***** Francisc Grünberg, YO4PX ***** O pagină dedicată radioamatorilor YO

Arta lipiturii

Sub titlul «How hard is to make a bad solder joint?» Jenny List a publicat la 8 iulie 2016 pe pagina makerilor Hackaday un nou articol care poate prezenta interes pentru radioamatorii constructori începători:

Atunci când înveţi să faci lipituri eşti avertizat cu privire la capcanele pe care le ascunde această îndeletnicire. Prea mult cositor, prea puţin cositor, lipituri reci, lipituri uscate, eroarea de a nu «umezi» suficient lipitura - o puzderie de termeni şi explicaţii se pot găsi în numeroasele tutoriale online disponibile.

Nici nu e de mirare că toate acestea pot părea destul de descurajatoare pentru începători, mai ales dacă ei nu au dobândit deocamdată dexteritatea necesară mânuirii de la distanţă a unei unelte pe o suprafaţă deosebit de redusă ca dimensiuni. Şi dacă ciocanul de lipit aflat în mâinile unui novice nu e de regulă unul dintre modelele mai sofisticate, cu temperatură reglabilă, există toate şansele ca novicele să cadă rând pe rând în majoritatea capcanelor în decursul carierei sale de lipitor.

Pe măsură ce abilitatea ta creşte vei prinde «şpilul» de a realiza lipituri de calitate. Acţionarea cu o cantitatea corectă de căldură şi folosirea unei cantităţi potrivite de cositor va deveni pentru tine o rutină, şi cu toate că o vei mai da în bară din când în când vei învăţa să-ţi depistezi erorile, precum şi modalitatea de a retuşa lipiturile sau de a le repara. Drumul progresele tale în arta lipiturilor se va ordona într-o serie de etape de fiecare dată când vei izbuti să duci la bun sfârşit câte o nouă lucrare care anterior ţi se părea imposibilă din cauza dimensiunilor sale mici şi a complexităţii sale. Te-ai îngrozit şi tu de dificultatea lucrului cu primul tău 0.1″ DIP IC, numai pentru a descoperi ulterior că a fost suprinzător de simplu din momentul în care ai învins greutăţile?

Acum câteva săptămâni am publicat pe Hackaday articolul Eşecul săptămânii, în care principalul vinovat s-a dovedit a fi un ciocan de lipit deficient, ceea ce a necesitat o laborioasă şedinţă de reparare a lipiturilor. Fusesem îngrijorată în acel caz că voi supraîncălzi lipiturile, cauzând evaporarea fluxul de colofoniu şi oxidarea lipiturii. Unii comentatori ai articolului m-au contrazis, dar am rămas cu o anumită curiozitate privitoare la lipiturile de proastă calitate. Poate că a sosit timpul să procedăm la o investigare profundă a metodelor care asigură lipituri bune, şi cu siguranţă că cea mai adecvată cale ar fi aceea de a înţelege care sunt procedeele care determină producerea unei lipituri slabe.

Astfel că înainte de a porni la agresarea multor pini şi plăci imprimate distruse din nepricepere de metalul încins ar fi timpul să vă întrebăm pe dumneavoastră, cititorii Hackaday: care sunt cauzele producerii unei lipituri de slabă calitate? Cum ar trebui să investigăm condiţiile necesare pentru a ignora decenii de experienţă şi de a crea cu bună ştiinţă o lipitură proastă în locul uneia calitative?

Ne putem aştepta ca printre elementele variabile aduse în discuţie să se numere temperatura, cositorul şi manevrele pentru aplicarea acestuia. Treaba cu temperatura e clară, fiind cât se poate de simplu s-o reglăm la valori succesive cu ajutorul unui ciocan de lipit prevăzut cu un regulator al temperaturii. În schimb atunci când vorbim de aliajul de lipit merită să ne punem niscai întrebări. Ar fi tentant să ne închipuim că toate aliajele sunt la fel, însă noi cu toţii ştim că aceasta este departe de a fi adevărat. De pildă un prieten a cumpărat acum câţiva zeci de ani o bobină de cositor cu etichetă roşie marca American MIL-spec, presupunând că dacă acest cositor era suficient de bun pentru avioanele de luptă va fi suficient de bun şi pentru scopurile sale – şi a ajuns la concluzia că dacă lipiturile făcute cu acest aliaj de cositorit sunt cele care menţin maşina de război americană în funcţiune atunci tot ceea ce trebuie să facă sovieticii este să provoace a delicată vibraţie a oricăror super-maşinării pe care le întâlnesc în luptă pentru a asista la dezmembrarea tuturor echipamentelor electronice pe care acestea le conţin.

Adevărul este că prietenul cu pricina l-a găsit probabil la un preţ modic, fiind un produs de o calitate îndoielnică sau poate chiar un produs contrafăcut, însă întâmplarea ne-a învăţat o lecţie privind calitatea aliajului de lipit. Problema nu se limitează la chilipirurile suspecte ale anilor ’80, în ultimii ani apariţia aliajelor de lipit fără plumb a scos-o pregnant în evidenţă. Sunteţi de părere că aliajele fără plumb vă îngreunează sarcina de a realiza lipituri bune? Şi odată ce aţi făcut lipitura de unde ştiţi că ea e rea? Uneori este evident, are o coloraţie mai degrabă gri decât strălucitoare şi are suprafaţa granulată. Dacă vă ocupaţi cu lipiturile de multă vreme cunoaşteţi deja acest aspect din experienţă. Dar care sunt proprietăţile electrice pe care ar trebui să le aibă? Dacă măsurăm cu un milliohm-metru care ar trebui să fie rezistenţa pe care ne aşteptăm s-o constatăm? Este uşor să identificăm o valoare mare a rezistenţei, dar de la ce nivel al unei valori mici a rezistenţei o lipitură devine slabă?

Ne-ar place să investigăm aceşti factori, dar înainte de a o face dorim să explorăm bagajul colectiv al cunoştinţelor dumneavoastră. Cititorii publicaţiei Hackaday ne uimesc necontenit cu ingeniozitatea lor, cu ştiinţa lor, cu experienţa lor - şi nu este exclus ca în rândurile dumneavoastră să se găsească unii dintre cei mai desăvârşiţi practicanţi ai artei lipiturii. Ajutaţi-ne să răspundem la întrebarea: cât e de dificil să faci o lipitură proastă?

.................................................................................................................................................

70 de comentarii la acest articol postate de cititorii Hackaday se găsesc în subsolul articolului la această adresă. Printre acestea cel mai amuzant este răspunsul lui «Hirudinea» care îndeamnă la folosirea acestor unelte: