Încă mai bate inima radioului
Pe pagina Pocono Record a apărut la 14 aprilie 2014 acest articol semnat de Rob McKenzie, profesor în studiul comunicaţiilor la East Stroudsburg University din Pennsylvania, S.U.A.:
Dragii mei,
Ne-am adunat astăzi din greşeală pentru a jeli pierderea iubitului nostru prieten. Cu siguranţă prietenul nostru a avut parte de o viaţă plină de momente de glorie, dar şi de ani de declin. Să ne folosim aşadar de această ocazie pentru a trece în revistă viaţa prietenului nostru drag, radioul.
În adolescenţă radioul a fost un instrument media la îndemâna maselor, iniţiat în primul rând de Westinghouse Co., compania care a instalat un emiţător pe zgârie-norul Grant Building din Pittsburgh pentru a «difuza» (un termen folosit pe vremuri de fermieri pentru a desemna aruncarea seminţelor în brazdă) desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 1920. Acest avanpost a devenit prima «staţie» oficială de radio cu indicativul KDKA, care emite şi în zilele noastre.
Grant Building, Pittsburg, PA, vedere de pe Mt. Washington
În anii maturităţii, între 1930 şi 1940, radioul a captivat interesul unei întregi naţiuni prin transmiterea de seriale, scenete ştiinţifico-fantastice, westernuri, spectacole de varietăţi, concertele marilor orchestre de jazz, ştiri despre mersul războiului şi multe altele. Până şi mobilierul încăperilor în care se aduna familia era dispus în jurul aparatului de radio.
Însă atunci când ascultătorii radioului şi ale programelor acestuia au migrat spre noua invenţie a anilor ’50, televiziunea, radioul a fost lăsat de izbelişte.
Cu toate acestea, înaintat deja în vârstă, radioul şi-a revenit, oferind fidelilor săi ascultători disk-jochei şi diverse «formate» - emisiuni destinate unui auditoriu specializat (cum ar fi de pildă femeile între 18 şi 35 de ani).
Cu călcâile fremătând în ritmul unei noi primăveri radioul a început să difuzeze rock and roll, muzică country, topuri de şlagăre şi alte genuri.
De fapt, prin noul său format radioul a devenit companionul nostru de nădejde în timpul călătoriilor noastre cu maşina, al concertelor transmise pe unde şi o vitrină de prezentare a muzicii artiştilor în devenire pe care nu i-am auzit anterior.
Acum, în anii săi de bătrâneţe radioului terestru (cel difuzat în eter) i se acordă onorurile din urmă.
Prezicătorii spun că din cauza celorlalte tehnologii audio – sateliţii, posturile de pe internet, telefoanele inteligente, laptopurile, transmisiunile multimedia şi cloud-urile – radioul terestru îşi va pierde cu totul însemnătatea, deoarece oamenii pot înmagazina şi asculta la propria lor alegere şi în orice moment conţinutul a întregi cataloage de muzică.
Însă aceşti negativişti uită din nou că, în pofida tuturor avantajelor oferite de celelalte tehnologii, radioul terestru continuă să fie unicul dispozitiv din maşina noastră care ne îndeamnă să ascultăm melodii noi şi ne smulge din obişnuinţele noastre auditive ostenite.
Aşadar, dragii mei, acest sicriu aflat astăzi în faţa voastră este gol, pentru că spiritul revigorant al radioului terestru este încă în viaţă.
O familie de fermieri americani ascultă radioul (foto-document 14 august 1926)
Familie de ruşi săraci ascultând radioul (foto-document din 1925)
(Foto credit Cambridge Consultants)
(Traducere, adaptare şi completări cu
imagini de YO4PX. Surse: Pocono Record, imagini Archives.gov, Google Images, Wikipedia, Pages Videotron.com, Cambridge Consultants. Sub titlu un aparat Radio Mende Tatra din anii '40)
Alte articole despre radio:
* * *
