28 iulie 2015

Moştenirea lui John Kanzius, K3TUP
În aprilie 2008 am publicat pe Radioamator.ro articolul «John Kanzius, undele radio şi cancerul» cu subtitlul «Nanoterapia ar putea înlocui chimioterapia şi radioterapia în tratamentul cancerului». Articolul conţinea transcrierea în traducere a impresionantului interviu cu K3TUP realizat de Lesley Stahl pentru postul TV CBS şi difuzat la 13 aprilie 2008 în emisiunea «60 de minute». Filmul interviului a fost inclus şi el în articol şi a rulat pe pagină câtă vreme administratorii saitului l-au păstrat disponibil pentru public.
Acum, după 7 ani de la data interviului şi după ce, învins de o pneumonie în urma nenumăratelor tratamente de chimioterapie, Kanzius a părăsit această lume pe care a dorit s-o facă mai bună pentru suferinzii de cancer, sosesc veşti încurajatoare despre evoluţia proiectului căruia i s-a dedicat. Radioamatorul a reuşit să convingă medici şi clinici prestigoase să înainteze pe calea pe care el a deschis-o.
Interviul pentru CBS se încheia cu o speranţă: 
"V-aţi spus vreodată «Mă las de treaba asta. Nu mai doresc să mă mai implic?» îl întrebă Stahl.
"Da, răspunse Kanzius, am spus-o acum vreun an şi jumătate. Dar apoi m-am răzgândit, gândindu-mă că, cu toate cercetările care au loc în instituţiile medicale, tare aş vrea să mai fiu în viaţă pentru a-l vedea pe primul pacient vindecat şi zâmbitor."
"Dumnezeule mare…" spuse Stahl.
"Şi atunci n-o să-mi mai pese de nimic", răspunse Kanzius.»

Nu voi relua întregul istoric al începuturilor experimentelor sale relatate în interviu, acestea sunt reluate parţial şi în materialul de mai jos intitulat Kanzius Cancer Machine Gets Its First Human Trial semnat de Erika Hayasaki şi publicat la 21 iulie 2015 în secţiunea Tech & Science a publicaţiei online Newsweek:

«Cu trupul răvăşit de şedinţele de chimioterapie inginerul radio pensionar John Kanzius a petrecut în 2003 luni de zile în subsolul casei sale însăilând un aparat improvizat de distrus tumori. Kanzius nu avea niciun fel de studii medicale. A fost radioamator (K3TUP) şi proprietarul unei companii de televiziune şi radio. Însă suferea de leucemie – şi nu vroia să moară.
Kanzius era inteligent, perseverent şi învăţa repede. S-a scufundat în domeniul studiilor ştiinţifice, ajungând până la cele mai noi cercetări despre cancer. Undele radio încălzeau metalul şi el se întreba dacă ele ar putea fi transmise în corpuri omeneşti pentru a distruge tumori. Pe atunci încă nu-şi inchipuia că dispozitivul neinvaziv pentru tratamentul cancerului cu ajutorul undelor radio care îi poartă numele şi care a luat naştere din imaginaţia sa urma să fie prezentat peste ani pe paginile unor respectabile publicaţii medicale, atrăgând sprijinul cercetătorilor de frunte din oncologie, precum şi al unui laureat al premiului Nobel. Atunci când în 2007 i-am luat un interviu în casa sa din Erie, Pennsylvania el năzuia să trăiască până în ziua în care aparatul său să poată trata oameni. De asemenea, dorea cu disperare să se tămăduiască el însuşi.

Kanzius în garajul casei sale din Sanibel Island, Florida în februarie 2008 alături de mai multe versiuni ale aparatului inventat de el pentru tratarea cancerului 
(Credit foto John B. Carnett/Bonnier Corporation/Getty)

Dr. Steven A. Curley - un oncolog care pe vremea aceea lucra la MD Anderson Cancer Center din Houston, a propulsat cercetarea întreprinsă de Kanzius în centrul atenţiei naţionale, a obţinut sponsorizări de milioane de dolari şi şi-a dedicat carierea proiectului - l-a vizitat în spital în 2008. Curley a tratat numeroşi pacienţi bolnavi de cancer, dar în cei cinci ani anteriori între el şi Kanzius s-a legat o legătură deosebit de strânsă. “Nu cred că o voi mai duce multă vreme. Dar aş vrea să-mi promiţi că nu vei renunţa. Trebuie să duci proiectul până la faza experimentării sale pe oameni”, i-a spus Kanzius lui Curley.
Curley i-a promis. “Cred în treaba asta. Are un potenţial de necrezut.”, a spus el.
În 2009 Kanzius a murit la vârsta de 64 de ani în timp ce era supus unui nou tratament de chimioterapie. Mulţi şi-au închipuit că aparatul Kanzius va muri odată cu inventatorul său. Însă în luna mai a acestui an Curley a semnat înţelegeri cu Ministerul Sănătăţii din Italia în vederea testării aparatului emiţător de unde radio pe oameni diagnosticaţi cu cancer pancreatic şi hepatic. În funcţie de emiterea aprobării, aşteptată în toamnă, se vor programa experimente care vor începe în primăvara anului viitor în Napoli, Italia.

Arzând carne roşie
Dispozitivul pe care Curley îl va folosi în testele sale clinice este mult diferit de cel construit iniţial de Kanzius. Este versiunea de generaţia a şasea. “Era extrem de rudimentar, dar îşi făcea treaba”, spune Curley.
Totul a început cu nişte antene, sârme de cupru şi sulfat de cupru solid pe care şi l-a procurat Kanzius. El a alcătuit din acestea şi din tigăile pentru clătite ale soţiei sale un emiţător de unde radio (pe frecvenţa de 13,56 MHz - nota mea, YO4PX), cu care a demonstrat că zone ale unui crenvurşt, ale unor bucăţi de ficat şi ale unor felii de carne se ard fără ca restul ţesuturilor să fie afectat.
Încurajat, Kanzius a obţinut un patent şi l-a depistat pe dr. Curley, care era specializat în ablaţiunea cu radiofrecvenţă, o metodă care constă din introducerea de ace în tumori şi încălzirea lor cu electrozi (o metodă care le încinge şi le distruge, însă nu poate ajunge la toate porţiunile tumorale şi câteodată vatămă celulele înconjurătoare). Curley îşi aminteşte: “Medicul său m-a sunat şi mi-a spus: ‘Uite, am un pacient care ţi-a citit lucrările. El crede că are o idee mai bună pentru vindecarea cancerului şi prevăd că nu-mi va da pace. N-ai vrea să stai de vorbă cu el?’”
Curley i-a telefonat lui Kanzius şi după ce l-a ascultat explicându-şi invenţia i-a spus că are nevoie să găsească o substanţă pe care ar putea s-o ataşeze unei celule canceroase şi care ar arde când ar fi bombardată cu unde radio, fără să dăuneze celulelor învecinate. Nanoparticule, a răspuns Kanzius. Acestea sunt atât de mărunte încât 100000 dintre ele puse cap la cap ar ajunge la grosimea unui fir de aţă. Peste 20000 de nanoparticule ar putea încape în interiorul unei globule roşii. Kanzius nu ştia cum ar putea procura nişte nanoparticule şi nimeni nu avea idee dacă acestea realmente ar arde, dar merita să se încerce.

“A fost îceputul unei minunate prietenii”, spune Curley. El l-a pus în legătură pe Kanzius cu Richard Smalley, un chimist laureat cu premiul Nobel, care era specializat în ştiinţa particulelor mici şi zăcea pe patul de moarte bolnav de cancer. Smalley i-a dat lui Curley două flacoane cu nanoparticule de carbon. În iunie 2005, la încurajarea lui Kanzius Curley le-a pus în aparat, un dispozitiv care folosea o pereche de antene cu bobine de cupru la capete pentru a trimite unde radio de înaltă tensiune prin nanoparticule. “S-au încins remarcabil de puternic.”
Pentru Curley aceasta însemna că aparatul are potenţialul de a trata cancerul fără ace, chimioterapie debilitantă sau operaţii invazive. Metoda, combinată cu nanoştiinţa, ar putea într-o bună zi să detecteze şi să distrugă chiar şi cele mai microscopice celule canceroase, pe care dispozitivele actuale nu le pot nici măcar depista. “Am fost uluit. Am început imediat să formulez propuneri de cercetare”, îşi aminteşte Curley.
Cercetători de la Universitatea din Pittsburg, MD Anderson Cancer Center şi Universitatea Rice au testat tehnologia. Echipa lui Curley a injectat nanoparticule în celule aflate în vase Petri, precum şi în tumori ale unor şoareci, şobolani, iepuri şi porci. Folosind aparatul Kanzius ei au reuşit să încăzească nanoparticulele şi, prin aceasta, să distrugă toate acele celule canceroase. Rezultatele au fost publicate în revista medicală de oncologie Cancer, precum şi în Nano Research. Li s-a făcut publicitate în întreaga lume şi au fost prezentate în emisiunea 60 Minutes. De fiecare dată, după ce au fost injectate cu nanoparticule şi încinse cu unde radio celulele canceroase au murit, în vreme ce zonele sănătoase înconjurătoare au rămas intacte.
“Am tratat porci cu doze mult mai mari decât am folosi vreodată pentru oameni. Am constatat că animalele tratate se simţeau bine; analizele sângelui lor erau bune. Nu s-a întâmplat nimic în privinţa deteriorării celorlalte celule”, spune Curley.

Suficient pentru a continua lupta
Deşi slăbise din cauza bolii Kanzius încă se desfăta cu cine alese şi costisitoare luate în oraş. Curley îl însoţea în unele dintre aceste escapade cu maşina, în vreme ce localnicii le făceau semne şi strigau “Mr. Kanzius!” Se bucura de popularitatea unui star rock.
Optimist incurabil, Kanzius făcea câteodată afirmaţii exagerate despre dispozitivul său, spunându-le ascultătorilor şi admiratorilor săi: “Cred că am găsit un tratament al cancerului”, ceea ce îl făcea de fiecare dată pe Curley să bată în retragere. A trebuit să-i explice lui Kanzius că e periculos să le dai oamenilor speranţe prea mari. “Eu nu le spun pacienţilor că sunt vindecaţi decât după trecerea a opt, nouă, zece ani – şi după ce m-am convins că nu mai au în trup celule canceroase microscopice ascunse pe undeva.” Dacă cu ajutorul aparatului se va ajunge la un tratament pentru cancer mai eficient, mai puţin toxic, aceasta este deja o mare realizare. Una suficientă pentru a continua lupta.

Pe măsură ce publicitatea se înteţea Curley a început să primească sute de apeluri şi e-mailuri pe săptămână de la pacienţi canceroşi şi de la familiile lor. Curley a fost nevoit să le spună oamenilor, mulţi aflaţi pe patul de moarte, că tratamentul nu este încă gata. Cu toate acestea ei persistau. “Sunt dispus să semnez o declaraţie de exonerare, sunt gata să fac orice”, pledau bolnavii. Ei promiteau că în cazul în care ar putea veni la laboratorul lui Curley pentru a se supune în secret testelor nu vor divulga asta nimănui. Şi din nou Curley a trebuit să-i refuze scuzându-se. “Înţeleg, cancerul îi terifiază pe oameni”, spune acum Curley. Alţii încercau să-şi construiască propriile lor aparate Kanzius. “Unul mi-a trimis un video care îl înfăţişa stând între două antene”, adaugă Curley.
În cele din urmă Kanzius a încetat să le mai spună oamenilor că deţine un leac al cancerului atunci când pacienţii au început să apară în faţa uşii sale cerându-i un tratament improvizat. De fapt nici nu-i putea ajuta cu ceva; nu-i mai rămăseseră nanoparticule. Şi chiar dacă le-ar mai fi putut procura nu avea posibilitatea de a le injecta în celulele canceroase. Kanzius cunoştea acest lucru, pentru că a încercat să se trateze singur în vara anului 2008. L-a sunat pe Curley şi i-a spus că folosea aparatul pentru a canaliza unde radio în corpul său. “Am vrut doar să văd ce se întâmplă”, i-a spus Kanzius. Dar, fireşte, doar cu undele radio nu părea să se poată obţine nimic.

În laborator
De când Kanzius şi-a construit primul său aparat s-au înregistrat progrese ştiinţifice extraordinare atât în nanotehnologie cât şi în cercetarea cancerului. Cercetătorii au demonstrat că nanoparticulele pot fi utilizate pentru crearea unor biosenzori hipersensibili capabili să detecteze celulele canceroase şi chiar să identifice molecule care indică faptul că cineva are un risc crescut pentru a se îmbolnăvi de cancer.
De exemplu departamentul de ştiinţe al Google lucrează pentru realizarea unui ultramodern dispozitiv detector al cancerului care poate fi purtat de potenţialul pacient asupra sa. Teoria spune că nanoparticulele pot fi înghiţite, de exemplu cu o pastilă, intră apoi în circuitul sangvin, unde se ataşează la o celulă canceroasă. Dat fiind că miezul nanoparticulelor poate fi magnetizat dispozitivul portabil ar detecta şi ar atrage aceste celule, care ar putea fi apoi numărate folosind lumina şi, posibil, chiar şi undele radio. […]
În laboratorul său de la Dan L. Duncan Cancer Center din cadrul Colegiului de medicină din Houston, Texas Curley lucrează cu 20 de cercetători cu experienţă în nanomateriale, radiofrecvenţă, funcţiile imunitare şi administrarea de medicamente. De asemenea el întreprinde din 1992 cercetări clinice în Italia, pentru că, după cum spune, procedurile de reglementare pentru experimente pe oameni nu sunt într-atât de anevoioase ca în Statele Unite. El a procedat în Italia în 1997 la teste clinice iniţiale pentru cercetarea sa de ablaţiune prin radiofrecvenţă, care au fost urmate peste un an de experimente clinice încununate de succes în S.U.A.

Operaţie de ablaţiune cu radiofrecvenţă a unei tumori hepatice într-un spital din Lyon, Franţa în august 2012. (Credit foto BSIP/UIG/GETTY)

În prima fază a experimentelor clinice noul aparat Kanzius va expune între 15 şi 20 de pacienţi bolnavi de cancer pancreatic şi hepatic la unde radio, mai întâi pentru a dovedi că procedura nu le dăunează şi pentru a se studia impactul asupra celulelor lor canceroase. Testele vor examina şi măsura în care tratamentul cu unde radio funcţionează atunci când este folosit împreună cu medicamente utilizate în chimioterapie.
Tratamentul va trebui desigur să fie aprobat de Administraţia alimentelor şi a medicamentelor (Food and Drug Administrationînainte de a se putea trece la tratarea pacienţilor în Statele Unite. Curley e optimist, dar totodată şi mai precaut decât fusese Kanzius. El precizează: “O mulţime dintre noi au fost capabili să vindece cancerul la animale. Dar atunci când se trece la oameni se obţin rezultate contrare. Nu poţi fi sigur niciodată.” Însă, după cum i-a spus şi lui Kanzius înainte de decesul acestuia, Curley este profund convins de potenţialul tratamentului. El i-a făcut o promisiune prietenului său şi are de gând să-şi respecte promisiunea.
*   *   * 
Acest articol face parte dintr-o serie publicată de Newsweek în 2015 pe tema cancerului şi care explorează provocările şi inovaţiile în tratamentul şi cercetarea cancerului. Versiunea completă va fi disponibilă la chioşcuri şi pe platforme digitale cu începere din 24 iulie.
(Traducere, adaptare şi completări de YO4PX. Surse: Newsweek, CBS, articolul «John Kanzius, undele radio şi cancerul», YouTube)



Filmul «Lungimi de undă – Povestea lui John Kanzius» cu durata de 21:59 minute a fost realizat de Kim Young pentru postul TV WQLN News. Autoarea filmului l-a postat pe YouTube în 12 iunie 2014.




*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved