06 December 2017

Alexa, cum e propagarea în 20 de metri?
Nu ştiu dacă întrebarea din titlu a fost deja pusă de vreun radioamator, însă Pete M0PSX, membru al clubului virtual Essex Ham, ia în considerare posibilităţile folosirii produsului Amazon Echo Dot (Alexa) şi în shack-urile radioamatorilor, dat fiind gama aparent infinită a aplicaţiilor sale:

«Cu Alexa este posibil să-ţi verifici calendarul de radioamator, locaţia APRS, gradul de utilizare al DMR, starea vremii şi previziunea trecerilor Staţiei spaţiale internaţionale. Acest scurt video investighează modalităţile prin care un gadget activat prin voce ar putea fi de ajutor într-o staţie de radioamator.
Aveţi vreo idee de utilizare? Înscrieţi ideea pe pagina www.essexham.co.uk/alexa.
Poate aţi şi auzit de acest dispozitiv de mărimea unui puc de hochei Echo Dot de la Amazon, denumit deseori şi "Alexa" ... L-am avut în shack timp de câteva luni şi mă gândesc că aţi fi interesaţi să-mi aflaţi impresiile, de aceea am produs un scurt video pentru a demonstra câteva exemple ale unora dintre lucrurile "deştepte" pe care le poate face:
  • verifică previziunile meteorologice pentru locaţia în care vă aflaţi sau pentru o altă locaţie;
  • greyline – verifică ora apusului de soare într-o anumită locaţie;
  • verifică jurnalul – linkuri spre un calendar Google (care poate importa de pildă calendarul evenimentelor programate);
  • codurile Q din radioamatorism – o abilitate liberă opţională;
  • căutarea staţiilor DMR - o abilitate liberă opţională (Phoenix UK);
  • carduri-ghicitoare pentru codul Morse sau alte domenii;
  • APRS - o abilitate liberă opţională;
  • orele de trecere ale Staţiei spaţiale internaţionale - o abilitate liberă opţională;
  • redarea online a unor staţii de radiodifuziune via Tunein.

Am fost impresionat de Echo Dot, iar atunci când este conectat la un serviciIFTTT (prescurtare de la "If This Than That", vezi explicaţia prin link - nota mea, YO4PX), poate fi folosit pentru a face şi lucruri deosebit de "inteligente", mai ales în domeniul listelor cu planuri "de făcut" şi al automatizărilor casnice. Este la îndemână pentru simple căutări pe internet, pentru verificarea unor date, pentru calcule matematice si pentru a asculta ştirile de la BBC sau Sky. Este suprinzător de versatil.»

De pe saitul CNET putem afla şi alte detalii:
«Echo dot necesită o conecţiune wi-fi şi este alimentat printr-un soclu micro-USB de 5V. Este hands-free şi foloseşte Alexa pentru a reda muzică, pentru controlul unor dispozitive casnice inteligente, pentru furnizarea de informaţii, citirea ştirilor, setarea alarmelor şi multe altele. Se conectează la difuzoare sau la căşti prin Bluetooth sau printr-un cablu stereo de 3,5 mm. Alexa apelează sau trimite mesaje oricui care deţine de asemenea un dispozitiv Echo sau o aplicaţie Alexa. Se conectează rapid prin simplă comandă vocală la alte dispozitive Echo aflate în casă.
Alexa poate controla luminile, comutatoarele, aparatele TV, termostatele şi alte dispozitive compatibile de la WeMo, Philips Hue, Sony, Hive, Netatmo, Nest şi altele. Alexa vă aude din cealaltă parte a încăperii sau în timp ce cântă muzica. Conţine un difuzor incorporat, astfel că poate funcţiona de sine stătător pe rol de ceas deşteptător inteligent în dormitor, ca asistent în bucătărie sau oriunde aţi dori să deţineţi un aparat controlat prin voce.
Alexa devine din ce în ce mai inteligent. El se actualizează automat prin cloud şi învaţă necontenit, adăugându-şi noi şi noi facilităţi şi abilităţi.

Când vreţi să folosiţi Echo dot pronunţaţi doar cuvântul «Alexa» şi Echo Dot vă va răspunde. Dacă aveţi mai multe Echo-uri sau Echo Dot-uri Alexa răspunde din dispozitivul aflat cel mai aproape de dumneavoastră prin ESP (Echo Spatial Perception).
Echo Dot este disponibil de pe Amazon la preţul de circa 50 USD.





Un glumeţ comentator de pe forum (NF6E) a precizat că ar fi dispus să achiţioneze Alexa numai dacă ar fi echipat astfel:
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Surse: QRZ, Essex Ham, CNET.com, Amazon, YouTube)

*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved