Hackerii spaţiului cosmic
Fraţii Achille şi Giovani Battista Judica Cordiglia ascultau benzile de unde scurte de la vârsta de 8 respectiv 6 ani, dar recepţionarea bip-bip-urilor lui Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului, lansat de ruşi în 1957 a fost momentul care le-a schimbat preferinţele şi le-a influenţat întreaga tinereţe. Ei erau totodată cineamatori pricepuţi şi şi-au înregistrat prodigioasa activitate pe peliculă de 8 mm. şi 16 mm, fără să bănuiască că pasiunea lor va atrage atenţia cuiva şi va constitui subiectul unui film.
A urmat la 31 ianuarie 1958 lansarea primului satelit american, Explorer I. De îndată ce s-a anunţat evenimentul cei doi fraţi s-au repezit noaptea pe terasă şi au început să construiască antena necesară - în ciuda protestelor unui vecin disperat de zgomotele ciocanelor, fierăstraielor şi bormaşinilor care nu-l lăsau să doarmă - apoi au recepţionat şi înregistrat semnalele provenite de la Baby Moon.
La 28 noiembrie 1960 Observatorul radioastronomic din Bochum, Germania a anunţat că a recepţionat nişte semnale ciudate pe frecvenţele folosite de sateliţii sovietici. Fraţii au început să asculte frecvenţele respective şi din zgomot au distins şi înregistrat un semnal telegrafic S.O.S. care s-a pierdut în cele din urmă în zgomot. Dat fiind că frecvenţa semnalului nu era influenţată de efectul Doppler, ei au tras concluzia că acesta provenea de la un corp care nu se rotea în jurul Pământului, era geostaţionar şi se depărta încet de Terra!
Pe colinele oraşului Torino, în podul clădirii în care locuiau şi folosind aparatură preponderent autoconstruită ei i-au monitorizat cu antenele montate pe terasa clădirii atât pe sovietici cât şi pe americani, în tot cursul anilor Războiului Rece, în timp ce aceştia explorau spaţiul. Antenele erau calibrate pe frecvenţele pe care fuseseră interceptate semnalele sateliţilor. Activităţile lor au iritat în cele din urmă autorităţile aflate dincolo de Cortina de fier. În 1965 Radio Moscova i-a etichetat pe cei doi fraţi ca "gangsteri spaţiali", după ce aceştia au "divulgat" presei secretul eşecurilor unor misiuni spaţiale aflate la începuturi, informaţiile fiind publicate în ziarul Corriere de la Sera şi apoi preluate în întreaga presă occidentală.
Preocupările celor doi radioamatori au atras atenţia postului de radio elveţian de limbă italiană RTSI, care le-a solicitat colaborarea şi i-a utilizat în cele din urmă ca "experţi spaţiali". Podul devenise deja neîncăpător pentru atâtea aparate, astfel că totul a fost mutat într-un vechi buncăr german abandonat, care s-a transformat cu timpul într-un adevărat "centru de ascultare" particular, botezat Torre Bert, completat ulterior chiar şi cu o unitate mobilă de ascultare montată pe o maşină. După cum ştiu toţi hackerii, o asemenea activitate nu este chiar lipsită de riscuri. Într-o zi fraţii Judica Cordiglia au primit vizita unui jurnalist sovietic, care le-a solicitat un interviu. Imediat după aceea au fost vizitaţi de o altă persoană, un agent de contrainformaţii italian, care le-a recomandat multă precauţie, dat fiind că potrivit informaţiilor serviciilor secrete italiene jurnalistul cu pricina se mai ocupa şi de alte treburi în Italia în afară de jurnalism ... După mulţi ani, după dezintegrarea Uniunii Sovietice, un oficial al postului de radio elveţian RTSI a confirmat aceste avertismente, relatând că a făcut cunoştinţă cu respectivul "jurnalist", care i-a povestit că fusese agent secret KGB şi că autorităţile ţării sale îl trimiseseră în Italia să cerceteze activitatea celor doi radioamatori şi felul în care secretele descoperite de aceştia parveneau postului elveţian.
Uriaşa arhivă de înregistrări audio include şi sunetul produs de inima primei vieţuitoare lansate în spaţiu, căţeluşa Laika, dar şi bătăile unei inimi omeneşti şi o respiraţie întretăiată, provenite dintr-un vehicul spaţial aflat pe orbită. Ele au fost înregistrate în 1961, iar prof. Dogliotto, un renumit cardiolog italian, chemat în grabă - el fiind fostul profesor al unuia dintre fraţi, el însuşi cardiolog - le-a diagnosticat ca aparţinând unui muribund. La scurt timp după interceptarea acestor sunete Moscova a anunţat dezintegrarea unui vehicul spaţial de 7,5 tone!
Şi primele cuvinte rostite din spaţiu de Iuri Gagarin la 12 aprilie 1961 au fost recepţionate şi înregistrate. Într-o altă imprimare o persoană feminină poate fi auzită vorbind disperat în limba rusă despre o căldură teribilă care o împresoară, relatare urmată de o tăcere bruscă - probabil o altă misiune spaţială încheiată cu o tragedie.
