Între teamă şi asumare
Comentariu publicat pe Radioamator.ro în rubrica Întrebarea săptămânii
Aş vota cu două mâini dacă s-ar putea ca orice opinie exprimată în public să poarte în mod obligatoriu semnătura (în cazul nostru indicativul, dacă nu şi numele complet) autorului său. Pe blogul meu am primit de două luni de când am activat posibilitatea comentariilor numeroase mesaje scrise sub anonimat. Majoritatea nu conţineau nici calomnii, nici atacuri la persoană, ci pur şi simplu exprimau cu decenţă opinii personale pe marginea articolului sub care urmau să apară. Am decis să anunţ că nu mai pot accepta publicarea unor astfel de comentarii, pentru că – printre altele – mi se pare lipsit de fair play ca ele să figureze alături de altele care purtau numele şi indicativul comentatorului.
Cred că şi N2YO se află acum în faţa unei dileme asemănătoare. Oare cum e mai bine? Să institui cenzurarea unor opinii exprimate sub anonimat, scrise astfel din motive dintre cele mai diverse şi mai personale, numai pentru că eşti convins că toată lumea se cuvine să-şi asume riscurile aferente şi, pe de altă parte, pentru a-i menaja pe cititori de abuzurile unor analfabeţi puşi pe scandal? Sau să optezi pentru libertatea totală de expresie, o valoare fundamentală a democraţiei, care la rândul ei comportă riscuri, şi unele chiar cât se poate de serioase?
Din această dilemă cu greu se poate ieşi. Înainte de a da un răspuns categoric, simplu sau simplist (pentru că orice judecare pripită a unei situaţii poate duce la sentinţe sumare şi de aceea greşite) ar trebui să analizăm de ce pe forumurile publicaţiilor electronice, ale unor saituri sau bloguri cititorul-comentator din YO preferă să-şi ascundă identitatea, în loc să dea dovadă de curajul asumării opiniilor exprimate. Evident, unii recurg la anonimat pentru a calomnia, pentru a jigni, pentru a insulta, coborând discuţia la nivelul WC-ului şi al cocinei de porci, eludând riscul de a se expune prevederilor Codului penal.
Alţii însă o fac de frică. Fri-că??? De cine? De ce? Ce ni se poate întâmpla dacă exprimăm de pildă o opinie defavorabilă «şefilor»? În cel mai rău caz se supără pe noi. Ei şi? Este preferabil să se supere, dar să-şi recunoască şi să-şi repare erorile decât să persevereze în greşeală. Errare humanum est, perseverare diabolicum. Iar dacă nu suportă acest tratament al sincerităţii n-au decât să rămână supăraţi, dar să înceapă să se comporte corect - sau să demisioneze. Suntem radioamatori, un hobby care la o adică poate fi practicat şi independent, fără înregimentare într-un club afiliat la FRR. Numai preşedintele organizaţiei visează să poată retrage autorizaţii de radioamator dacă nu-i place de numele, opinia sau activitatea cuiva, dar din fericire acest lucru nu mai este posibil, acele vremuri s-au dus şi sperăm să nu se mai întoarcă vreodată.
Dar noi avem frica impregnată in oasele noastre, în creierul nostru, e cuibărită în toate celulele corpului nostru după anii de dictatură pe care i-am trăit, şi această frică, ştiu, nu este uşor de învins. Eu îi chem pe toţi cei care doresc să-şi exprime gândurile s-o facă deschis, fără teamă. Numai astfel opiniile noastre vor putea fi luate în seamă, numai astfel cei cărora ne adresăm vor putea fi obligaţi să aplece urechea la ceea ce avem de spus - şi, mai devreme sau mai târziu, chiar să ţină seama de ce spunem.
