Radioamatorismul şi renaşterea fenomenului DIY
de David Sumner, K1ZZ

Articolul de mai jos a fost publicat la 28 februarie 2013 pe Urgent Communications, pagina oficială a International Workshop of Computational Electronics din cadrul IEEE [Institute of Electrical and Electronics Engineers] cu sediul în New York)

Atunci când acum peste 100 de ani amatorii au început să experimenteze cu radioul ei nu au avut altă posibilitate decât să-şi construiască tot ceea ce aveau nevoie. Unii dintre ei au devenit întreprinzători de succes, care şi-au vândut creaţiile colegilor de hobby, celor care erau interesaţi mai mult să-şi opereze radiourile decât să le construiască. Alţii şi-au construit propriile receptoare şi emiţătoare fie din raţiuni economice, fie din plăcere şi pentru satisfacţia de a putea spune: «Eu le-am construit.»

După cel de-al doilea Război mondial piaţa a fost inundată de componente electronice care puteau fi cumpărate angro la preţuri mai mici decât costul producerii lor. Compania Heath a fructificat aceste bogăţii într-o afacere înfloritoare prin proiectarea de kituri care puteau fi asamblate în casă de oricine cu ajutorul unor unelte simple şi a ciocanului de lipit.

Instrucţiunile «pas cu pas» au eliminate practic riscurile eşecului. Nu au existat adepţi mai înfocaţi ai companiei Heathkit decât membrii comunităţii radioamatorilor. În acea vreme producţia electronică mai folosea conexiunile prin fire şi implica o mare cantitate de muncă, astfel că radioamatorii îşi puteau cumpăra un kit la preţ mai mic decât al unui aparat echivalent asamblat în fabrică şi – ca bonus – să savureze bucuria de a-l asambla cu propriile resurse. Existau şi alte companii care ofereau kituri, însă numele Heathkit a devenit practic sinonim cu epoca respectivă în domeniul DIY.

Apariţia aparatelor solid state, a circuitelor imprimate şi a montajului automatizat al pieselor a eliminat avantajul preţului de care beneficiau kiturile. Atunci când în 1992 compania Heathkit şi-a închis porţile majoritatea echipamentului de radioamator era fabricată în Japonia.

Însă dispariţia Heathkit-ului nu a însemnat sfârşitul construcţiei home made în radioamatorism. Oricine care a realizat vreodată o legătură radio bilaterală cu un echipament simplu pe care l-a construit în propriul său atelier sau pe masa de la bucătărie va confirma că aceasta este o experienţă palpitantă. Una dintre numeroasele subdomenii din radioamatorism este comunitatea QRP, denumită astfel după abrevierea din codul internaţional Morse care înseamnă «scade puterea». QRP-iştii se mândresc că pot comunica cu întreaga lume cu o putere de emisie mai mică de 5 waţi, folosind adeseori aparatură home made. Echipamentele lor ingenioase, oferite sub formă de kituri de cluburi sau de mici firme, au condus la renaşterea construcţiei de kituri. Sunt atât de numeroase kiturile disponibile, provenind de la atât de mulţi furnizori încât dacă ai încerca să le construeşti pe toate nu vei isprăvi vreodată!

În zilele noastre produsul unui constructor de kit poate fi strecurat într-un rucsac împreună cu o baterie şi cu un colac de sârmă pentru o zi de urcuş pe munte, şi mai rămâne loc şi pentru merinde. Iar atunci când găseşti un loc încântător pe parcurs un capăt al sârmei poate fi aruncat într-un pom iar celălalt se conectează la radio pentru câteva ore de navigare în ionosferă în căutarea contactelor cu alţi radioamatori din depărtări sau din apropriere. S-ar putea să ai semnal la telefonul tău inteligent (deşi există posibilitatea să nu ai semnal), însă vei simţi un sentiment de eliberare comunicând cu ajutorul echipamentului pe care l-ai construit cu mâna ta – folosind numai fenomenul natural al propagării undelor radio, fără a recurge la infrastructura de telecomunicaţii în valoare de bilioane de dolari.

Noi radioamatorii nu ne formăm abilităţi şi posibilităţi de comunicare prin radio numai pentru noi înşine. Noi dorim să fim de folos comunităţilor şi ţării noastre. Serviciul public şi starea de pregătire pentru situaţii de urgenţă sunt căi importante pentru a răsplăti privilegiul de a avea acces la spectrul radio. Cu cât ştim mai multe lucruri, cu cât dobândim mai multe aptitudini cu atât vom putea fi mai valoroşi în momentele în care va fi nevoie de noi. Şi va fi nevoie de noi. Societatea se bazează din ce în ce mai mult pe o infrastructură de telecomunicaţii fragilă, oricând predispusă la supraîncărcare şi la avarie totală. Nu putem fi un substitut pentru toată acea infrastructură. Dar noi putem totuşi comunica, oriunde şi oricând.
(Surse: Southgate AR News, Urgent Communications, foto QRZ.com)

*   *   * 

David Sumner K1ZZ este prim-director executiv şi secretar al American Radio Relay League (ARRL), asociaţia radioamatorilor americani şi editorialist al revistei QST.

Din arhivă: alte articole de David Sumner apărute ca editoriale în revista QST, traduse şi publicate cu permisiunea ARRL: 

Putem sta de vorbă?

Unde sunt petele solare?

Comunitatea noastră globală

Anomalii

*   *   * 

Înapoi la pagina principală