20 ianuarie 2011

Proiectul Diana
Prima încercare soldată cu succes de a trimite semnale în spaţiul cosmic şi de a le recepţiona reflectate
(Articol publicat sub semnătura Teresei Santoski la 10 ianuarie 2011 în ediţia de internet a  Nashua Telegraph din New Hampshire, S.U.A.)
Cu aproape patru decenii înainte ca E.T. să fi telefonat acasă U.S. Army Signal Corps a efectuat un experiment pentru a vedea dacă semnale radio pot fi trimise în spaţiul cosmic şi recepţionate după ce au fost reflectate de suprafaţa  Lunii. Experimentul, botezat «Diana», a avut loc acum 65 de ani, la 10 ianuarie 1946, fiind prima incursiune a omului dincolo de ionosferă, dar şi prima dată când Statele Unite au trimis ceva în spaţiul cosmic.
Proiectul Diana a fost un experiment semioficial, generat de îngrijorarea existentă imediat după al II-lea Război mondial în privinţa rachetelor cu rază lungă de acţiune. Se spera ca aceste rachete să poată fi detectate cu ajutorul radarului, dar datorită faptului că rachetele treceau prin ionosferă, undele radarului nu erau capabile să ajungă la acea distanţă. Încercările anterioare de a trimite semnale prin ionosferă nu s-au soldat cu succes.
Lt.col. John DeWitt împreună cu o echipă de oameni de ştiinţă de la Camp Evans din Fort Montmouth, specializaţi în domeniul radarului, au decis să-şi asume provocarea. Pentru ca un semnal să fie reflectat, şi-au zis ei, acesta trebuia direcţionat spre un obiect suficient de mare pentru a-l reflecta la o intensitate detectabilă a semnalului.  Ar fi chiar mai bine dacă obiectul s-ar afla în afara ionosferei, astfel ar exista certitudinea că semnalul a fost capabil să ajungă până la stratul atmosferic dorit. Aşa că s-au decis să-l direcţioneze spre Lună.
Echipa de cercetători a început experimentul cu un radar de tip SCR-271, folosit în timpul războiului, pe care l-au modificat considerabil, mărind tăria şi durata semnalului. Antena putea fi întoarsă lateral, dar nu putea fi mişcată în sus şi în jos, astfel că echipa a fost nevoită să aştepte până când Luna a intrat în raza «vizuală» a antenei.
Prima ocazie s-a produs la orele 11:55:30 a.m. A fost transmis un semnal, iar ecoul a fost recepţionat la orele 11:58. Ştiind că lumina are nevoie de 2,5 secunde pentru a parcurge drumul până la Lună şi îndărăt şi că sistemului radarului a înregistrat faptul că semnalul reflectat a fost trimis de la o distanţă de 383.023 km. - distanţa între Terra şi Lună -, cercetătorii au ştiut că experimentul lor a reuşit.  
Realizarea a uimit lumea. Comunicarea cu restul universului nu mai era de domeniul SF-ului, ci o posibilitate reală.
Moştenirea proiectului Diana străbate deceniile, fiindu-i atribuit rolul de a sta la originea erei explorărilor spaţiale, a programului spaţial al Statelor Unite şi a radioastronomiei. Proiectul a inaugurat totodată tradiţia de a boteza proiectele explorărilor spaţiale după zeităţi elene sau romane – Diana era zeiţa romană a Lunii. N-ar fi putut lua naştere nici un program Apollo sau proiect Mercury fără existenţa proiectului Diana.



Camp Evans a fost închis, dar o replică a antenei proiectului original Diana, construită în anii ’60 poate fi văzută şi acum în locaţia respectivă. Situl este înscris în Registrul naţional al siturilor istorice, fiind actualmente sediul Centrului educaţional Infoage Science-History, despre care se pot afla mai multe vizitând pagina de internet a acestuia.
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: Nashua Telegraph)

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved