22 ianuarie 2018

DX-mani, vi se pregăteşte ceva! Un nou criteriu adăugat regulamentului DXCC
Kosovo Z6, o nouă entitate DXCC!
În rubrica «Ştiri DXCC» cunoscuta publicaţie The Daily DX publică sub titlul «Un nou criteriu pentru entităţile politice» un material care prezintă importanţă atât pentru membrii DXCC cât şi în general pentru DX-manii care îşi evaluează performanţele pe criteriul numărului de entităţi DXCC lucrate şi confirmate.

Noul QSL al primei activităţi recunoscute de DXCC

«Odată cu încheierea şedinţei Consiliului director (Board of Directors, BoD) al ARRL care a avut loc în ziua de 20 ianuarie 2018, un nou criteriu va fi adăugat Secţiunii 11 pentru Entităţi politice (punctul 1). Actualmente există trei criterii care se aplică acestor entităţi. În cazul în care unul dintre următoarele trei criterii este îndeplinit entitatea se califică pentru înscrierea ca entitate politică pe lista DXCC:

1.  Calitatea de stat-membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite
2. Prefixul figurează în seriile de prefixe de indicative ale Uniunii internaţionale a telecomunicaţiilor (International Telecommunication Union, ITU)
3. «Entitatea găzduieşte o populaţie permanentă, este administrată de un guvern local, locaţia ei se află la cel puţin 800 de km de ţara-mamă. Pentru a îndeplini criteriul «populaţiei permanente» şi «administrarea de un guvern local» al acestei sub-secţiuni a regulamentului o entitate trebuie să fie înscrisă
(a) pe lista Departamentului de stat al Statelor Unite pentru «Dependinţe şi teritorii beneficiind de o suveranitate specială» <https://www.state.gov/s/inr/rls/10543.htm> şi dispunând de un «centru administrativ», sau
(b) pe lista Naţiunilor Unite a teritoriilor care nu dispun de o guvernare proprie <http://www.un.org/en/decolonization/nonselfgovterritories.shtml>"

Potrivit noului citeriu, care intră în vigoare după încheierea şedinţei Consiliului director al ARRL o entitate potenţială poate fi înscrisă pe lista activă a listei DXCC dacă 
- este membră a Uniunii  internaţionale a radioamatorilor (International Amateur Radio Union, IARU) <http://www.iaru.org/member-societies.html>
 şi 
- dacă figurează pe lista Departamentului de stat al Statelor Unite pentru Statele independente ale lumii <https://www.state.gov/s/inr/rls/4250.htm>.

Pentru a se califica în postura de entitate politică o entitate trebuie să figureze pe ambele liste.
Se aşteaptă clarificări privind data exactă de la care noua regulă va intra în vigoare. 
(Şi mai ales începând din ce dată vor fi valabile legăturile cu Kosovo? Retroactiv sau numai din data înscrierii prefixului Z6 pe lista DXCC? - nota mea, YO4PX)
....................................................................................................................





ULTIMA ORĂ

23 ianuarie 2018
În cadrul şedinţei din zilele de 19-20 ianuarie 2018 Consiliul director al ARRL a aprobat o propunere de modificare a regulamentulUI DXCC. Secţiunea II subsecţiunea 1 a regulamentului va include o nouă sub-secţiune (d): entitatea care are o asociaţie membră a IARU şi totodată este inclusă pe lista Departamentului Statelor Unite a Statelor independente ale lumii.
«Dezbaterea în decursul şedinţei Consiliului şi modificarea regulamentului nu au avut în vedere o anumită entitate. Modificarea ar putea permite anumite adăugiri la actuala listă a entităţilor DXCC. Este un lucru bun nu numai pentru DXCC, dar şi pentru toţi radioamatorii activi» a declarat Norm Fusaro, managerului Radiosport al ARRL.
Rezultat imediat: Republica Kosovo (Z6) a fost adăugată listei entităţilor active a DXCC, crescând numărul total al acestor entităţi la 340. Adăugarea entităţii Kosovo a crescut la 331 numărul necesar de entităţi active lucrate şi confirmate pentru calificarea la Honor Roll DXCC. Clasamentul diplomelor DXCC a fost ajustat pentru a reflecta modificarea. Ea intră în vigoare la 21 ianuarie 2018 orele 00.00 UTC. Nimic nu este retroactiv. […]
SHRAK,asociaţia radioamatorilor din Kosovo, membră a IARU şi preşedinta ei Vjolica Caka Z61VB au organizat o activare aniversară, pentru a sărbători independenţa Kosovo-ului proclamată în februarie 2008. Staţia centrală a SHRAK Z60A este acum activă pe mai multe benzi cu mai mulţi operatori-oaspeţi. Va fi folosit Club Log pentru această activare, iar QSL-urile se trimit pe adresa lui OH2BH. 
(Sursă: ARRL)
Z60A shack 1

Z60A shack 2

antenele din locaţia 1

antena din locaţia 2

OH2BH operând Z60A 
(credit fotografii OZ1IKY via DX-World.net) 












Clasamentul la zi al primelor 100 de staţii YO care au lucrat Z60A poate fi văzut pe portalul Club Log la această adresă. Cifrele din dreptul indicativelor indică numărul de sloturi (QSO-uri per bandă şi per mod) obţinute. (Vezi articolul Despre clasamentul Leaderboard al Club Log


Clasamentul la 29 ianuarie 2018




Clasamentul celor mai dorite 10 entităţi DXCC pe Club Log

Articole despre Kosovo publicate pe această pagină

(Traducere, prezentare, adaptare şi completări de YO4PX. Surse: The Daily DX, OPDX, IARU, Departamentul de stat al S.U.A., arhiva acestei pagini, DX-World.net)

*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved