CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

03 septembrie 2012

Invitaţie la sondajul celor mai dorite entităţi DXCC
La fel ca în anii trecuţi cunoscuta publicaţie redactată de Carl Smith N4AA THE DX MAGAZINE organizează în această perioadă un sondaj pentru stabilirea celor mai dorite entităţi DXCC. Rezultatele acestor sondaje constituie un important reper pentru DXpediţionari. Coborârea câte-unei entităţi în listă ca urmare a unei DXpediţii majore este întotdeauna un semn indubitabil al succesului acesteia. 
Pe de altă parte, decizia organizării unei DXpediţii este influenţată decisiv de poziţia entităţii rare de pe listă, aceasta pe lângă considerentele legate de posibilităţile financiare şi de accesibilitatea entităţii din punct de vedere al transportului, al autorizaţiei şi al aprobărilor care trebuie obţinute din partea autorităţilor respective. Aceste deplasări sunt deosebit de costisitoare şi fără sprijinul marilor producători de echipamente radio şi al marilor cluburi de DX, respectiv a comunităţii DXmanilor ar fi dificile sau chiar cu neputinţă de realizat. 
La cererea a numeroşi DX-mani anul acesta au fost adăugate pe listă numeroase entităţi care nu figurau în sondajele anilor anteriori.  
Pagina sondajului se găseşte la această adresă. 
Se completează mai întâi datele personale (toate rubricile trebuie completate):


Apoi se bifează în tabelul entităţilor rare prefixele pe care NU le avem lucrate/confirmate, pe modurile de lucru MIX (mixt), PH (fonie), CW (telegrafie), DIG (moduri digitale), LF (benzile inferioare 160 şi/sau 80 de metri):



Modificările faţă de sondajul din 2011 sunt marcate pe listă cu caractere îngroşate (bold) sau roşii.

În rubrica «Additions or Comments» se pot adăuga eventuale entităţi rare care nu sunt cuprinse în tabel sau comentarii.
Pagina completată se expediază prin apăsarea butonului «Submit Survey and Continue», care deschide o nouă pagină în care sunt prezentate spre confirmare opţiunile participantului la sondaj.

La adresa de e-mail proprie înscrisă în formular se primeşte automat un mesaj de confirmare şi de mulţumiri pentru participare, semnat de Carl Smith N4AA, directorul publicaţiei.
Termenul de expediere a formularului completat este 15 octombrie 2013.

Rezultatele sondajului vor fi postate pe pagina de internet a publicaţiei la jumătatea lunii februarie 2014. Un desfăşurător complet pe continente va fi publicat în numărul ianuarie/februarie al revistei, iar unul pe moduri de lucru în numărul pe martie/aprilie.
Rezultatele sondajelor efectuate între 2001 şi 2010 pot fi consultate aiciiar cele ale sondajului pe 2012 la această adresă.
 (Sursă: THE DX MAGAZINE)
*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved