60)
Comentatorul mioritic
Acesta nu este o persoană, ci un personaj colectiv. El evoluează în spaţiul public într-o multitudine de ipostaze care se completează, dar se şi întrec între ele pentru a reuşi să atragă atenţia «spectatorului».

Înainte şi mai presus de toate comentatorul mioritic e dornic de notorietate. El năzuieşte la notorietate cu o ardoare nefirească, demnă de o cauză mai bună. Cu eforturile depuse pentru obţinerea notorietăţii cu orice preţ şi prin orice mijloace el ar putea scrie nişte cărţi, tratate, studii sau măcar câteva articole documentate şi utile comunităţii în domeniul care îi este cel mai familiar. Cu siguranţă că din atâta strădanie depusă pentru cucerirea notorietăţii s-ar putea realiza ceva mai durabil decât prezenţa unor vorbe cu mai multă sau mai puţină noimă, înşirate pe o pagină virtuală şi atât de efemeră. 
Dorinţa tainică a comentatorului ahtiat de notorietate este aceea de a rămâne în istorie, de a înscrie pagini nepieritoare în memoria, vai, destul de volatilă a «cititorilor» săi. În acest scop niciun efort nu e prea mare, nicio o ocazie nu trebuie irosită. El apelează chiar şi la citate poliglote, dar netraduse, din lecturile sale incomplet digerate. Din păcate în marea lor majoritate acestea sunt reproduse inexact şi interpretate eronat, potrivindu-se cu subiectul comentariului ca nuca-n perete. Dar ce-are a face, importantă e impresia artistică, menită să-i convingă pe cei care mai au răbdarea să-i citească producţiile că autorul e atotştiutor, o adevărată enciclopedie vie şi îşi merită cu prisosinţă notorietatea.

Comentatorul mioritic e egocentric. Lumea, care în accepţiunea sa a început şi se va încheia cu el, există doar pentru ca el să se poată manifesta plenar, pentru a focaliza privirile tuturor asupra magnificei sale persoane. Fiind un narcisist, el raportează tot ce mişcă şi respiră exclusiv la propria sa imagine pe care o adoră şi la propriile sale preocupări. A venit vorba despre ARRL? Despre FRR? Despre concursuri, DX-uri, ultrascurte? Despre QSL-uri, propagare sau regulamente? Despre transivere sau antene? Subiectul în sine nu are nicio importanţă pentru comentatorul egocentric. Nu există subiect pe lumea asta care să-i fie străin. El va găsi cu cale să se exprime doct, de la înălţimea superiorităţii sale, pe absolut orice temă, punându-şi la bătaie cunoştinţele şi performanţele reale sau imaginare, imensa sa experienţă în materie, competenţa sa indiscutabilă. Iar dacă nimeni nu-i oferă zilnic şansa unor subiecte pe marginea cărora să poată interveni egocentricul e inepuizabil în inventarea acestora, cu speranţa că i se va răspunde şi va putea continua să-şi etaleze la nesfârşit numele, indicativul şi cugetările.

Comentatorul mioritic e grafoman. El umple spaţiile paginilor de pe monitor cu cearşafuri întregi de texte, demne de dimensiunea unor eseuri filosofice. Adunate laolaltă aceste producţii, care nu sunt de folos nimănui, ar putea fi editate sub formă de romane-fluviu care să ocupe câte un întreg raft de bibliotecă. Grafomanul mioritic a descoperit după 1989 că prin intermediul calculatorului şi beneficiind de libertatea de exprimare înăbuşită timp de o jumătate de secol îşi poate vedea numele şi vorbele publicate pe un ecran şi, mai ales, că ele vor fi citite de cei care se uită întâmplător la aceeaşi pagină de internet.  Noua posibilitate exercită asupra sa un efect halucinogen, asemănător drogurilor şi dependenţei create de acestea, ceea ce îl determină să scrie, să scrie, să scrie şi să publice în neştire, reluând maniacal şi obsesiv aceleaşi sintagme, aceleaşi fraze, aceleaşi idei, pe orice temă şi pretutindeni unde se iveşte un colţ de pagină disponibil şi o ocazie de a-şi impune prezenţa, revărsând zilnic tsunami-uri de vorbe asupra celor încă dispuşi să le citească.

Comentatorul mioritic e ranchiunos. Ranchiuna sa se întinde pe parcursul deceniilor şi nimic nu-l poate face să-şi schimbe sentimentele, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna bazate pe principii morale şi pe spiritul dreptăţii. Acest personaj răbufneşe atunci când are impresia că a fost rănit în orgoliul său, dacă i s-a pus la îndoială autoritatea şi competenţa, dacă i se pare că nu a fost tratat cu admiraţia care crede că i se datorează, dacă cineva a îndrăznit să se opună nestăvilitei sale sete de elogii, de onoruri, de recunoaştere universală, unanimă şi indiscutabilă. Dar resentimentele sale sunt declanşate şi de lucruri mai minore, cum ar fi de pildă o ironie, o desconsiderare a calităţii emisiunilor sale, deţinerea de către altcineva a unei aparaturi mai performante, câştigarea unui concurs local sau contactarea unui DX pe care el l-a ratat. Din acel moment ranchiunosul mioritic îşi dedică energiile bălăcăririi victimelor sale cu orice ocazie şi în orice mediu, real sau virtual, pe internet, pe stradă, la club sau în eter, atacându-i cu tenacitate şi repetitiv şi pe cei care nu sunt de partea lui. El nu ezită să se dedea chiar şi la ieşiri suburbane, scontând pe faptul că astfel poate avea ultimul cuvânt, căci nu oricine se va coborî să-i răspundă cu aceeaşi monedă.

Comentatorul mioritic e trolEl postează mesaje provocatoare pe forumuri cu intenţia de a obţine un răspuns furios sau o ceartă aprinsă pe un subiect de care de fapt nu este realmente interesat. Retorica sa este aţâţătoare, insultătoare sau chiar ameninţătoare, din simpla dorinţă de a se distra sau cu scopul de a-i leza pe alţii, de a provoca răspunsuri emoţionale sau pentru a perturba intenţionat cursul unei discuţii fireşti. Intervenţiile sale pot avea la origine diverse motivaţii, printre care lipsa de înţelegere şi frustrarea, invidia, sentimentul neîmplinirii, insatisfacţia şi inadaptabilitatea. Unele dintre mobilurile acţiunii trolului pot fi dorinţa de a atrage atenţia cu orice preţ pentru a obţine un dram de notorietate şi de a-şi procura un prilej de amuzament pe socoteala altora, plata unor poliţe, răfuiala. Atunci când în capcana acţiunilor sale sunt atraşi mai mulţi utilizatori se poate ajunge la adevărate războaie ale postărilor, care pot umbri sau chiar zădărnici discuţiile uzuale de pe forumuri, dacă acestea sunt lăsate fără supraveghere. Dorinţa trolului de a intra în acţiune este direct proporţională cu gradul de audienţă al grupului, cu alte cuvinte cu cât sunt mai numeroşi cei care pot avea acces la contribuţiile sale cu atât este el mai stimulat să le facă mai contondente. De multe ori dacă nu e băgat în seamă trolul ajunge să fie în cele din urmă marginalizat, izolat şi chiar uitat, pe măsură ce discuţiile de pe forum se desfăşoară în continuare. Din nefericire această tactică nu face decât să-i motiveze pe unii troli să-şi intensifice activităţile antisociale, cu scopul de a atrage şi implica un număr cât mai mare de persoane în starea de beligeranţă, singura în care se simt în largul lor.

Comentatorul mioritic e intolerant. Fiind pătruns de admiraţia profundă faţă de propria persoană şi, implicit, faţă de activitatea (sau inactivitatea) sa, el nu concepe că altcuiva i se poate permite să aibă alte preocupări. Orice abatere de la concepţiile sale pietrificate de decenii i se pare de-a dreptul o les-majestate. Cineva îndrăzneşte să-şi exprime entuziasmul şi ataşamentul faţă de codul Morse, modul de lucru prin care a început să practice hobby-ul, şi e bucuros că mai găseşte adepţi ai acestuia cu care să «ţăcăne» câte un QSO? Intolerantul mioritic, care din lene nu s-a învrednicit să înveţe telegrafia, deşi ar fi putut s-o facă, nu pregetă să pornească o întreagă campanie de defăimare a tuturor telegrafiştilor, din care nu vor lipsi cu siguranţă aluziile indecente la vârsta acestora şi la statutul lor de fosile vii  într-un secol în care nici nu prea mai au ce căuta şi ar trebui să facă iute loc noilor generaţii - unicele proprietare legitime ale progreselor tehnicii. Cutează vreunul să deprindă modurile noi digitale şi să-i şi placă practicarea lor? Pe dată e etichetat de trădător al tradiţiilor centenare şi al modurilor tradiţionale, incomparabil mai umane şi mai valoroase decât cârâielile depersonalizate ale PSK-urilor şi ale altor ciudăţenii computerizate. E cineva DX-man şi îşi permite chiar să obţină nişte diplome care să-i certifice performanţele, ba chiar să le arate şi altoraNu durează mult şi apar zâmbetele ironice şi dispreţuitoare ale intolerantului la adresa celor care stau în pailapuri cu zilele pentru o singură legătură şi se făloşesc apoi ridicol în niscai clasamente, alături de alţi obsedaţi, pe care nu-i poţi auzi nici în concursuri locale şi nici în ultrascurte. Pomeneşte cineva de utilitatea amatorilor în situaţii de urgenţă? Cât ai zice «QRZ?» Intolerantul e deja pe baricade pentru a lua în derâdere întreaga temă, punând la îndoială numeroasele dovezi ale unor acţiuni de salvare care se încearcă a-i fi prezentate. El ar vrea să ne băgăm bine în cap: unicele modalităţi de abordare corectă a hobby-ului sunt cele ale comentatorului intolerant. Nu ne rămâne decât să aflăm în ce direcţii trebuie să ne orientăm eforturile pentru a-i mai ostoi intoleranţa maniacală şi de a-i câştiga aprobarea.

Comentatorul mioritic e providenţial«Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri» şi comunitatea a zăcut în «somnul cel de moarte», fără să realizeze că starea sa s-a degradat şi lumea din juru-i aşijderea. Iar când comunitatea se trezeşte vede că nimic nu mai e cum ar trebui să fie, însă nimeni nu are habar ce ar trebui să se facă pentru repararea lumii şi cine ar putea să dea o mână de ajutor la treaba asta. Se pare că lipsesc Liderii. Noroc cu comentatorul providenţial. El e singurul care înţelege întreaga tragedie, iar un glas interior îi insuflă şi acţiunile revoluţionare necesare. Zis şi făcut: se autoproclamă Salvator al neamului, din câteva linii şi trei rânduri heirupiste şi agramate schiţează febril nişte chemări la lupta cea mare şi niscai planuri de însănătoşire, le aruncă în spaţiul public şi aşteaptă. Căci, nu-i aşa, un Lider, fie el chiar şi providenţial, nu poate face nimic de unul singur. De fapt el nici nu prea are de gând să-şi suflece mânecile ca să facă efectiv ceva, pentru că nici nu se prea pricepe. Rolul lui este doar acela de Mare Vizionar. El are neapărat nevoie de adepţi devotaţi, cuceriţi de genialitatea sa, gata să trudească sub comanda sa, să-l urmeze până în pânzele albe şi până la victoria finală, moment în care fireşte providenţialul va fi sărbătorit de întreaga suflare, sau măcar de o parte a acesteia. Însă de cele mai multe ori entuziasmul său păleşte rapid, pentru că lăudătorii nu se înghesuie să se încoloneze sub stindardul său, astfel că din minirevolta comentatorului providenţial rămâne doar un biet foc de paie, care se stinge de îndată ce «supuşii» îl părăsesc fără regrete, în speranţa apariţiei la orizont a unui nou salvator miraculos.

Comentatorul mioritic e purtător de cuvânt.
Acest comentator nu deţine vreo funcţie oficială, doar şi-a asumat-o din proprie iniţiativă, din dorinţa de a se face util «Puterii» - oricare ar fi aceasta. El trece cu nonşalanţă de la un stăpân la altul, de la un regim la celălalt – el supravieţuieşte tuturor schimbărilor. Om bun la toate, disponibil pentru toate treburile urât mirositoare şi pentru toate subiectele jenante, el scuteşte «Puterea» de confruntări directe. Avocat gratuit, el îşi arogă o reprezentativitate pe care nu o are şi îşi asumă sarcina de a se implica în polemici sterile şi nesfârşite, cu speranţa că în cele din urmă cei nemulţumiţi se vor plictisi sau vor obosi să pună şi să-şi mai pună întrebări. Purtătorul de cuvânt pe rol de paravan e credincios stăpânilor lui succesivi şi trecători şi nu pregetă să-i apere chiar şi atunci când pledoariile sale devin de-a dreptul contraproductive, pentru că ideile purtătorului de cuvânt sunt extrem de puţine, dar totodată extrem de fixe. Purtătorul de cuvânt se închipuie un înţelept sfătos pe baza vârstei şi vechimii sale în «munca» de zelos colaborator extrabugetar, fiind ferm convins că acestea îi conferă niscai drepturi şi o superioritate indiscutabilă. Câtă vreme mai e cât de cât folositor celor în slujba cărora s-a înregimentat el va fi tolerat, lăudat confidenţial, ba chiar şi recompensat cu mici mângâieri pe creştet şi firimituri de la masa celor bogaţi. Purtătorul de cuvânt nu e nociv, ci doar plictisitor şi, uneori, chiar uşor agasant.

Cei care s-ar putea recunoaşte în categoriile de mai sus ar trebui să ţină seama de faptul că acesta este doar un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale nu poate fi decât pur întâmplătoare. Şi dacă tot am pomenit de citatele din limbi străine, iată unul: Honi soit qui mal y pense! Este o expresie franceză, care s-ar traduce prin «Ruşinea să fie de partea celui care gândește de rău (despre asta)!» Este deviza Ordinului Jartierei, cel mai înalt ordin al Regatului Unit şi care apare gravată pe broșa care se acordă membrilor Ordinului, dar şi pe paşapoartele britanice.



*   *   *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved