02 July 2011

Invitaţie la Campionatul mondial IARU HF

Amatorii de concursuri se pregătesc pentru cea mai importantă competiţie a verii, IARU HF World Championship.
Acest concurs de 24 de ore este punctul central al sezonului competiţional estival în unde scurte, care oferă o mulţime de oportunităţi de a lucra staţii DX situate în toate colţurile lumii în telegrafie şi SSB, precum şi de a face legături cu numeroşi oficiali IARU şi staţii de club ale societăţilor membre ale Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor.  
«Campionatul mondial IARU este unul dintre evenimentele principale ale competiţiei radio», a explicat Sean Kutzko KX9X, managerul secţiei de concursuri a ARRL. «Este singurul concurs de anvergură care foloseşte zonele Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (International Telecommunication Union, ITU) ca parte a controlului transmis şi, totodată, singurul concurs în care se acordă statut special de multiplicator staţiilor societăţilor membre şi oficialilor IARU.»

Există o mulţime de căi pentru a participa la distracţie. Puteţi alege să intraţi în concurs la categoria «un singur operator» lucrând numai în SSB, numai în CW sau mixt, prin combinarea ambelor moduri de lucru. În categoria single operator se poate alege dintre trei clase de putereHigh Power (peste 150 de waţi)Low Power (între 5 şi 150 de waţişi QRP (5 waţi sau mai puţin). Dar de ce nu v-aţi aduna mai mulţi prieteni în faţa unui singur transiver pentru a participa la categoria Multioperator?

«Una dintre atracţiile concursului constă în încercarea de a lucra cât mai multe staţii speciale IARU», spune Kutzko. În vreme ce majoritatea staţiilor transmit zona ITU în care se află, staţiile societăţilor membre IARU adaugă după control prescurtarea denumirii societăţii lor membre, cum ar fi de pildă «ARRL» pentru staţia W1AW. În plus oficialii IARU pot transmite unul dintre următoarele controale unice: AC dacă sunt membri ai Consiliului administrativ al IARU, respectiv R1, R2 sau R3, control alocat oficialilor IARU în funcţie de regiunea ITU în care sunt desemnaţi.  De exemplu, în această situaţie preşedintele IARU Tim Ellam VE6SH va putea transmite AC ca parte a controlului. «Sunt încântat să văd atât de multe naţiuni reprezentate în eter de către organizaţiile lor naţionale. Aceasta consolidează caracterul global al radioamatorismului şi idealurile comune pe care ei cu toţii le împărtăşesc.», a adăugat Sean KX9X.

IARU HF World Championship începe sâmbătă 9 iulie 2011 la orele 12.00 şi se încheie duminică 10 iulie 2011 la orele 12.00. Regulamentul complet poate fi găsit aici.

Partipanţii sunt rugaţi să-şi expedieze logurile prin e-mail. Logurile pe hârtie se trimit la IARU International Secretariat, Box 310905, Newington, CT 06111-0905, U.S.A. Termenul-limită de expediere a logurilor este 9 august 2011, orele 12.00 (data e-mailului sau data poştei).

(Traducere de YO4PX. Sursă: saitul ARRL, 30.06.2011, harta de pe saitul SP6NVK)

-----------------------------------------------------------------------------------
La adresa http://www.b4h.net/cabforms/iaruhf_cab.php se găseşte un formular-program online în care cei care au folosit logare pe hârtie sau un program de concurs care nu produce fişiere Cabrillo îşi pot înscrie legăturile manual. Procesul se realizează în patru etape: introducerea datelor iniţiale, introducerea datelor legăturilor, revizuirea/prezentarea logului, confirmarea). Programul formularului va efectua conversia informaţiilor înscrise într-un fişier Cabrillo regulamentar, iar prin apăsarea butonului Submit Info logul va fi expediat automat organizatorilor concursului în vederea verificării sale. Completarea rubricilor în roşu este obligatorie.
Autorul acestui program a realizat formulare de conversie în Cabrillo şi pentru alte numeroase concursuri: ARRL, CQ, NCJ, VHF Sprints, All Asia, BARTG, HA DX, Oceania DX, RSGB, UBA etc. Aceste formulare pot fi accesate la adresa www.b4h.net/cabforms/. Creatorul formularelor este Bruce Horn, WA7BNM. Organizatorii unor concursuri care nu figurează pe listă şi care doresc crearea unor formulare similare pentru competiţiile lor îl pot contacta pe Bruce la adresa bhorn at hornucopia dot com (at trebuie înlocuit cu @, iar dot cu un punct)


(Prezentare de YO4PX. Sursă: saitul B4H al lui Bruce Horn, WA7BNH)


*  *  *


About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved