28 December 2011

Diploma jubiliară ARRL Diamond DXCC Challenge

În 2012 diploma DXCC emisă de ARRL împlineşte 75 de ani. Ea continuă să fie cea mai importantă diplomă pe plan mondial, astfel că dorim să-i sărbătorim jubileul de «diamant». Cercetarea originilor diplomei şi mai ales parcurgerea listei DXCC a anului 1937, publicată în paginile 52-2 ale revistei QST din ianuarie 1937 pentru a afla care erau ţările care contau pentru obţinerea diplomei, ne-a condus la instituirea Diamond DXCC Challenge.

25 December 2011

UN  ZÂMBET  Î ETE (40)
Consiliere maritală
După 35 de ani de căsătorie soţul şi soţia s-au adresat unui consilier marital. Întrebată în ce constă problema căsniciei lor soţia se lansă într-o tiradă pasionată şi îndurerată, enumerând toate problemele pe care le-a avut în toţi anii de când e căsătorită: lipsă de afectivitate, singurătate, sentimentul că nu este iubită şi nu este capabilă să insufle dragoste, o întreagă listă interminabilă de nevoi nesatisfăcute de care a avut parte.

22 December 2011

Radioamatorismul şi Crăciunul


Sub titlul An Amateur Radio Christmas 2011 Phil Hamilton W4KTL a realizat o retrospectivă video a anilor de radioamatorism şi a Crăciunului reflectat în publicaţiile de radioamator.

Cu această ocazie urez Sărbători fericite şi multă sănătate cititorilor acestei pagini de internet şi tuturor radioamatorilor YO! La mulţi ani 2012!
Francisc Grünberg, YO4PX

19 December 2011

«Lumea radioamatorismului» cu comentariile regizorilor
A fost repus în circulaţie filmul The World of Amateur Radio produs în 1979 şi înregistrat pe video în anii ’80.  Noua versiune are o calitate mult superioară şi i s-au adăugat comentariile regizorilor. Este unul din seria filmelor produse de Dave Bell W6AQ pentru ARRL.  În filmul de 30:19 minute apar numeroase celebrităţi ale vieţii publice şi politice din perioada respectivă care au fost implicate în radioamatorism, printre care senatorul Barry Goldwater K7UGA şi fostul rege al Iordaniei Hussein JY1. 

16 December 2011

Decembrie 1989 şi radioamatorii
de Francisc Grünberg, YO4PX

(Acest articol a fost publicat iniţial pe saitul Radioamator.ro în 2005 cu titlul "Jurnal de Decembrie")

Unii i-au zis revoluţie, alţii lovitură de stat, s-au găsit şi inovatori în ale limbii române care au născocit termenul de loviluţie, unii au vorbit de "evenimente", alţii, în derâdere, de Marea Înghesuială, numai cei peste 1000 de morţi - între care foarte mulţi tineri - au rămas tăcuţi, ei îşi dorm discret somnul de veci, indiferenţi la părerea finală a istoricilor şi politicienilor despre ceea ce a avut loc cu adevărat în însângeratul Decembrie 1989. Un lucru este însă sigur: acele zile ne-au schimbat definitiv viaţa, iar cei 16 ani care au trecut ne pot îndemna la un bilanţ, dar şi la o aducere-aminte. 

14 December 2011

DXpediţia VP6T pe insula Pitcairn
20 ianuarie – 4 februarie 2012
QSL-ul VP6T

13 December 2011

Noul program MDSR V.2.2
Salut tuturor!
Grupul MDSR a lansat acum noua versiune V.2.2 a programului MDSR, care poate fi descărcată gratuit de pe saitul MDSR sau de pe cel al grupului de utilizatori MDSR. Programul poate fi folosit fără restricţii pentru operaţiuni de radioamator necomerciale.
Saitul oficial MDSR se găseşte la   http://users.skynet.be/myspace/mdsr 
Saitul grupului de utilizatori MDSR: http://groups.yahoo.com/group/mdsradio/ 

12 December 2011

Radioamatorii din Burkina Faso şi presa
Membrii asociaţiei radioamatorilor din Burkina Faso (ARBF) s-au întâlnit cu presa marţi 6 decembrie 2011 în Ouagadougou, cu scopul de a-şi prezenta organizaţia şi programul de activitate pentru 2011-2012. Potrivit preşedintelui asociaţiei Hugolin Pooda XT2HB a sosit vremea ca radioamatorismul din Burkina Faso (fostă Volta Superioară) să se facă cunoscut prin organizarea de activităţi diverse. El speră să atragă şi să formeze noi membri.

09 December 2011

Misterul ionosferei lunare
Cum poate avea ionosferă un corp ceresc lipsit de aer?
Cum-necum, Luna a reuşit această performanţă. Cercetătorii fenomenelor selenare s-au străduit ani buni să rezolve acest mister şi în cele din urmă au găsit un răspuns.
Întreaga poveste poate fi citită pe saitul NASA la această adresă.

08 December 2011

Imagini digitale transmise din balon
În ziua de 3 decembrie 2011 a fost lansat din An-Creagan, Irlanda de nord balonul de mare altitudine Hadie 4, care a transmis imagini digitale pe 434.075 MHz în cursul călătoriei sale.
Iniţial s-a plănuit ca balonul să aterizeze în zona Yorkshire, dar cu toate acestea, din cauza că a fost insuficient umflat, el a depăşit teritoriul Angliei şi a căzut în Marea Nordului. A ajuns la înălţimea de 33559 metri şi a filmat nişte imagini uimitoare.

06 December 2011

Radioclub etiopian în eter
Operatorii Krassy K1LZ, David K3LP, Al K3VN, Bill N2WB şi Paul N6PSE vor fi activi din Addis Ababa între 8 şi 13 decembrie 2011 de la staţia de club ET3AA. Scopul călătoriei lor este instalarea de antene la Universitatea din Addis Ababa, organizarea de examene de radioamator şi crearea programului de promovare tehnologică «University of Addis Ababa – Technology Incubation Program (TIP).

01 December 2011

Doi ani de muncă şi o diplomă de vizitator
La 4 ianuarie 2012 se vor împlini doi ani de când am lansat această pagină de internet, care conţine acum circa 450 de materiale din practic toate domeniile radioamatorismului, grupate pe 7 categorii (vezi Sumarul articolelor). Cu peste 102000 de accesări de pagini de către 32550 de vizitatori unici din 102 ţări (81,3% din România) blogul cu cele patru anexe ale sale a încercat să ofere tuturor câte ceva de citit sau de vizionat (circa 100 de videouri, multe dintre ele educaţionale) şi să ridice nivelul informaţional al radioamatorilor YO, inclusiv prin paginile sale permanente. 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved