07 octombrie 2014

Suntem într-o perioadă de minimă a activităţii solare?
de Brian Koberlein 
3 octombrie 2014
(Articol publicat pe saitul Phys.org şi pe pagina autorului One Universe at a Time pe care sunt postate zilnic materiale din domeniul astronomiei şi astrofizicii. Traducere publicată cu permisiunea autorului)

Credem în general că soarele este un dat constant al vieţii noastre. El răsare şi apune previzibil şi pare să fie o sferă strălucitoare de lumină nesupusă niciunor schimbări. De fapt soarele are o suprafaţă turbulentă, cu protuberanţe care se desprind de suprafaţa ei, granule generate de convexia existentă în straturile sale superioare, şi chiar apariţia unor regiuni puţin mai reci, cunoscute sub numele de pete solare.
Dintre toate aceste fenomene petele solare sunt relativ lesne de observat, ele fiind primele dovezi ale faptului că soarele nu este un astru imuabil. Încă de la începutul secolului al XVI-lea s-au putut ţine evidenţe destul de exacte ale numărului petelor solare în decursul anilor. Unul dintre cele mai evidente tipare care apare este oscilaţia anvergurii activităţii petelor solare în decursul unei perioade tipice de 11 ani. Această perioadă este cunoscută sub numele de «ciclul de 11 ani», din cauza anvergurii sale medii, deşi ciclul este câteodată mai lung sau mai scurt. Mai există şi alte tipare, cum ar fi ciclul Gleisberg, care durează 80-90 de ani. 

Ciclul petelor solare prezintă variaţii care nu se conformează tiparului. În decursul perioadei dintre anii 1645 şi 1715 activitatea petelor solare a fost aproape inexistentă; perioada a ajuns cunoscută sub numele de minima Maunder. Între 1790 şi 1830 oscilaţiile au fost mai reduse, iar perioadele de maximă a activităţii petelor solare au fost mai puţin intense, perioada fiind denumită minima Dalton. Nu suntem pe deplin siguri de ce se produc astfel de minime, dar este clar că activitatea petelor solare poate fi destul de schimbătoare. 


Recent au avut loc o mulţime de dezbateri despre ciudata absenţă a activităţii petelor solare într-o perioadă în care acestea are trebui să fie destul de active. Puteţi vedea aceasta în imaginea de mai sus (http://goo.gl/RfI7K), care evidenţiază numărătoarea petelor solare (linia în zig-zag) în comparaţie cu anvergura previzionată (curbele) pentru perioada cunoscută sub numele de «ciclul 24». Se poate observa că această maximă este cam la jumătatea maximei precedente. Este un fenomen oarecum mai neobişnuit, dar nu are totuşi darul de a-i pune pe oamenii de ştiinţă «în încurcătură», după cum s-a afirmat în unele articole. O astfel de variabilitate se produce din timp în timp.

Un lucru observat în legătură cu ciclul 24 este faptul că prezintă anumite similitudini cu perioadele incipiente ale minimei Dalton. Înaintea acesteia ciclurile au devenit din ce în ce mai scurte, cu aceeaşi diminuare la jumătate faţă de activitatea tipică constatată anterior. Dacă vom urma un tipar similar ciclul 25 va fi asemănător ciclului 24 şi vom avea parte de o perioadă de mai multe decenii cu un soare «liniştit». 

Din această cauză puteţi citi discuţii despre răcirea globală şi alte subiecte asemănătoare în presa de ştiinţă popularizată. Motivul este că activitatea petelor solare (sau absenţa acestora) a demonstrat că există o legătură dintre acestea şi temperaturile hibernale. În timpul minimei Maunder Europa s-a aflat în miezul unei aşa-numite «mici ere glaciare», cu ierni deosebit de reci. În cursul minimei Dalton iernile europene au fost cu circa un grad Celsius mai reci decât temperaturile tipice, inclusiv «anul fără vară» din 1816 (deşi aceasta s-a datorat în mare măsură erupţiei vulcanului Tambora din 1815). 

În cazul în care intrăm într-o perioadă asemănătore cu minima Dalton ne putem aştepta la temperaturi hibernale uşor mai scăzute comparativ cu anii recenţi, deşi aceasta nu va constitui o indicaţie a încheierii tendinţei de încălzire globală. O minimă a petelor solare ar putea să reducă accelerarea temperaturilor în creştere, dar ea nu va sista fenomenul şi nici nu va în stare să-l contracareze. Minima Dalton a fost urmată de cicluri cu activitate medie sau intensă, astfel că după câteva decenii s-ar putea să ne regăsim în punctul de la care am pornit. 

Vor trece ani până când vom avea certitudinea că soarele se află realmente într-o perioadă de minimă, sau că ciclul 24 constituie doar o întâmplare ciudată. Oricum ar fi, noi suntem încredinţaţi că în cele din urmă soarele se va trezi.

Prof. Brian Koberlein este «senior lecturer» la Rochester Institute of Technology

Un alt articol intitulat «Soarele calm generează întrebări privind impactul asupra Terrei» poate fi citit pe saitul Phys.org la această adresă

*   *   * 
Ne îndreptăm spre o nouă minimă Maundereste un articol pe aceeaşi temă, scris de Bruce Dorminey şi publicat pe pagina Forbes, prezentat în traducere pe această pagină în ianuarie 2014.

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved