Codul Morse după cinci ani – o evaluare
de Richard Moseson, W2VU
Acest articol a apărut ca editorial în numărul pe februarie 2012 al CQ Magazine sub titlul «No-Code Plus Five Years: An Assessment» şi este publicat în traducere cu aprobarea autorului.
Luna aceasta se împlinesc cinci ani de când Comisia federală de comunicaţii (Federal Commission of Communications, FCC) a eliminat cerinţa examenului Morse pentru toate clasele de autorizare ale radioamatorilor.
De aceea, la această aniversare vă propun să zăbovim un pic pentru a evalua impactul acelei decizii asupra radioamatorismului în general şi asupra folosirii telegrafiei în eter. Pentru început să constatăm că lumea nu a încetat să existe. Şi radioamatorismul e bine-mersi. Nici telegrafia nu a dispărut. În pofida îngrijorării multor pasionaţi ai modului CW universul nu a făcut implozie la 23 februarie 2007.
De aceea, la această aniversare vă propun să zăbovim un pic pentru a evalua impactul acelei decizii asupra radioamatorismului în general şi asupra folosirii telegrafiei în eter. Pentru început să constatăm că lumea nu a încetat să existe. Şi radioamatorismul e bine-mersi. Nici telegrafia nu a dispărut. În pofida îngrijorării multor pasionaţi ai modului CW universul nu a făcut implozie la 23 februarie 2007.
În 2006, când Comisia federală de comunicaţii era încă indecisă, poziţia CQ-ului a fost că cerinţa cunoaşterii telegrafiei la o viteză de 5 grupe pe minut ar trebui păstrată pentru clasa de autorizare Extra. Dar totodată aveam convingerea că telegrafia reprezenta o atracţie suficientă în sine şi oferea beneficii îndestulătoare pentru a se menţine pe propriile picioare ca mod de operare, indiferent dacă un amator trebuia sau nu trebuia să demonstreze stăpânirea ei pentru a obţine o anumită clasă de autorizare. Continuăm să nutrim aceeaşi convingere şi credem că istoria ne-a demonstrat că ea este corectă. Auzim în permanenţă despre o activitate crescută în telegrafie în benzile de unde scurte, în special datorată staţiilor care transmit la viteze mai mici, în încercarea lor de a-şi îmbunătăţi abilităţile. Pe de altă parte Tom Lutz W0ZR, a cărui fotografie se află pe coperta noastră în această lună şi care numeşte telegrafia «o pasiune de o viaţă», are impresia că codul Morse «devine o artă pierdută».
Însă impresiile, bănuielile şi anecdotele nu sunt fapte indubitabile, aşa că am încercat să găsim fapte care să le confirme sau să le infirme. Am consultat un producător de buguri şi chei de manipulare, un lider al unui grup internaţional de promovare a telegrafiei, deţinătorul rubricii de telegrafie a publicaţiei WorldRadio Online, statisticile propriilor noastre concursuri, precum şi statisticile de autorizare ale Comisiei federale de comunicaţii. Rezultatul general înfăţişează o imagine deosebit de pozitivă, cu câteva sincope în plus sau în minus.
Producătorul, pe care nu-l vom numi aici, spunea că vânzările liniei sale principale de chei de manipulare au scăzut puternic în cei doi ani după ce obligativitatea examenului de telegrafie a fost eliminată, după care a urmat însă o revenire lentă, care a continuat în ultimii trei ani. Vânzările nu au crescut până la nivelul la care se situau odinioară, dar se îndreaptă în direcţia cea bună. Ar trebui luat în considerare de asemenea faptul că în segmentul de piaţă respectiv şi-a făcut apariţia şi o firmă concurentă cam în aceeaşi perioadă de timp, astfel că eliminarea examenului de telegrafie s-ar putea să nu fie unicul factor implicat. Chiar şi faptul că cererea este în creştere în loc să se diminueze este un alt semn pozitiv.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere este că un telegrafist începător nu prea investeşte (deocamdată) într-un manipulator electronic, astfel că cifrele de vânzări care ni s-au comunicat reflectă probabil o imagine mai exactă a acelor amatori a căror abilitate telegrafică s-a îmbunătăţit până la nivelul la care o investiţie de peste 100 de dolari pentru a transmite în Morse merită deja să fie făcută.
Această interesantă partajare între începători/ucenici şi telegrafiştii împătimiţi s-a evidenţiat şi în evaluarea făcută de Nancy Kott WZ8C, preşedintele clubului de telegrafie FISTS (care, merită menţionat, sărbătoreşte luna aceasta 25 de ani de existenţă – felicitări clubului FISTS din partea noastră a tuturor cei de la CQ).
Nancy spune că a fost îngrijorată de faptul că telegrafia ar putea să dispară din eter ca urmare a eliminării de către FCC a obligativităţii cunoaşterii codului Morse: «Acum, după cinci ani mă bucur să constat că m-am înşelat. Telegrafia este în viaţă şi chiar o duce bine. Dar ea adaugă: «Cu toate că am împărţit literalmente mii de de CD-uri cu cursuri de telegrafie produse de FISTS şi mulţi dintre membrii noştri predau codul Morse şi au numeroşi cursanţi, activitatea în telegrafie (în eter) a amatorilor nou autorizaţi care se înscriu în FISTS este, în mod ciudat, redusă. Nu ştiu dacă are de-a face cu timiditatea, cu numărul petelor solare sau cu altceva. De auzit îi auzim în benzi iar şi iar doar pe aceiaşi veterani.»
Nancy presupune că «deşi oamenii doresc să înveţe telegrafie, adeseori ei nu au stimulentul de a-l învăţa suficient de bine pentru a se simţi în largul lor la radio.» Pe de altă parte, privind spre viitor Nancy vede o imagine cât se poate de pozitivă. Ea notează că «cei dotaţi cu o curiozitate tehnică, care i-a condus spre descoperirea radioamatorismului, găsesc căi de utilizare a codului Morse care implică noi tehnologii. De exemplu, ei îl incorporează în videouri şi aplicaţii creative pentru telefoane inteligente, dar şi bucurându-se de practicarea telegrafiei în eter.»
Nu există aspecte negative în statisticile pe care le-am adunat, începând de la numărul total al radioamatorilor autorizaţi şi până la participarea în concursuri. Conform saitului www.ah0a.org la sfârşitul lunii noiembrie populaţia de radioamatori a Statelor Unite a atins un record istoric de 701.844 de autorizaţi, cu circa 46.000 mai mulţi decât în ultimii patru ani. Maximul precedent de 685.000 de autorizaţi a fost atins în 2002, în lunile care au urmat atacurilor in 11 septembrie, apoi a descrescut până în 2007, ajungând la un minim cu puţin sub 655.000. De atunci a crescut însă în mod constant. Singurul eveniment cu adevărat semnificativ în 2007, care ar fi putut avea un impact puternic asupra deciziei oamenilor de a deveni radioamatori, a fost eliminarea obligativităţii cunoaşterii telegrafiei. (nu are nicio importanţă că deja din 1991 exista clasa de autorizare de începător Technician fără telegrafie; se înlăturase o barieră psihologică.)
O metodă de a cuantifica activitatea în telegrafie la un moment dat este examinarea logurilor de concurs şi compararea activităţii «de atunci» cu aceea «de acum». În 2006 au fost prezentate cu puţin peste 4500 de loguri în etapa de telegrafie a CQ World-Wide DX Contest. Până la mijlocul lunii decembrie 2011 (cu câteva săptămâni înaintea termenului final de trimitere) s-au şi primit 6500 de loguri în telegrafie pentru concursul desfăşurat în luna septembrie. Aceasta reprezintă o continuare a creşterii constante din ultimii câţiva ani, în fiecare dintre aceştia înregistrându-se câte un nou record, în pofida faptului că am traversat o minimă prelungită a activităţii solare. E adevărat că există acum ajutoare de operare pentru competitori, cum ar fi CW Skimmer. Dar Skimmerul el singur nu poate fi o explicaţie pentru 2000 de loguri suplimentare în ultimii cinci ani. Atunci care să fie explicaţia? Una singură: un interes crescut şi activitate; este cât se poate de improbabil ca cineva care nu operează în telegrafie în 51 de weekenduri din an se va arunca să lucreze în CQWW CW! Concluzie: nu se poate afirma că telegrafia este o artă muribundă.
Aceeaşi tendinţă poate fi constatată în logurile de la Field Day. În rubrica sa de telegrafie în ediţia din luna aceasta a WorldRadio Online Randall Noon KC0CCR analizează activitatea din concursurile Field Day organizate de ARRL între 2005 şi 2011. Potrivit raţionamentului său «cei care participă în Field Day sunt radioamatori cu o activitate cel puţin minimală» şi «radioamatorii folosesc probabil aceleaşi moduri de lucru în Field Day cu cele în care operează în alte perioade ale anului.» Randy a văzut că atât participarea în Field Day cât şi numărul legăturilor în telegrafie raportate a crescut semnificativ în ultimii şase ani, şi într-o măsură mai mare decât ar putea fi pusă pe seama exclusivă a numărului de autorizaţii emise. De fapt Randy spune că «avem de-a face cu un număr record de loguri prezentate în Field Day în 2011, un număr record de participanţi ... şi cel mai mare număr de QSO-uri în CW de 17 ani încoace.»
Singura îngrijorare reală o vedem în dificila transformare a ucenicilor în ale telegrafiei în operatori performanţi (care ar putea deveni cumpărători ai manipulatoarelor electronice). Şi în acest domeniu, la fel ca în majoritatea celorlalte domenii ale hobby-ului nostru, soluţia cea mai bună este apelul la asistenţa unui radioamator mai experimentat, care poate oferi începătorilor mentorizare, exerciţiu şi încurajare. Radioamatorismul nu este şi n-ar trebui să fie o activitate solitară. Dacă încercaţi să învăţaţi şi să exersaţi CW şi nu aveţi un partener cu care să lucraţi contactaţi FISTS. Membrii grupului sunt dedicaţi ajutorării noilor telegrafişti, ei vor reduce viteza cât de mult veţi avea nevoie pentru a face din QSO-ul dumneavoastră un succes.
În încheiere, îmi este limpede că viitorul telegrafiei este luminos. La fel ca radioamatorismul însuşi, CW trăieşte şi se simte bine, în ciuda – sau poate chiar din cauza – eliminării cerinţei din examenele de radioamator. După cum precizează şi KC0CCR în rubrica sa: «Radioamatorii nu au folosit CW pentru că făcea parte din cerinţele examenului. Ei l-au folosit pentru că a fost şi continuă să fie un mod deosebit de util al comunicării fără fir.» Iar Nancy WZ8C concluzionează: «Simplitatea atemporală a codului Morse [...] îi asigură acestuia locul în radioamatorism, indiferent de cerinţele examenului.»
73, W2VU
Februarie 2012
* * *
CQ VHF, Popular Communications şi WorldRadio Online. Autorizat din 1970, a deţinut indicativele WN2QQN, WA2QQN, N2BFG şi NW2L şi este activ pe toate benzile. Rich a fost timp de 8 ani manager al secţiunii Northern New Jersey a ARRL şi fost membru şi preşedinte al Comitetului ARRL pentru Relaţii publice. Membru al echipei CQ din 1992, el a fost editorul fondator al revistei CQ VHF. A scris şi a produs şapte programe de iniţiere în radioamatorism în cadrul CQ Video Library, iar în 1995 a fost coordonatorul aniversării a 50 de ani de existenţă a revistei CQ.
Alte articole de Richard Moseson W2VU:
Alt articol despre soarta telegrafiei:
Codul Morse, un semnal care dispare (Miguel Helft, The New York Times, 2006)
Cum să învăţăm telegrafia?
Learn CW Online (cu interfaţă în limba română)
Cum să învăţăm telegrafia?
Learn CW Online (cu interfaţă în limba română)
* * *
