Despre pagini de internet, reviste de radioamator şi mentori
Am vizitat sute de pagini de internet, printre acestea pe cele care aparţin unor asociaţii şi cluburi de radioamator din întreaga lume. Unele sunt mai simple şi mai anoste, altele mai încărcate cu imagini şi titluri colorate, unele sunt actualizate cu informaţii de ultimă oră, altele mai aşteaptă să găzduiască ştiri proaspete despre asociaţiile pe care le reprezintă şi ale căror activităţi doresc să le oglindească.
Însă rareori mi-a fost dat să întâlnesc în cursul peregrinărilor mele în spaţiul virtual o pagină de internet mai tristă, mai dezolantă, mai săracă în conţinut şi administrată cu atâta lipsă de imaginaţie, dedicaţie şi profesionalism decât aceea a Federaţiei Române de Radioamatorism. Cu siguranţă că pagina şi, implicit, conducerea asociaţiei duc mare lipsă de colaboratori de valoare şi de informaţii şi materiale interesante şi utile, destinate radioamatorilor YO.
Dar adevărul este că în virtutea unei politici stranii, suicidare, izolaţioniste, grupusculul care vremelnic (dar de mult prea multă vreme) a ajuns să decidă destinele organizaţiei şi se doreşte eternizat în funcţii, împiedică cu obstinaţie orice încercare de colaborare, refuză orice comunicare directă cu cei care i se adresează, evită orice tentativă de iniţiere a unei dezbateri publice pe teme de interes general şi ignoră cu aroganţă ofertele unor radioamatori de a contribui dezinteresat şi voluntar prin munca lor la promovarea unor iniţiative necesare şi utile comunităţii. «Noi nu avem nevoie de niciun ajutor. Noi ştim mai bine cum e bine şi ce e de făcut. Noi nu discutăm cu cei care critică FRR-ul. Cine nu e cu noi e împotriva noastră» - acestea se pare că sunt principiile după care se conduc actualii «manageri».
Aşadar cei care îndrăznesc să exprime o idee care diferă de opiniile oficiale ale «şefilor» sunt automat puşi pe lista neagră şi se încearcă transformarea lor în nişte paria ai comunităţii şi exilarea lor în neant. Această administraţie a reuşit contraperformanţa de a scinda comunitatea în două categorii distincte: «NOI» - adică grupusculul amintit şi cei care încă îl sprijină sau îl tolerează - şi «ceilalţi», adică restul, cei consideraţi potenţiali cârtitori, cei care îşi pot permite să gândească altfel şi să-şi exprime în mod liber opiniile cu respectarea legilor ţării. Este uimitor că aceste lucruri se întâmplă într-o organizaţie care se pretinde a fi de interes public, care se consideră reprezentanta în ţară şi în străinătate a unui mare număr de radioamatori YO şi într-un stat-membru al Uniunii europene, cu o Constituţie garantă a libertăţii de exprimare, a diversităţii ideilor, a democraţiei. Totul aminteşte de celebrul roman «1984» al lui George Orwell în care Fratele cel Mare (the Big Brother) şi Poliţia gândirii au devenit simboluri ale realităţilor unor societăţi totalitare.
Aşadar cei care îndrăznesc să exprime o idee care diferă de opiniile oficiale ale «şefilor» sunt automat puşi pe lista neagră şi se încearcă transformarea lor în nişte paria ai comunităţii şi exilarea lor în neant. Această administraţie a reuşit contraperformanţa de a scinda comunitatea în două categorii distincte: «NOI» - adică grupusculul amintit şi cei care încă îl sprijină sau îl tolerează - şi «ceilalţi», adică restul, cei consideraţi potenţiali cârtitori, cei care îşi pot permite să gândească altfel şi să-şi exprime în mod liber opiniile cu respectarea legilor ţării. Este uimitor că aceste lucruri se întâmplă într-o organizaţie care se pretinde a fi de interes public, care se consideră reprezentanta în ţară şi în străinătate a unui mare număr de radioamatori YO şi într-un stat-membru al Uniunii europene, cu o Constituţie garantă a libertăţii de exprimare, a diversităţii ideilor, a democraţiei. Totul aminteşte de celebrul roman «1984» al lui George Orwell în care Fratele cel Mare (the Big Brother) şi Poliţia gândirii au devenit simboluri ale realităţilor unor societăţi totalitare.
Aceeaşi incapacitate de a oferi comunităţii serviciile pe care aceasta şi le doreşte şi de care are nevoie se manifestă, printre multe altele, prin absenţa unei reviste. Povestea este cunoscută. După 23 de ani de apariţie neîntreruptă C. Neacşu, proaspăt ales în funcţia de preşedinte după o frumoasă carieră în slujba Securităţii, a blocat în 2012 publicarea revistei, pretinzând că o va «coordona» el - şi cu aceasta a semnat certificatul de deces al unei publicaţii care în decursul anilor a avut sute de abonaţi fideli şi la care nenumăraţi autori (printre care şi subsemnatul) au contribuit cu articole, materiale informaţionale şi educaţionale.
(În paranteză fie spus: am răspuns acestei invitaţii, însă oferta mea de colaborare la revista pe care urma s-o coordoneze C. Neacşu, prezentată în 25 mai 2012 în scris şi totodată publicată pe această pagină, a fost total ignorată şi în consecinţă a fost cu regret retrasă.)
Am văzut reviste publicate de asociaţii cu un număr de membri mult mai mic şi care nu beneficiază de niciun fel de subvenţii din partea guvernelor ţărilor lor. În România conducerea unei asociaţii naţionale afiliate la IARU, cu circa 1000 de membri, formată din 62 de cluburi, sprijinită financiar din bani publici - cu alte cuvinte din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii ţării - de un minister al guvernului României, este incapabilă să redacteze o publicaţie, fie ea şi virtuală, prin care să ţină legătura cu membrii comunităţii dispuşi să plătească un abonament şi să-şi îndeplinească rolul de coordonator pe care C. Neacşu şi l-a asumat solemn, în scris şi sub semnătură în urma şedinţei de la Frasin din 12-13 mai 2012. De şase ani de zile «manageri» aflaţi la cârma FRR nu se pricep sau nu doresc să pună pe roate întocmirea periodică a unei modeste broşuri, deşi de resurse de iniţiativă, de talent, de pricepere şi de spirit de voluntariat în rândul radioamatorilor YO cu certitudine că nu ar duce lipsă. Nouă ne lipsesc în schimb liderii adevăraţi.
(În paranteză fie spus: am răspuns acestei invitaţii, însă oferta mea de colaborare la revista pe care urma s-o coordoneze C. Neacşu, prezentată în 25 mai 2012 în scris şi totodată publicată pe această pagină, a fost total ignorată şi în consecinţă a fost cu regret retrasă.)
Am văzut reviste publicate de asociaţii cu un număr de membri mult mai mic şi care nu beneficiază de niciun fel de subvenţii din partea guvernelor ţărilor lor. În România conducerea unei asociaţii naţionale afiliate la IARU, cu circa 1000 de membri, formată din 62 de cluburi, sprijinită financiar din bani publici - cu alte cuvinte din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii ţării - de un minister al guvernului României, este incapabilă să redacteze o publicaţie, fie ea şi virtuală, prin care să ţină legătura cu membrii comunităţii dispuşi să plătească un abonament şi să-şi îndeplinească rolul de coordonator pe care C. Neacşu şi l-a asumat solemn, în scris şi sub semnătură în urma şedinţei de la Frasin din 12-13 mai 2012. De şase ani de zile «manageri» aflaţi la cârma FRR nu se pricep sau nu doresc să pună pe roate întocmirea periodică a unei modeste broşuri, deşi de resurse de iniţiativă, de talent, de pricepere şi de spirit de voluntariat în rândul radioamatorilor YO cu certitudine că nu ar duce lipsă. Nouă ne lipsesc în schimb liderii adevăraţi.
Acestea au fost gândurile mele în timp ce pregăteam articolul anterior «CQ Magazine şi Radio-REF în ediţii digitale» şi admiram profesionalismul celor care întreţin de decenii aceste publicaţii. După cum se poate vedea redactorii revistei americane au şi ei problemele lor şi întâmpină unele dificultăţi, dar găsesc soluţii pentru a le depăşi şi pentru a-şi păstra abonaţii, în vreme ce Radio-REF face eforturi financiare şi de imagine pentru a-şi mări aria de răspândire şi pentru a atrage noi hobbişti în rândurile radioamatorilor francezi. Desigur, păstrând proporţiile şi fiind conştient de diferenţele inerente care trebuie luate în considerare – în primul rând numărul membrilor şi al potenţialilor abonaţi - , nu-mi imaginez că FRR ar putea produce prea curând astfel de reviste superbe, dar o modestă culegere de materiale publicată periodic ar trebui să fie posibilă – cu condiţia ca organizaţia să fie condusă în urma unor alegeri oneste de oameni potriviţi la locul potrivit, de radioamatori adevăraţi, entuziaşti, dezinteresaţi, pricepuţi şi dotaţi cu viziune, despre care să se poată spune cu admiraţie că sunt «oameni care sfinţesc locul». Această admiraţie ar trebui să fie singurul lor stimulent şi adevărata lor răsplată pentru îndeplinirea rolului pe care şi l-au asumat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.
Întâmplarea a făcut să fiu abordat de un radioamator din Cluj-Napoca, profesor la şcoala gimnazială «Gheorghe Şincai» din comuna Râciu, judeţul Mureş. El se numeşte Adrian Baciu, are indicativul YO6ODO şi recent a construit prima sa publicaţie online, denumită «Un blog pentru micii radioamatori». Blogul se adresează elevilor şcolii în care profesorul Baciu îşi exercită profesiunea şi pe care îi educă în spirit radioamatoricesc (ham spirit), alături de câţiva colegi. În cadrul unui cerc al şcolii ei le predau copiilor electronică, informatică, telegrafie, radio-orientare şi nu în ultimul rând radiocomunicaţii prin intermediul radioamatorismului. Aceşti Profesori îşi dedică cu abnegaţie timpul liber unei activităţi care nu figurează în «fişa posturilor» lor, dar pe care o consideră o nescrisă obligaţie – aceea de a-şi preda cunoştinţele acumulate unei noi generaţii, de a asigura fundamentul pe care se pot clădi progresele anilor viitori.
Profesorul Baciu mi-a solicitat sprijinul pentru îmbogăţirea blogului său cu materiale utile discipolilor săi – astfel figurează acum printre linkurile utile ale publicaţiei «Ghidul de conversaţie pentru radioamatori» în şase limbi şi «Micul dicţionar român-englez» aferent. Din dorinţa de a contribui cu mai mult la proiectul său i-am expediat cu plăcere şi din proprie iniţiativă un exemplar al CD-ului «110 pagini despre radio», cu speranţa că va consulta conţinutul său echivalent cu 520 de pagini format A4, că va folosi unele dintre materiale, că va multiplica CD-ul şi că îl va distribui elevilor săi. Mi-a produs o reală încântare ştirea că speranţele mele s-au îndeplinit: în fiecare dintre pachetele cu cadouri de Crăciun copiii au primit şi câte un CD.
Şi pentru ca uimirea mea să fie deplină am găsit zilele trecute în cutia poştală o mică revistă intitulată «Vreau să ştiu!», publicaţia Şcolii gimnaziale din Râciu (numărul 23 – anul 2017), care în subsolul copertei sale enunţă un citat frumos din Goethe: «Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici, nu e destul să vrei, trebuie să şi faci». Cele 31 de pagini ale revistei sunt dedicate unor teme diverse, dintre care spicuiesc: un festival de colinde şi datini populare, o scurtă istorie a şcolii din Râciu, un articol cu titlul «Responsabilitatea de a fi părinte», «Recuperarea valorilor naţionale prin educaţie», înfiinţarea cercului literar «Cartea – leac pentru suflet», «Calculatorul – un mijloc util în şcoală», «Sus cortina! – Teatru de păpuşi în clasa pregătitoare», iar paginile 26-30 sunt dedicate în întregime radioamatorismului, prin titlurile «Ce este radioamatorismul», «Exemplu de legătură radio (QSO) în limba engleză» şi în fine pe trei pagini reproducerea unui fragment consistent al traducerii articolului «60 de argumente în favoarea radioamatorismului» de Richard Moseson W2VU, editorul tuturor publicaţiilor CQ.
Ce s-ar mai putea adăuga? Doar că putem fi încredinţaţi: numărând în rândurile sale astfel de dascăli şi mentori radioamatorismul YO nu se află în primejdia de a dispare. El va supravieţui actualei administraţii, iar următorii săi lideri vor înţelege că poartă pe umeri răspunderea edificării viitorului radioamatorismului în România.
(Text
şi prezentare de YO4PX. Surse: Comunicatul FRR din 16.05.2012, blogul
"Micii radioamatori" al lui YO6ODO, revista "Vreau să ştiu"
a Şcolii gimnaziale din Râciu, jud. Mureş, arhiva acestei pagini)
* * *
