02 April 2012

Trei DXpediţii în 2012 – Comunicate de presă
Insulele North Cook
O echipă formată din 7 operatori – Jan DJ8NK, Uwe DJ9HX, Werner DJ9KH, Hawa DK9KX, Hans DL6JGN, Ron PA3EWP şi Leszek SP3DOI – va fi activă cu indicativul E51M de pe ins. Manihiki (IOTA OC-014) între 28 martie şi 10 aprilie 2012 pe toate benzile de la 160 la 6 metri în CW, SSB şi RTTY. Întreg echipamentul cu excepţia transiverelor se află deja pe insulă. Vor fi folosite 11 antene verticale şi un mic beam cu 4 elemente pentru banda de 6 metri.
Se plănuieşte instalarea a 5 staţii cu transivere K3 şi amplificatoare de 500 de waţi.
QSL via DJ8NK direct sau prin birou. Solicitările Online QSL Request Service (OQRS) pentru birou sau confirmări directe vor fi onorate după data de 20 aprilie 2012.
Saitul expediţiei E51M de găseşte la această adresă.
(Sursă: OPDX)
Insulele North Cook s-au situat în sondajul The DX Magazine pe locul 66 în 2010 şi pe locul 66 în 2011.

Somalia
Intrepid-DX Group este încântat să anunţe noua noastră DXpediţie din Hargeisa, Somaliland, Somalia care se va desfăşura între 6 şi 14 noiembrie 2012 în benzile de la 10 la 160 de metri în CW, SSB şi RTTY cu indicativul 6O3A. Intrepid-DX Group este cel care v-a oferit DXpediţiile recente ET3AA, ST0R şi YI9PSE.
Obiectivul nostru principal este activarea Somaliei cu gândul de a furniza unui număr cât mai mare de DX-mani o entitate DXCC nouă rară, iar ca obiectiv secundar, un număr cât mai mare de sloturi de bandă. Vom pune accentul pe America de nord, KH6 şi ZL/VK în momentele în care propagarea este favorabilă spre acele direcţii.
Echipa constă din 12 operatori: N6PSE (colider), K3LP (colider), AH6HY, JH4RHF, RA9USU, E70A, K1LZ, YT1AD, N2WB, K6MM, K3VN şi N6OX.
QSL-managerul nostru va fi W3HNK. Vom avea OQRS, vom accepta QSL-uri direct şi prin birou. Plănuim să încărcăm logurile noastre pe Club Log zilnic.
Puteţi afla mai multe despre planurile noastre pe saitul DXpediţiei la această adresă.
Vă mulţumim!
The Intrepid-DX Group
(Sursă: DX-World.net)
Somalia s-a situat în sondajul The DX Magazine pe locul 60 în 2010 şi pe locul 40 în 2011.

Insula Campbell 
Hellenic Amateur Radio Association din Australia (HARAOA) organizează o DXpediţie pe ZL9 insula Campbell (IOTA OC-037), Noua Zeelandă între 7 şi 30 noiembrie 2012. Insula Campbell ZL9 (împreună cu insula Auckland – nota mea, YO4PX) s-a situat pe poziţia 16 în 2010 şi pe locul 15 în 2011 în sondajul celor mai dorite entităţi DXCC.
Echipa ZL9HR va cuprinde 9 membri, inclusiv Tommy VK2IR (liderul echipei) şi John VK3YP (colider).
Invităm orice operator experimentat care ar dori să participe la expediţia ZL9HR să-i trimită un e-mail lui Tommy pe adresa vk2ir@vk2ir.com pentru a obţine informaţii suplimentare.
Saitul Dxpediţiei ZL9HR se găseşte la această adresă.
John Chalkiarakis VK3YP
(Sursă: DX-World.net)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved