Diploma celor trei turnuri
Asociaţia radioamatorilor din Republica San Marino este încântată să anunţe o activitate specială din cele trei turnuri, un grup situat pe cele trei vârfuri ale muntelui Titano, care sunt înfăţişate atât pe drapelul naţional cât şi pe stema ţării.
Activarea, care va avea loc sub patronajul Ministerului teritoriului, al mediului înconjurător şi al protecţiei civile şi al Ministerului turismului şi sportului se va desfăşura corelată cu un exerciţiu de protecţie civilă în zilele de 17 şi 18 septembrie, timp de 24 de ore. Diploma celor trei turnuri se eliberează în două clase:
Clasa The Three Towers Award (standard) va fi acordată staţiilor de radioamator care vor prezenta dovezi ale unor legături cu toate cele trei turnuri pe cel puţin două benzi.
Clasa The Three Towers Award Honor Roll va putea fi obţinută de acele staţii care vor realiza legături cu toate cele trei turnuri pe trei benzi.
Staţiile vor fi active numai în benzile de 15, 20 şi 40 de metri. Cele trei staţii vor fi operate de membrii şi suporterii Amateur Radio Association of the Republic of San Marino (ARRSM).
Guaita, primul turn, care va fi prezent în eter cu indicativul T71A, este cel mai vechi dintre cele trei turnuri şi totodată cel mai cunoscut. A fost construit în secolul XI şi pentru scurt timp a fost folosit ca închisoare. A fost reconstruit de numeroase ori şi a ajuns la forma sa actuală în secolul XV în timpul războiului dintre San Marino şi Casa de Malatesta.
Cesta, cel de al doilea turn, din care se va lucra cu indicativul T71B, se află pe cel mai înalt dintre vârfurile muntelui Titano. El adăposteşte un muzeu pentru cinstirea Sfântului Marinus, care a fost creat în 1956 şi printre exponatele sale se numără 1550 de arme datând din Evul mediu şi până în zilele noastre. Turnul a fost construit în secolul XIII pe vestigiile unui vechi fort roman.
Montale, cel de al treilea turn, va găzdui staţia care va activa indicativul T71C şi se află pe cel mai puţin înalt vârf al muntelui Titano. Spre deosebire de celelalte turnuri acesta nu este deschis publicului. A fost construit în secolul XIV şi se crede că a fost destinat protecţiei împotriva puterii crescânde în regiune a familiei Malatesta. A fost întrebuinţat ca închisoare şi de aceea singura intrare în turn este o uşă situată la circa şapte metri de sol - o practică arhitecturală curentă a acelor vremuri.
QSL-ul special va putea fi solicitat prin T70A direct sau prin birou.
Cererea pentru diplomă trebuie trimisă direct la ARRSM (T71A), împreună cu o taxă de 10 Euro sau 15 USD reprezentând contravaloarea cheltuielilor, la adresa:
A.R.R.S.M. RADIO CLUB
P.O.BOX 77, 47890 REP. SAN MARINO
(via Italy)
Diploma va fi tipărită pe hârtie velină.
Operarea de pe înălţimile din San Marino, în interiorul unui patrimoniu mondial UNESCO, cu trei indicative noi-nouţe este un lucru cu totul neobişnuit în activitatea de radioamator din Republica San Marino. Este o oportunitate unică şi vom depune toate eforturile pentru a oferi QSO-uri cu toate cele trei staţii unui număr cât mai mare de radioamatori cu putinţă. Activitatea specială va reprezenta pentru noi o ocazie de a face cunoscută frumuseţea hobby-ului nostru numeroşilor cetăţeni şi turişti care ne vor vizita, sperând totodată în contribuţia dumneavoastră ca radioamatori la această iniţiativă. Veniţi să ne întâlnim în eter!
Informaţii suplimentare vor fi publicate curând pe pagina de internet a ARRSM.
…………………………………………………………………………………………..............
San Marino (oficial Serenissima Repubblica de San Marino) o enclavă în interiorul Italiei, cu o suprafaţă de 61,15 km pătraţi şi o populaţie de 32572 de locuitori (în 2014) a fost fondat în anul 301 de către Sfântul Marino, originar din Dalmaţia, care s-a stabilit împreună cu o mică comunitate creştină pe Muntele Titano. Considerată cea mai veche republică din lume după cea romană, San Marino se află la doar 10 km de Marea Adriatică, deşi ţara nu are ieşire la mare. San Marino este unul dintre microstatele Europei. Din 1988 este membră a Consiliului Europei, iar în 1992 a fost primită în Organizaţia Naţiunilor Unite.
San Marino (oficial Serenissima Repubblica de San Marino) o enclavă în interiorul Italiei, cu o suprafaţă de 61,15 km pătraţi şi o populaţie de 32572 de locuitori (în 2014) a fost fondat în anul 301 de către Sfântul Marino, originar din Dalmaţia, care s-a stabilit împreună cu o mică comunitate creştină pe Muntele Titano. Considerată cea mai veche republică din lume după cea romană, San Marino se află la doar 10 km de Marea Adriatică, deşi ţara nu are ieşire la mare. San Marino este unul dintre microstatele Europei. Din 1988 este membră a Consiliului Europei, iar în 1992 a fost primită în Organizaţia Naţiunilor Unite.
(Traduceri şi prezentare de YO4PX. Surse: pagina ARRSM, Wikipedia, Google Images, WorldAtlas, YouTube)
* * *