50 de ani de la primele emisiuni radio din largul mării

Între 5 şi 8 august 2016 Martello Tower Group va organiza o activitate cu indicativul GB5RC de pe vasul MV Ross Revenge, una dintre locaţiile de emisie ale legendarului post-pirat Radio Caroline, pentru a comemora cinci decenii de emisiuni radio din afara apelor teritoriale britanice. Grupul va instala două staţii pe vasul ancorat actualmente pe râul Blackwater din Essex, Anglia.

Operatorii se vor deplasa pe Ross Revenge în dimineaţa zilei de vineri 5 august 2016 şi vor instala antene verticale pentru benzile de 40 de metri, 20 de metri (acordabilă şi pentru 17 metri), 15 metri (acordabilă şi pentru 12 metri) şi 10 metri la pupa vasului. Activitatea va începe după completarea instalării şi va dura până în dimineaţa zilei de luni 8 august. Se prevede că apropierea antenelor verticale de apa mării ar trebui să le confere acestora capacitatea de a produce rezultate bune la DX. Activatorii speră să instaleze şi un dipol pentru banda de 40 de metri pentru legături cu staţiile din Marea Britanie şi Europa şi nu exclud nici posibilitatea de a ridica şi o antenă inverted L pe minunatul pilon din dotarea vasului înalt de 45 de metri.

Ei plănuiesc să opereze cele două staţii simultan uzând de puterea de ieşire maximă permisă în Marea Britanie. Aceasta va fi prima dată de mulţi ani de când transmisiuni de pe Ross Revenge se vor desfăşura pe frecvenţe atât de joase.

În urma activării se va emite un QSL special.

QSL-uri se pot solicita fie pe cale directă, fie prin birou. Solicitanţii din afara Marii Britanii trebuie să includă un plic autoadresat şi 2 USD. Nu se primesc timbre şi alte valute şi nici IRC-uri. QSL-urile directe se expediază la adresa Keith Maton (G6HNU), 41 Bemerton Gardens, Kirby Cross, Essex. CO13 0LQ, United Kingdom, iar cele prin birou cu menţionarea sa ca QSL-manager.

Pe saitul Southgate AR News, care prezintă această activitate specială, se precizează că radioamatorii au avut un rol major în menţinerea postului-pirat Radio Caroline în eter în anii ’60 şi ’70. Printre ei s-a numărat Carl Thomson G3PEM, membru al Chelmsford Amateur Radio Society, care a fost inginer principal de sunet atât pe Radio Caroline North cât şi pe Radio Caroline South.
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Surse: Southgate AR News)

-----------------------------------------------------------------------------------

Celor mai tineri care nu au auzit de Radio Caroline sau vizitează această pagină de mai curând cred că merită să le pun la dispoziţie un articol apărut în martie 2011 şi să-i îndrum şi spre citirea unui alt articol apărut în martie 2014 ca o completare a istoricului emisiunilor care au declanşat acum o jumătate de secol un adevărat fenomen social anti-establishment în rândul tinerilor ascultători. Mai jos sunt inserate şi extrase din articolul publicat în 2014:

Radio Caroline

Radio Caroline este o staţie de radio engleză fondată în 1964 de Ronald O’Rahilly pentru a scăpa de controlul strict pe care companiile producătoare de discuri îl exercitau asupra difuzării muzicii destinate tinerilor în Marea Britanie.

40 de ani BBC a deţinut monopolul absolut asupra tuturor emisiunilor radio, fără a avea nici un fel de concurenţă, dar apariţia posturilor-pirat instalate pe vase în largul coastelor, dintre care cel mai faimos a fost Radio Caroline, a schimbat pentru totdeauna maniera de a difuza şi de a asculta muzica pop, pe care o transmiteau non-stop.

Timp de mulţi ani emisiunile s-au realizat de pe vase ancorate în sud-estul Angliei, dar în afara apelor teritoriale. Fiind iniţial neautorizat de nici un guvern, Radio Caroline a fost stigmatizat în permanenţă ca o staţie-pirat. Autorităţile au încercat de nenumărate ori s-o închidă, evaluându-se chiar şi opţiunea, din fericire nepusă în practică, de a se recurge la forţă prin trimiterea unor ambarcaţiuni militare care să abordeze pe vas şi să confişte aparatura.

Succesul a fost imens, numărul ascultătorilor se cifra la milioane. Radio Caroline a contribuit efectiv la lansarea unor noi vedete, a unor cântăreţi, compozitori şi producători. Cântecele lui Jim Pitney, Tom Jones, Walker Brothers, Beach Boys, Twinkle şi alţii s-au vândut în tiraje uriaşe datorită expunerii lor pe unde de către staţiile-pirat. Vasul era mare şi confortabil, dar regulile erau stricte, consumul de alcool era raţionalizat, iar vizitele unor persoane de sex femeiesc erau strict interzise. S-a făcut o excepţie doar în cazul lui Twinkle, care era deja în mare vogă cu cântecul «Terry» şi a petrecut o noapte pe vas în scop publicitar. Popularitatea staţiilor-pirat se explica şi prin faptul ca BBC-ul avea doar două canale de TV, care emiteau numai o parte a zilei, radioul fiind pe atunci media cea mai populară. DJ-urile ajunseseră chiar mai cunoscuţi decât starurile pop a căror muzică o difuzau.

În 1964 radioul portabil cu tranzistori era la fel de popular printre tineri ca telefonul celular din zilele noastre. Exista în rândul lor o imensă cerere pentru noi sonorităţi ale muzicii pop, însă BBC-ul nu dispunea de aşa ceva.

Vorbind în 1966 directorul Sound Broadcasting al BBC spunea: «Nu cred că BBC-ul ar putea oferi o alternativă. Uitaţi-vă ce se transmite actualmente, programul Light oferă 17 ore pe zi de muzică uşoară în diverse genuri.»

Legendarul DJ din acea vreme Keith Skues îşi aminteşte bine acele vremuri: «Femeile casnice şi adolescenţii se dădeau în vânt după muzica pop de atunci. BBC-ul transmitea muzică uşoară, dar mai întotdeauna de câte ori doreai să-i auzi de pildă pe Beatleşi cântând ceva auzeai piesa respectivă, însă nu era cântată de băieţii de la Beatles ci de vreo orchestră de muzică uşoară a BBC, sau ceva asemănător. Însă oamenii vroiau să asculte înregistrările originale.»

Numai Radio Luxemburg transmitea şlagărele, însă semnalele sale nu erau constant de puternice şi dădeau doar fragmente ale fiecărei piese. Fără să dispună de vreo autorizaţie de a emite în Marea Britanie radioul din largul mării a început să emită ocolind legislaţia guvernului. Primele programe au fost transmise de Paşti, într-o duminică, la 28 martie 1964 – şi numărul celor aflaţi pe recepţie s-a numărat cu milioanele.

«Ne-au acuzat că suntem nişte tonomate pe valuri, şi noi chiar asta eram!», se amuză DJ-ul Johnny Lewis. «Exact asta dorea lumea. Acum nu mai e nevoie de tonomate, dar atunci am fost singurele staţii pe valuri care transmiteam muzică 24 de ore din 24.» […]

Peste câteva luni primul vas Caroline s-a îndreptat spre insula Man şi a devenit Caroline North, în vreme ce Mi Amigo i-a luat locul sub numele de Caroline South. Însă guvernul britanic nu era deloc încântat. Vorbind în 1966 parlamentarul Tony Benn, ministrul Poştelor de atunci a spus: «Vasele cu staţii pirat nu au niciun viitor, sunt convins de asta. Şi cu cât se vor convinge de asta mai repede cu atât va fi mai bine. Ei pun în pericol comunicaţiile radio între vase şi ţărm şi există un real risc ca o un naufragiu pe mare să nu poate fi raportat din cauza manipulării haotice a echipamentului. Piraţii constituie o ameninţare.»

În 1967 a intrat în vigoare Marine Broadcasting Offences Act, legea care a scos vasele în afara legii – deşi se aflau în ape internaţionale. Toate au fost închise, cu excepţia Carolinei, spre furia autorităţilor, care au monitorizat vasul, l-au blocat, iar în 1989 chiar au trecut la acţiuni directe. Peter Moore, managerul de atunci al Carolinei îşi aminteşte: «Vasul a fost atacat de oameni ai guvernelor britanic şi olandez. Şi n-au venit pe vas în virtutea vreunui drept, ci pentru că erau foarte mulţi, iar olandezii erau chiar înarmaţi. Era vorba doar de o staţie de radio pirat, n-a fost cazul să se declanşeze un război cu focuri de armă, aşa că au ocupat vasul prin simpla forţă a numărului lor şi cu niţică violenţă, iar intenţia lor era să-i amuţească glasul din eter prin distrugerea bucată cu bucată a echipamentului de emisie - ceea ce au şi făcut.»

Însă Johhny Lewis e de părere că efectul a fost contrar celui aşteptat: «Au făcut cel mai bun lucru pe care-l puteau face, era echivalent cu o publicitate de vreo 20 de milioane de lire. Am fost prezenţi luni de zile pe prima pagină a aproape tuturor ziarelor din Europa şi cu reportaje pe marile posturi de radio şi televiziune. Primeam scrisori în care se spunea ‘am crezut că aţi încetat să emiteţi în anii ’60, nu ştiam că mai eraţi acolo’, aşa că guvernul ne-a oferit o grozavă campanie gratuită.»

În vara anului 1967 zilele staţiilor-pirat erau deja numărate. Guvernul laburist, care a încercat de atâţia ani să le închidă, a reuşit în cele din urmă să treacă prin parlament legea Marine Broadcasting Offences Act. Radio Caroline a încercat să ocolească legea şi a continuat să transmită pentru perioade mai lungi sau mai scurte până în ziua de astăzi. În anii din urmă Radio Caroline transmite prin satelit şi pe internet, fiind prezent ocazional şi în eter pe baza unei autorizaţii RSL (Restricted Service Licence), de obicei de la bordul ultimului vas al staţiei MV Ross Revenge. Repertoriul este divers, de la muzica anilor ’60, destinată «nostalgicilor» şi până la aceea din zilele noastre. Pagina staţiei se găseşte la această adresă, iar de aici se pot alege diferite playere pentru ascultarea online a programului. Programul online poate fi ascultat la http://www.radiocaroline.co.uk/radioplayer2/

În filmul de mai jos un fost DJ al staţiei Radio Caroline vizitează vasul şi îşi aminteşte nostalgic de anii tinereţii sale, prezentând şi imagini filmate de el acum 45 de ani. 

(Traducere, prezentare şi completări de YO4PX. Surse: ITV Meridian, YouTube, arhiva paginii)

*   *   * 

Înapoi la pagina principală