04 February 2014

DXHeat, un nou instrument pentru DX-mani
Tobias Wellnitz DH1TW le oferă pasionaţilor fenomenului DX o nouă şi interesantă unealtă de lucru: programul DXHeat. Secţiunea clusterului DX, cu un filtraj optimizat, afişează semnalările staţiilor în timp real, fără întârzieri sau actualizări automate ale paginii. Baza sa de date conţine în acest moment peste 25 de milioane de semnalări.
DXHeat oferă prin secţiunea Analytics date statistice sub formă de grafice ale staţiilor de amator şi ale activităţii lor din trecut. Informaţiile generale despre o anumită staţie cuprind ţara şi continentul acesteia, zona CQ, ora locală, ora UTC, orele răsăritului şi apusului în locaţia sa, precum şi linkuri către paginile sale de pe QRZ.com, HamQTH şi spre eventualul său log încărcat pe ClubLog. Un rezumat al prezenţei sale pe DX Cluster conţine informaţii despre totalul semnalărilor staţiei, data primei şi celei mai recente semnalări, numărul şi datele semnalărilor efectuate despre ea sau de către ea, distribuţia acestora pe benzi şi continente şi cele mai recente 15/50/100/150/200 semnalări.


Secţiunea DX Cluster se distinge prin grafica sa elegantă şi numeroasele sale filtre dispuse pe verticală în partea stângă a ecranului. Se poate opta între toate semnalările (All), selectarea lor pe anumite moduri de lucru, pe benzi şi pe continente. Există şi o rubrică «Special» destinată unei staţii a cărei prezenţă polarizează în cel mai înalt grad interesul DX-manilor la un moment dat, ocupată în aceste zile de indicativul FT5ZM al DXpediţiei pe insula Amsterdam. Prin bifarea pătrăţelelor preferate acestea se activează colorându-se în verde, prin repetarea clicului ele se albesc (se dezactivează), iar staţiile care lucrează în modurile de lucru, pe benzile şi din continentele respective încetează să fie evidenţiate pe lista din centrul ecranului. 
Tabelul cuprinde obişnuitele rubrici ale clusterelor DX: staţiile care au semnalat DX-ul, frecvenţa (drapelul miniatural al entităţii este un element care înviorează aspectul listei şi prin clic pe el apare denumirea entităţii, continentul, zona CQ şi zona ITU în care se află), indicativul staţiei semnalate, eventuale comentarii înscrise de autorul semnalării (spotului) şi ora UTC. 
Prin clic pe indicativul staţiei DX semnalate se oferă trei opţiuni: un link spre WebSDR, unul spre tabelul de «Informaţii generale» (vezi mai sus despre secţiunea «Analytics») şi al treilea spre pagina staţiei existentă pe QRZ.com. Tot la pagina QRZ.com conduce şi clicul pe indicativul staţiei care a semnalat DX-ul. Numărul semnalărilor per pagină poate fi reglat (50-100-150-200) în colţul din dreapta jos al ecranului la «Selected».

Prin clic pe căsuţa din colţul din dreapta sus al ecranului cu cele trei linii orizontale se obţine o vizualizare pe benzi (pe verticală) şi pe continente (pe orizontală) a activităţii dintr-un anumit continent dintre cele şase, pentru care se poate opta din căsuţa «Your continent is …». Această vizualizare se realizează pe baza tuturor semnalărilor staţiilor DX sau semnalate de către staţiile din continentul respectiv în ultimele 60 de minute, iar numărul semnalărilor este evidenţiat gradual prin folosirea unei game de culori de la alb (zero spoturi) la roşu (20 de spoturi).  Pentru a intra direct pe pagina clusterului DX se poate folosi adresa http://www.dxheat.com/dxc/

În sfârşit secţiunea WebSDR oferă un link spre cunoscuta pagină a lui PA3FWM, cu ajutorul căreia benzile pot fi ascultate prin intermediul calculatorului. Este importantă de menţionat recomandarea autorului primului WebSDR din lume: «Din ianuarie 2014 Oracle a lansat Java 7 update 51 şi prin aceasta folosirea receptoarelor WebSDR a devenit mai dificilă. Din fericire există totuşi posibilitatea folosirii lor printr-o soluţie pe termen scurt, «instruind» calculatorul să accepte aplicaţii provenind de pe anumite saituri, blocate din raţiuni de securitate. Astfel, pentru a folosi WebSDR trebuie să adăugaţi adresa URL a acestuia pe lista saiturilor acceptabile, în vreme ce celelalte rămân blocate. În Windows/Mac găsiţi această listă în Control Panel optând prin clic pe iconul Java > Security > Manage Site List, apoi prin acţionarea butonului Add adăugând pe listă adresa completă http://websdr.ewi.utwente.nl:8901/»

DXHeat funcţionează la fel de bine şi pe telefoanele inteligente, pe tablete sau pe desktop. Programul se află în faza sa de început, Tobias DH1TW intenţionează să-i adauge noi facilităţi pe baza observaţiilor şi propunerilor utilizatorilor. El scrie pe pagina sa http://www.dh1tw.de/dxheat-com-is-online
«În loc să construiesc un «alt» cluster DX am încercat să creez ceva inovativ, cu facilităţi noi, unice. În primele 48 de ore de la lansare am primit peste 3000 de vizitatori. Sunt foarte mulţumit de felul în care DXHeat.com a fost primit de comunitatea radioamatorilor. În ultimul minut înainte de lansare am adăugat şi un formular de feedback, pe care am primit peste 20 de comentarii valoroase, care semnalează mici buguri şi solicită noi facilităţi.»
Acest proiect a fost realizat prin contribuţia lui Javier EC4DX, Pieter-Tjerk PA3FWM, Hardy DL1GLH, programul de web Django, Jim AD1C şi Kristen K6WX. (În josul paginii se află formularul de comentarii. Editorul saitului Southgate AR News care a prezentat şi el programul notează: «Se pare că DXHeat lucrează mai bine cu Google Chrome şi cu versiuni mai vechi ale Java»– nota mea, YO4PX) 
(Sursă: DXHeat, DXHeat is online)

*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved