05 April 2020

Asociaţia naţională a radioamatorilor francezi ne oferă ediţia aprilie 2020 a revistei


Editorial
«De câteva săptămâni propagarea virusului COVID-19 s-a accelerat cu brutalitate în lume, provocând o situaţie sanitară şi economică complet neprevăzută pentru noi toţi: închiderea frontierelor, izolarea în casă a populaţiei, declararea stării de urgenţă, suspendarea legăturilor aeriene şi maritime ... Este o schimbare profundă a vieţilor noastre. Ţara noastră şi lumea în general se izolează pentru a lupta împotriva pandemiei.

În acest context dificil primele fraze ale acestui editorial se adresează tuturor membrilor comunităţii noastre şi familiilor lor, celor afectaţi de maladie, dar de asemenea tuturor celor care se află în prima linie a luptei îngrijind bolnavii, precum şi tuturor celor care prestează servicii şi asigură bunurile esenţiale cu scopul de a asigura o formă de continuitate pentru binele general.

Funcţionarea comunităţii noastre de radioamatori s-a schimbat profund. Extrem de numeroase manifestaţii sunt anulate sau amânate: saloane, reuniuni ale radiocluburilor, regulile de participare în concursuri s-au modificat. Respectarea strictă a recomandărilor oficiale cu scopul de a vă proteja pe dumneavoastră şi pe familiile dumneavoastră este absolut necesară în toate formele de practicare a activităţilor noastre.

Cu toate acestea noi radioamatorii avem şansa şi obişnuinţa de a putea păstra cu uşurinţă legătura dintre noi pe calea undelor radio şi astfel de a micşora efectele distanţării sociale care ne este impusă tuturor în această perioadă. Ca urmare au apărut o multitudine de iniţiative: s-au programat QSO-uri zilnice, gradul de frecventare a benzilor noastre a crescut, la fel şi participarea în zile de activităţi şi de concurs, etc.

Nu trebuie să uităm că impunerea rămânerii în case a unora dintre noi poate constitui o oportunitate pentru a termina proiecte care se aflau în aşteptare pe rafturile noastre: o staţie QO-100, descoperirea modurilor digitale, redactarea unui articol, un mic antrenament între prieteni în practicarea telegrafiei, continuarea pregătirii pentru examenul de autorizare prin cursuri difuzate pe internet ... Bogăţia activităţii noastre ne oferă o mulţime de posibilităţi, chiar şi în condiţii de carantină.

Pe pagina noastră de internet oferim tuturor acces liber la această ediţie de aprilie 2020 a revistei noastre în format electronic şi sperăm că lecturarea ei va face mai plăcută izolarea dumneavoastră şi îi va încuraja pe cei care ne cunosc mai puţin să descopere viaţa asociaţiei noastre şi a comunităţii noastre şi să participe la ea. [...]
Aveţi grijă de dumneavoastră şi de cei care vă sunt alături. 
Cu cordiale salutări amicale,
Jean-Louis TRUQUET F5DJL, preşedinte al REF (Réseau des Émetteurs Français

Ediţia lunii aprilie a Radio-REF poate fi consultată/descărcată la (de la) această adresă.


Din cuprins
Editorialul preşedintelui
Radioamatorismul prezentat elevilor unui liceu militar
O pasiune în serviciul comunităţii
Staţia Q0-100 pentru toate modurile
Antena-giruetă
Indicaţii pentru autorii de articole
Carnet REF
Ştiri departamentale
TM39TDF – o staţie care va însoţi cursa «Tour de France»
Activităţi de radioamator spaţiale
Birmanip, un manipulator iambic home made
Prezentarea Handbook-ului ARRL pentru comunicaţii radio
Transmisiuni radio-numerice
Saga DX-ului, episodul 3 (despre balizele NCDXF/IARU)
Trafic în undele decametrice
Concursuri în benzile de  unde scurte
Concursuri în benzile de ultrascurte
Mica publicitate
Efemeride 2020
Radioastronomia de amator
Reclamă IC-705
etc.

Oferta asociaţiei radioamatorilor sud-africani


South African Amateur Radio League (SARL) este cea mai recentă asociaţie naţională care oferă gratuit tuturor celor interesaţi spre lectură şi/sau descărcare revista sa în format PDF pe luna aprilie.

«Consiliul a decis ca ediţia aprilie 2020 a revistei Radio ZS să fie pusă la dispoziţia membrilor asociaţiei şi a celor care nu sunt încă membri ai SARL. Clic pe linkul de pe pagina principală a paginii de internet a Ligii pentru a descărca o copie. Citiţi la paginile 10 şi 17 rubrica My Project şi aflaţi cum puteţi câştiga calitatea de membru al SARL. La pagina 11 puteţi citi despre SARAH (Southern African Radio Active Ham).
Puteţi descărca versiunea PDF a ediţiei aprilie 2020, publicată de South African Radio League, de la această adresă.
73
Nico van Rensburg, ZS6QL, preşedinte al SARL»


Din cuprins
Pagină de informaţii
Ce se întâmplă în aprilie
Silent Keys
Editorialul preşedintelui
Convenţia naţională SARL 2020
Atragerea tinerilor în radioamatorism
Ce este SARAH?
Diploma de operare a Regiunii a I-a IARU
Atelierul Hamnet SARL
Proiectul meu
West Coast Radio Group şi radiogoniometria de amator
Canalul audio în receptoarele cu conversie directă
Antena Dual Patch
Alimentare DC în mobil: o siguranţă sau două siguranţe?
Observaţii despre operarea în mobil
Un selector de antenă automatic
Dipoli vs. antene verticale
Antenă portabilă pentru QRP
High Speed Telegraphy (HST)
etc.

Lecturi plăcute!
(Documentare, traduceri din limbile franceză şi engleză, adaptare şi prezentare de YO4PX. Sursă: Radio-REF aprilie 2020, pagina de internet a REF, Radio ZS aprilie 2020)

*  *   *
 
Înapoi la pagina principală

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved