Uraganul Sandy şi radioamatorii
Sub titlul «Singing the praises of unsung heroes» Glenn Bischoff publică în 29 noiembrie 2012 în Urgent Communications, organul media al IWCE (International Wireless Communications Expo) un articol despre contribuţia radioamatorilor în timpul uraganului Sandy.
Acum câteva săptămâni am vorbit cu David Sumner (K1ZZ), prim-director executiv al American Radio Relay League (ARRL), care reprezintă comunitatea radioamatorilor. Peste câteva zile Sumner a fost oratorul principal la banchetul anual al Radio Club of America din New York. Dat fiind că a trecut ceva vreme de când am stat de vorbă ultima oară – prea multă vreme într-adevăr – m-am gândit că momentul ar fi potrivit pentru a recupera timpul pierdut.
Dl. Sumner mi-a spus că radioamatorismul trăieşte şi se simte bine. Acest lucru m-a suprins, deşi n-aş putea spune exact de ce. Presupun că din cauza numeroaselor lucruri care au fost în vogă în tinereţea mea – de pildă dansul hula hoop – şi care au devenit apoi desuete, în această eră a superiorităţii tehnologice, care face ca proliferarea armelor din era Războiului rece să pară o joacă de copii.
Sumner a înţeles pe deplin reacţia mea. «Percepţia este că suntem înţepeniţi în anii ’60. Însă numărul autorizaţiilor continuă să crească. De fapt, acesta este cel al şaselea an de creştere neîntreruptă», spune el, atribuind această crescândă popularitate mişcării do-it-yourself (DIY, fă-ţi singur), aflată într-o impetuoasă răspândire în ţară. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă e suficient să răsfoiţi ghidul de programe al sistemului dumneavoastră de TV prin cablu sau prin satelit. Conform relatării lui Sumner cluburile DIY apar ca ciupercile peste tot, de la Atlantic la Pacific. Unul dintre acestea se află în Washington, D.C. şi îşi are sediul în subsolul unei biserici.
Membrii lor au acces la o mare varietate de echipamente şi unelte – acel tip de echipamente pe care cineva care locuieşte într-un bloc sau un apartament nu are unde să le ţină, acesta fiind cazul multor locuitori ai statului District of Columbia. Sunt scule cu care se poate construi o şi mai mare varietate de lucruri. Câţiva membri ai început să construiască radiouri doar de dragul distracţiei, ceea ce a condus ulterior la formarea un club de radioamatorism, spune Sumner, care prevede proliferarea acestor cluburi DIY pe măsură ce reurbanizarea Americii va continua.
Mona WA2AJL operând din adăpostul Southern Regional HS Shelter din comitatul Ocean, NJ
(foto Robert Murdock pe saitul Berkeley Patch)
Din când în când am scris articole despre rolul vital jucat de radioamatori după câte o calamitate majoră, atunci când adeseori insfrastructura comunicaţiilor de siguranţă publică ajunge inoperabilă. Îmi amintesc că ei au fost unica sursă de informaţii timp de mai multe zile după cutremurul din decembrie 2003 şi tsunami-ul care a cauzat moartea a 230.000 de oameni şi a obligat la evacuarea altor 1,7 milioane. Sumner mi-a relatat despre rolul jucat de amatori după uraganul Sandy. Cu toate că sistemele de comunicaţii de siguranţă publică s-au comportat foarte bine în regiunea celor 10 state lovite de dezastru, aceasta nu i-a împiedicat pe operatorii radio să se implice. Ei au conlucrat cu Crucea Roşie americană pentru a stabili comunicaţii cu zeci de adăposturi care au fost instalate în zona afectată. Pentru multe victime radioamatorii au fost singura modalitate de a transmite familiilor şi prietenilor lor că sunt în viaţă.
De aceea mă folosesc de acest prilej pentru a le mulţumi pentru serviciile lor. Radioamatorii tind să-şi facă treaba sub anonimat. Dar atunci când calamităţile ne lovesc ei sunt în frunte şi în centru, exact acolo unde e nevoie de ei. America devine mai bună datorită lor.
(Surse: saiturile Urgent Communications, Berkeley Patch, imagini Google)
