Radioul în creaţiile ficţionale ale secolului XX

Sub titlul «XXth Century Radio Fiction» Alfredo Fernández-Magdalena EA1BCS a publicat pe saitul de ştiri Southgate Amateur Radio News un interesant compendiu despre prezenţa radioului şi a radioamatorismului în creaţiile artistice ale secolului trecut. Iată traducerea articolului, publicată cu amabila permisiune a autorului şi completată cu linkuri spre două articole prezente pe această pagină, dedicate aceleiaşi teme şi cu patru videouri preluate de pe YouTube.

Dragi colegi, vreau să vă invit să faceţi o pauză din activităţile zilnice legate de radio şi, cine ştie, în anumite cazuri, să vă trezesc şi câteva amintiri.

Vă sugerez să cercetăm prezenţa hobby-ului nostru în «creaţiile ficţionale» din secolul în care s-a născut şi s-a dezvoltat acesta. Prin creaţii ficţionale înţeleg textele scrise, desenele, serialele de televiziune şi filmele. Şi alături de radioamatorism în sensul strict al cuvântului aş vrea să aruncăm o privire şi asupra fratelui mai mic al acestuia, Citizen Band, ba chiar şi asupra amatorilor receptori ai undelor scurte (short wave listeners, SWL’s), excluzând deocamdată restul serviciilor de comunicaţii fără fir. Intenţia ar fi aceea de a creiona felul în care cultura pop şi industria spectacolului ne-au văzut şi ne-au reprezentat.

Aşadar să pornim la drum! Cercetând prima jumătate a secolului XX găsim în 1930 un scurt film comic intitulat «Hog Wild». Stan Laurel şi Oliver Hardy (Stan şi Bran), acest cuplu adorabil, sunt martorii răspândirii radiodifuziunii aflată la vârsta copilăriei şi îşi trăiesc întâmplările pline de haz încercând să întindă o antenă long wire între doi piloni pe acoperişul lui Oliver, undeva lângă Los Angeles, California. Se pare că soţia lui Oliver dorise să recepţioneze emisiuni de radio din Japonia ... (vezi de la minutul 4:30)

 

«Radio Hams» este un documentar interesant filmat în 1939 în Statele Unite, care înfăţişează aportul radioamatorilor în situaţii de urgenţă şi prezintă două exemple: un accident casnic şi pierderea unui avion. Circa 10 minute de umor, merită văzut:

Dintre scrieri îmi amintesc de câteva romane britanice de aventuri din anii ’40, pe care le citeam în copilăria mea în anii ’60. Unul dintre acestea făcea parte din seria «Aventuri» a lui Enid Blyton, iar celalalt din colecţia «Norman and Henry Bones» scrisă de Anthony C. Wilson. În mod ciudat aceste mici romane au ca personaje falşi hami («piraţi»), care se dau drept radioamatori pentru a folosi eterul în scop de spionaj şi de comunicare cu organizaţii criminale. Fireşte că în cele din urmă sunt arestaţi. Nu e o imagine prea bună pentru radioamatorism! Probabil că cel de al II-lea Război mondial şi scrierile despre sabotaje era încă prea recente ... În 1949 un scriitor englez pe nume Gerald Kersh ne povesteşte în romanul său SF «Dalia de cupru» (The Copper Dahlia) despre un aristocrat care îşi umple timpul liber construind receptoare complicate («Aud conversaţii între radioamatori transmise cu aparatele lor home made», spune protagonistul). Din întâmplare el dă peste o emisiune extraterestră în telegrafie care anunţă omenirea despre un sfârşit iminent şi inevitabil. Însă cei cărora le relatează ce a auzit îl consideră nebun, şi atunci, disperat, încearcă zi şi noapte fără succes să regăsească în eter transmisiunea cu pricina redimensionând iar şi iar bobina de cupru sub formă de dalie a aparatului său.

Din creaţiile anilor ’50 există o sumedenie de referinţe la radioamatorism ... aşa că să trecem la benzile desenate. În vestita serie «Aventurile lui Tintin» creată de desenatorul belgian şi scenarist Hergé apare o comunicare între căpitanul Haddock şi un radioamator, care se dovedeşte a fi agentul de asigurări Joylon Wagg - o adevărată pacoste. Acest individ care presupune că Haddock glumeşte şi nu îi e de niciun ajutor, îşi petrece timpul liber debitând vrute şi nevrute în faţa microfonului unui masiv emiţător home made în AM, un aparat la nivelul existent al tehnicii acelor ani («Afacerea Calculus», 1956). Neghiobul personaj nu prea aducea nici el beneficii imaginii radioamatorilor, nu-i aşa?

Franquin, un alt desenator belgian, include un portret indubitabil al unui radioamator în lucrarea sa «QRN în Bretzelburg» lansată în anii 1961-1963. Benzii formate din Spirou, Fantasio şi Marsupilami (un animal ciudat dar prietenos) i se alătură Marcelin Switch, un operator autorizat cu indicativul ON4BB. El realizează o legătură radio cu regele ţării învecinate, care îi cere ajutor într-o situaţie disperată, fiind întemniţat în propriul său castel. Nu am găsit aceste desene în limba engleză, dar ele reproduc destul de fidel anumite indicii ale activităţii de radioamator: un emiţător de unde scurte, o drăguţă antenă quad cu două elemente, precum şi codurile QRN, QRK şi QSA. Apropo, acest indicativ cu prefixul ON există şi acum, iar titularul său actual are cunoştinţă de inedita poveste în care a fost implicat.

Să luăm acum câteva romane de aventuri de pe raft. O aventură ca lumea poate conţine, şi adeseori chiar conţine niscai comunicaţii radio. De pildă am găsit excelenta serie de cărţi nord-americane «Alfred Hitchcock şi cei trei detectivi» creată de Robert Arthur cu începere din anii ‘60 şi până la mijlocul anilor ’80. Această serie merită o menţiune specială, pentru că indică explicit aparatura de Citizen Band, despre funcţionarea căreia furnizează chiar anumite detalii.

În «Misterul mumiei care şopteşte» (The Mistery of the Whispering Mummy, 1965) unul dintre tinerii detectivi rămâne blocat în coşciugul unei mumii de pe platforma unui camion. El cere disperat ajutor printr-un mic walkie-talkie autoconstruit, dar din cauza mişcării vehiculului nu reuşeşte să realizeze o comunicare constantă; în plus, unul dintre utilizatorii contactaţi îşi pierde răbdarea şi spune: «ar trebui să existe o lege care să interzică copiilor să bruieze astfel citizen band-ul cu glumele lor proaste». O bandă de hoţi folosesc aparate walkie-talkie puternice pentru a ţine legătura între ei în «Misterul ochiului aprins» (The Mistery of the Fiery Eye, 1967). Autorul se referă la faptul că aceste echipamente necesită o autorizaţie, deşi banda nu se sinchiseşte de astfel de detalii … Mărturisesc că aceste aventuri au ceva legătură cu începuturile propriei mele pasiuni pentru operaţiunile radio.

Dar serialele de televiziune? sau filmele? Ei bine, din când în când, printre diverse situaţii în care comunicaţiile prin radio sunt prezente în acţiune radioamatorismul sau CB-ul sunt înfăţişatete ca jucând un rol principal.

În primul rând trebuie să menţionăm filmul francez «Dacă toţi tinerii din lume ...» (Si tous les gars du monde …) produs în 1955 şi bazat pe romanul lui Jacques Remy, căruia i s-a decernat o diplomă specială din partea Naţiunilor Unite. Un radioamator francez recepţionează o cerere de ajutor de pe un vas de pescuit din Marea Nordului: echipajul s-a îmbolnăvit grav şi are nevoie fără întârziere de un medicament. Cu ajutorul altor colegi din Germania radioamatorul activează un întreg lanţ de solidaritate internaţională, acţiunea încheindu-se cu bine atunci când marinarii vasului sunt salvaţi. (Articolul «Dacă toţi tinerii din lume ...» publicat în decembrie 2010 pe această pagină prezintă pe larg distribuţia şi acţiunea filmului, iar în final conţine un link spre saitul olandez CH73 pe care filmul poate fi vizionat integral – nota mea, YO4PX)

Reîntorcându-ne în 1928 cu filmul «Cortul roşu» (The Red Tent, 1969) ne reamintim de ghinionista expediţie arctică a lui Nobile, pierdută în arhipelagul Svalbard. Este o coproducţie italo-sovietică în regia lui Mihail Kalatozov în care ni se arată că un radioamator din Siberia recepţionează semnalele slabe ale echipei dirijabilului «Italia» eşuate pe o banchiză şi comunică autorităţilor poziţia acestora. Vedem din nou radioamatorii şi altruismul lor la lucru – o constantă existentă până în zilele noastre. (A se vedea articolul «Tragedie în nordul Arcticii» pentru toate detaliile impresionantei întâmplări înfăţişate în filmul cu Peter Finch, Sean Connery şi Claudia Cardinale în rolurile principale. 
Filmul integral în versiune italiană (La tenda rossa) a putut fi vizionat aici până în momentul în care din păcate RAI a blocat accesul la acesta – nota mea, YO4PX).

Mai jos imagini extrase din film cu sublima coloană sonoră a lui Ennio Morricone, prin clic pe "Watch on YouTube". 

Industria divertismentului din Statele Unite este cea căreia îi revine meritul pentru apariţia creaţiilor despre care vom pomeni. Ea a acordat atenţie dezvoltării puternice a benzii de 27 MHz, un adevărat fenomen social al acelui deceniu. Să amintim serialul «Movin’ On», un tipic film de televiziune care se petrece pe autostrăzi, cu Claude Akins în rolul şoferului de tir Sonny Pruit. Se pare că producătorii au beneficiat de consultanţă din partea experţilor, pentru că filmul este cât se poate de realist. Acesta a fost poate şi motivul pentru care un microfon se afla în permanenţă la îndemână în cabina şoferului. (Detalii despre film aici) 

Un alt serial a fost «2-40 Robert», axat pe acţiunile patrulelor de poliţie în situaţii de urgenţă pe autostrada Pacific Highway. Dat fiind că personajele se aflau în legătură constantă prin radio titlul filmului a fost «împrumutat» de nu puţini CB-işti pentru a fi folosit în eter pe post de indicativ. (Detalii despre film aici) 

Iar în privinţa filmelor destinate ecranelor cinematografelor două dintre acestea evidenţiază intensitatea şi vivacitatea comunicaţiilor CB în lumea şoselelor şi a autocamioanelor: «Breaker breaker» (1977) cu Chuck Norris (detalii aici) şi oarecum freneticul film «Convoiul» (Convoy) al lui Sam Peckinpah (1978) cu Kris Kristofferson. (detalii aici) 

O atmosferă ceva mai relaxată se degajă din filmul lui Johathan Demme «Citizen’s Band» (1977), o comedie care a primit critici favorabile, dar a realizat încasări modeste. În acţiunea sa radiourile CB joacă rolul de verigi între vieţile unor persoane, cu caracterele lor diferite. Peste câţiva ani filmul a fost relansat într-o versiune modificată sub titlul «Handle with Care». (detalii) 

Acum îmi amintesc şi de un mini-serial TV intitulat «The French Atlantic Affair» (1979) cu cele şase episoade ale sale, fiecare cu durata de câte o oră. Un comando terorist condus de un psihopat, interpretat de Telly Savalas, ia ostatici pasagerii unui luxos vas de croazieră. Ghinionul lui este că un copil pe nume Billy are în cabina sa un modern transiver de unde scurte, cu care reuşeşte să alerteze autorităţile.

Din anii ’80 nu putem să nu ne amintim de scenele cu aparate walkie-talkie din trilogia filmului de aventuri «Îndărăt spre viitor» (Back to the Future), un film clasic în regia lui Robert Zemeckis. În partea a doua a trilogiei, lansată în 1989, doctorul Emmet Brown recurge la folosirea unei perechi de mobile marca Arches Space Patrol. Aceste aparate, care pot fi utilizate în mod liber, joacă un rol important în acţiune (mai ales că în film «băteau» la distanţe de-a dreptul incredibile, aş adăuga) şi ajung să aibă o valoare de-a dreptul extraordinară în scenele de urmăriri. Din punct de vedere tehnic par să fie seturi cu puteri de miliwaţi care lucrează în banda de 49 MHz.

 

Şi doar o scurtă referire la serialul TV de familie «Alf» difuzat între 1986 şi 1990 în S.U.A. Alf este un extraterestru blănos care ajuge pe planeta noastră atras de transmisiunile de radioamator emise prin antena lui Willie Tanner. El ajunge oaspetele familiei Tanner după ce se prăbuşeşte în garajul acesteia.

 

Mai multe despre Citizen Band. În 1990 a fost lansat «Trepidaţii» (Tremors), un film SF fără pretenţii, cu anumite nuanţe umoristice. Locuitorii unui oraş izolat din deşertul Nevada, unde nu există nici măcar un telefon, trebuie să facă faţă unei creaturi uriaşe vermiforme care hălăduieşte în subsol. Acţiunea atinge momentele sale culminante atunci când două grupuri separate pun la cale o strategie de a învinge monstrul cu ajutorul unui transiver pe 27 MHz şi al unui walkie-talkie, ambele prezentate destul de rezonabil.

«Contact» este un film regizat în 1997 de Robert Zemeckis, cu Jodie Foster în rolul unui radioastronom scufundat cu totul în misterele ştiinţei. Pe vremea când era copilă tatăl ei o lăsa să folosească câteodată indicativul W9GFO. Fusese uluită de lumea comunicaţiilor pe care a descoperit-o în shack-ul radio. Putem vedea şi asculta, prezentate corect pe ecran, un emiţător din anii ’60, un frumos CQ şi un QSO care i-a urmat. Indicativul, care pe vremea turnării filmului nu era alocat, este acum în uz.

Secolul se încheie cu filmul «Frecvenţa» (Frequency, 1999) al lui Gregory Hoblit, un alt clasic pe tema călătoriei în timp. John este obsedat de moartea prematură a tatălui său în vreme ce, pompier fiind, acesta încerca să stingă un puternic incendiu. Într-o zi un straniu fenomen geomagnetic legat de radiaţiile solare îi permite să intre în legătură cu tatăl său din anul 1969 folosind acelaşi aparat pe care acesta îl folosise. Nu există prea multe imagini ale emiţătorului, dar ar putea fi un Heathkit SB-102. Poate fi văzută şi antena, un Yagi cu trei elemente. În opinia mea filmul sugerează destul de bine magia radioamatorismului, chiar şi dacă apelează la himera saltului temporal. Filmul integral cu subtitrare în limba română poate fi vizionat la această adresă.

Ei bine, sper că v-a plăcut această colecţie de radio-ficţiune. Sunt convins că cunoaşteţi şi alte exemple. Informaţii concentrate despre ele se pot găsi la această adresă. Adresez mulţumiri lui Randy KK4BNC pentru valoroasele sale sfaturi privind traducerea acestui material în limba engleză.

Călduroase 73, mereu QRV,

Alfredo Fernández-Magdalena EA1BCS

(Traducere, documentare şi prezentare de YO4PX. Surse: Southgate AR News, YouTube)

*   *   * 

Înapoi la pagina principală