În februarie 1962 Statele Unite au anunţat iminenta lansare a primului lor astronaut, John Glenn. Dar era o mică problemă: din teama ca frecvenţa pe care acesta urma să comunice din spaţiu cu centrul de control să nu fie perturbată de ruşi, americanii au păstrat-o secretă. Dar nimic nu putea sta în calea ingeniozităţii fraţilor Judica Cordiglia. Ei au apelat la tatăl lor, profesor docent de medicină legală al Universităţii din Milano. Una dintre zecile de fotografii obţinute din partea Oficiului de presă american din Torino înfăţişa recuperarea din ocean a unei capsule Mercury, similară celei din care urma să fie recuperat John Glenn la încheierea misiunii sale. Pe baza unor constante bizigomatice ale feţelor oamenilor-broască înfăţişaţi în fotografie - distanţa dintre pomeţii obrajilor - s-a reuşit prin deducţie aflarea lungimii antenei vizibile pe capsulă, lungime care înmulţită cu 4 a condus la aflarea frecvenţei aproximative, sau cel puţin a benzii de frecvenţă pe care urma să transmită cosmonautul american. Calculul s-a dovedit exact, vocea lui John Glenn a răsunat din difuzoare, în prezenţa consulului american din Torino, invitat să participe la eveniment şi care s-a oferit să traducă cuvintele transmise din spaţiu de primul cosmonaut al Statelor Unite.
În 1963 băieţii au fost invitaţi să participe la o emisiune-ghicitoare a televiziunii italiene având ca subiect spaţiul cosmic, pe care au câştigat-o cu uşurinţă. Cu premiul primit şi-au cumpărat bilete de avion pentru Statele Unite, cu destinaţia Palatul NASA din Washigton, D.C.
Fraţii Cordiglia în drum spre NASA - realizarea unui vis
Oficialii NASA au fost iniţial neîncrezători atunci când fraţii le-au reprodus pe magnetofonul modest cu care veniseră în America înregistrarea în care putea fi auzit astronautul John Glenn transmiţând din spaţiu, dar au fost nevoiţi curând să le recunoască talentul şi rezultatele, ceea ce a condus ulterior la o colaborare fructuoasă. Această colaborare a început chiar în biroul în care fuseseră primiţi. Cei doi radioamatori receptori aflaseră mai multe despre programul spaţial al savanţilor sovietici decât omologii americani ai acestora! A avut loc un prim schimb de informaţii: italienii doreau să afle cele două frecvenţe pe care le utiliza programul spaţial american, iar americanii doreau să primească în schimb două frecvenţe folosite de ruşi, care fuseseră descoperite de italieni. Într-o atmosferă de neîncredere reciprocă demnă de filmele de spionaj, cifrele respective au fost înscrise una câte una pe foi de hârtie, care erau transmise dintr-o parte în cealaltă a biroului, până când cele două părţi s-au declarat satisfăcute şi au confirmat în cele din urmă corectitudinea lor.
Şi pentru că orice poveste are şi un sfârşit, povestea fraţilor Judica Cordiglia s-a încheiat în seara zilei de 20 iulie 1969, când primul pământean a pus piciorul pe satelitul natural al Pământului. Achille şi Giovani Battista au comentat evenimentul în direct din Torre Bert, ca reporteri speciali ai postului de radio elveţian, împărtăşind împreună cu milioane de telespectatori emoţia împlinirii unui vis de secole: "E un pas mic pentru om, dar un salt gigantic pentru omenire", s-a auzit vocea lui Neil Armstrong. Cu aceasta misterul care i-a captivat timp de 12 ani pe cei doi băieţi italieni s-a risipit. Lucrurile urmau să se petreacă de acum înainte în văzul tuturor.
Filmul se încheie cu memorabilele cuvinte ale lui Achille: "Nu televiziunea a fost cea care ne-a captivat, ci radioul. Iar atunci când e vorba de radio, nu-l vezi pe cel aflat în faţa microfonului. Nu poţi decât să-ţi imaginezi, iar imaginaţia omenească e larg deschisă spre univers, spre spaţiul cosmic. Adevăratul protagonist al acelor ani, pe lângă fraţii Judica în acest caz, a fost RADIOUL..."
Documentarul istoric "Space Hackers", prezintă povestea realizării unei incredibile arhive de înregistrări, unice în lume şi a doi oameni pasionaţi, dotaţi cu mijloace iniţial cât se poate de simple, dar dăruiţi în schimb cu curiozitatea, inventivitatea şi tenacitatea de care numai nişte radioamatori pot da dovadă. Arhiva conţine înregistrarea semnalelor tuturor sateliţilor artificiali lansaţi de ruşi şi de americani, precum şi vocile tuturor cosmonauţilor celor două ţări. Fraţii Judica Cordiglia au devenit experţi în previzionarea orbitelor circumterestre, în decalajul de frecvenţă ca urmare a efectului Doppler, în proiectarea şi construirea de aparatură şi de antene destinate recepţiei semnalelor sosite din Cosmos. Întreaga odisee a întrecerii dintre ruşi şi americani pentru cucerirea spaţiului se regăseşte întipărită pe benzile de magnetofon şi pe însemnările lui Achille şi Giovani Battista. Ei au devenit adevărate autorităţi în domeniu, iar performanţele lor n-au putut fi nici ignorate, nici trecute sub tăcere.
Documentarul Space Hackers a fost realizat în 2007 de Alessandro Bernard, Enrico Cerasuolo şi Paolo Ceretto, fiind o coproducţie Zenit Arti Audiovisive, Studio International şi ARTE France, cu participarea Fox International Channels Italy, RTSI, TSR, YLE Teema, DR TV, RTBF, SBS, VPRO, Plančte, Regione Piemonte, Piemonte Film Commission şi EU Media Programme.
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: filmul "Space Hackers", textul lui Jim Linton, VK3PC reprodus de Southgate ARC, saitul Zenit Arti Audiovisive, saitul ForteAntimes - the World of Strange Phenomena)
Iată o versiune a filmului Space Hackers în limba spaniolă:
