CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

18 iulie 2011

Noaptea nopţilor
de Jesse McKinley
(traducerea şi adaptarea articolului  For a Night Each Year, the Airwave Buzz with Morse Code publicat pe saitul ziarului The New York Times în 13 iulie 2011 şi în ediţia pe hârtie în 14 iulie 2011)

Point Reyes National Seashore, California. – A trecut un deceniu şi ceva de când cea din urmă dintre staţiile comerciale ale ţării care foloseau codul Morse a părăsit oficial eterul, atunci când noua tehnologie a scos din uz un sistem care a fost lingua franca (limbajul internaţional) comunicaţiilor maritime încă dinainte de scufundarea Titanicului.
Dar aşijderi transmisiunilor care continuă să călătorească în Cosmos mult timp după ce sursa lor originară a dispărut, există lucruri care refuză să moară. 

Marţi mai multe redute ale codului Morse au prins din nou viaţă, chiar şi dacă numai preţ de o noapte, cu ajutorul unui grup de entuziaşti decişi să conserve ceea ce ei numesc «muzica telegrafiei», în care claviatura este înlocuită de cheia de manipulare. 
Ocazia a constituit-o iniţiativa cunoscută sub numele de Noaptea Nopţilor, organizată în fiecare an la aniversarea zilei în care a avut loc în 1999 ultima transmisiune în codul Morse de la staţia de coastă California. La eveniment, care a inclus transmiterea tradiţionalului mesaj de încheiere («We wish you fair winds and following seas», în traducere liberă «vânt din pupa») au participat numeroşi operatori radio cu ochii înlăcrimaţi.
Marţi unii dintre aceşti veterani ai manipulatorului au revenit la treabă, transmiţând din fostul sediu al KPH, staţia maritimă telegrafică din nordul Californiei, şi lor li s-au alăturat operatorii altor două staţii din afara oraşului Seattle şi din Mobile, Alabama, dornici cu toţii să cinstească un sistem care a conectat lumea cu mult înaintea apariţiei internetului, a  e-mailului şi a Twitter-ului.
«Sunt doar nişte ţiuituri în eter, dar pentru oameni acestea au avut o importanţă uriaşă. Suntem ultimii mohicani», spune Richard Dillman, un împătimit al radiotelegrafiei, preşedintele organizaţiei non-profit Maritime Radio Historical Society (o asociaţie formată dintr-un grup de entuziaşi, care şi-au fixat ca ţel documentarea, conservarea şi restaurarea artefactelor istoriei comunicaţiilor radio maritime – nota mea, YO4PX). Vreo 12 voluntari s-au întâlnit marţi la staţiile de recepţie şi emisie ale KPH, două clădiri prăfuite dar solide, care fac acum parte din zona protejată Point Reyes National Seashore, aflată la nord-vest de San Francisco. 
Sediul staţiei de recepţie, închisă în 1977, este precum o capsulă a timpului, fiind burduşită cu relicve de aparatură de comunicaţii, maşini telex, maşini de scris manuale şi aparate de telefon cu disc – şi, fireşte, toate modelele de chei telegrafice, de la versiuni folosite în vremea lui Samuel Morse şi până la modelele noi şi strălucitoare preferate de radioamatorii zilelor noastre. Un calendar prăfuit din 1997 mai atârnă pe perete, cu copia vestitului apel de primejdie transmis de pe Titanic.
Multe dintre vechile maşinării ale staţiei au fost în funcţiune marţi, producând ţăcănituri, fluierături, zgomot alb şi, bineînţeles, puncte şi linii (sau tit-uri şi ta-uri, astfel fiind acestea cunoscute în branşă).
Şi de îndată ce a trecut de miezul nopţii după ora Greenwich Mean Time (GMT) primul mesaj, produs la o viteză ameţitoare de dl. Dillman a fost emis în eter. «În această zi în 1999 a fost anunţat decesul telegrafiei comerciale. Cu toate acestea codul Morse continuă să trăiască» comentează el.
Proprietatea KPH – un cub construit în stil Art Deco între 1929 şi 1931 de Radio Corporation of America – a fost achiziţionată de Serviciul Parcurilor Naţionale în 1999. La scurt timp după aceea dl. Dillman a făcut o extraordinară descoperire în timp ce vizita sediul staţiei.
«În momentul în care m-am apropiat de sala operatorilor am început să aud zgomot static, semnale telegrafice şi vase care lansau apeluri, de parcă aş fi plecat de la staţie de 20 de minute», povesteşte dl. Dillman.  Într-adevăr, staţia KPH a fost închisă, dar nu a fost scoasă total din funcţiune. Jack Martini, fostul administrator al staţiei spune că a lăsat receptoarele deschise, în semn de afecţiune, dar şi în speranţa unei posibile conservări.
«Am iubit acest loc», spune dl. Martini, în vârstă de 72 de ani, care a petrecut ani de zile ca  telegrafist la KPH. «Şi am salvat receptoarele. Dacă le închizi le pătrunde umezeala, şi s-a terminat cu ele.»
Şi astfel KPH a renăscut sub numele de KSM şi a început să transmită telegrafie câteva ore în fiecare zi de sâmbătă, o iniţiativă care a atras şi atenţia altor pasionaţi.
«Noi facem în radio echivalentul punerilor teatrale în scenă ale Războiului civil», spune Bill Ruck, unul dintre partipanţii la acţiunea de marţi.
A venit la aniversare şi Dave Wolfe, în vârstă de 62 de ani, un vechi entuziast, care a lucrat ca operator radio în anii ’60 şi la începutul anilor ’70, atât pe mare cât şi pe uscat.
«Eram opt telegrafişti. Erai plătit, şi încă destul de bine, pentru a face ceea ce în fond era pentru noi un hobby», îşi aminteşte dl. Wolfe.
Dar asta nu înseamnă că era o muncă uşoară.  În timpul perioadei de glorie a telegrafiei operatorii lucrau în ture istovitoare, ţinând în funcţiune staţiile 24 de ore din 24, în timp ce se trimiteau mesaje dinspre vase spre ţărm şi invers. Experţii în branşă spun că secretul meseriei era să nu numeri niciodată punctele şi liniile, ci să le asculţi.
«Trebuia să le iei drept ritmuri. Trebuia să fii un fel de muzician», spune dl. Martini.
În noaptea de marţi simfonia punctelor şi liniilor a răsunat ore-ntregi în staţia de recepţie, în timp ce telegrafişti din toată lumea şi-au semnalat prezenţa pentru a-i saluta pe veteranii de la KPH. În acelaşi timp în staţia de emisie o altă echipă punea în funcţiune o mulţime de aparate recondiţionate şi salvate de la distrugere, în care străluceau lămpi cu vapori de mercur, unele dintre aparate datând din anii celui de-al II-lea Război mondial.
«Lucrăm cu antichităţi, dar până acum nu ni s-a întâmplat să ne explodeze vreuna dintre ele.»

                                                                                                  Foto Jim Wilson, The New York Times

Dar pe măsură ce orele nopţii se scurgeau un singur lucru nu s-a făcut auzit, şi anume vreun trafic comercial, deşi dl. Dillman spune că se întâmplă câteodată ca un vapor să mai cheme în timpul orelor de funcţionare din zilele de sâmbătă, operatorul staţiei de pe vapor minunându-se pesemne cum de e posibil ca staţia să mai fie în funcţiune. Dar chiar şi dacă vasele nu cheamă, împătimiţii de la Point Reyes continuă să asculte. «Noi ne păstrăm încrederea că vasele ne vor chema», spune dl. Dillman şi adaugă: «Fireş
te, când ele chiar ne cheamă ne cuprinde pe toţi emoţia.»     
                                *   *   *                                              
Videoul de 28 de minute de mai jos a fost realizat la 12 iulie 2008, cu ocazia celei de a 9-a ediţii a «Nopţii nopţilor».

(Traducere şi adaptare de YO4PX. Surse: The New York Times, Wikipedia, saitul Maritime Radio Historical Society, YouTube)
Un alt articol pe tema telegrafiei publicat în The New York Times:
Codul Morse, un semnal care dispare de Miguel Helft

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved