Filmul «Frequency»

Dacă în film nu ar fi prezentă imaginea unui beam scăldat de razele unei aurore boreale generată de o activitate solară neobişnuită, dacă nu am vedea un vechi transiver Heathkit resuscitat de acelaşi fenomen straniu, dacă aparatul nu ar înlesni comunicarea prin undele radio dintre un fiu şi tatăl său decedat în urmă cu 30 de ani poate că pentru noi radioamatorii filmul co-produs şi co-regizat de Gregory Hoblit pe un scenariu de Toby Emmerich şi lansat în 2000 nu ar reprezenta mai mult decât încă o peliculă de SF, dramă şi mister printre multe altele care au rulat şi rulează pe ecranele cinematografelor şi ale televizoarelor. 

Însă se pare că subiectul a suscitat un interes deosebit, dat fiind că acum, după 16 ani este reluat într-un serial TV sub acelaşi nume. Filmul din 2000 s-a bucurat de succes mai ales după apariţia sa în format DVD şi a fost răsplătit cu mai multe nominalizări şi premii la ediţia 2001 a Globurilor de Aur.

Dintre numeroasele recenzii ale filmului mi s-a părut relevantă aceea publicată de Roger Ebert (unul dintre cei mai influenţi critici de film americani, deţinător al unui premiu Pulitzer, decedat în 2013) din care îmi permit să prezint câteva scurte extrase:

«Ştiu exact unde e banda, în care cutie, pe care raft. E o bandă veche folosită in magnetofonul pe care tatăl meu mi l-a dăruit când eram elev. Are imprimată vocea sa. Am păstrat-o în cursul mutărilor mele de colo-colo, dar nu am mai ascultat înregistrarea de când tatăl meu a murit - ar fi fost peste puterile mele.

Mă gândeam la acea bandă în timp ce urmăream filmul lui Gregory Hoblit «Frequency». Iată un film care foloseşte ideea călătoriei în timp pentru a înfăţişa o situaţie în care în 1999 un bărbat ajunge să poată vorbi cu tatăl său cel din 1969, chiar dacă acesta a murit atunci când el avea 6 ani. Filmul exploatează acest filon care generează o mulţime de întâmplări incredibile, dar ideea centrală are forţa şi darul de a ne capta interesul. Trebuie că există ceva universal în dorinţa noastră de a învinge timpul, care în cele din urmă ne învinge el pe noi.

Tatăl din 1960 pe nume Frank Sullivan (Dennis Quaid) e pompier şi moare eroic încearcând să salveze viaţa unei fetiţe în timpul unui incendiu într-un depozit. John Sullivan, fiul din 1999 (Jim Caviezel) a întrerupt tradiţia de trei generaţii a familiei şi în loc de pompier a devenit poliţist. Într-o noapte, cotrobăind printre nişte vechituri dă peste vechiul aparat de radioamator al tatălui său. În film se pomeneşte ceva în treacăt şi despre activitatea solară neobişnuită şi despre uimitoarea auroră boreală, datorită cărora, printr-o ciudat fenomen al propagării undelor radio, tatăl şi fiul izbutesc să-şi vorbească, învingând o separaţie temporală de trei decenii.

Paradoxul călătoriei în timp ne este deja cunoscut. Dacă te-ai putea întoarce în timp pentru a schimba trecutul cu intenţia de a schimba viitorul prin aceasta ai şi făcut-o, de aceea schimbările ar fi rezultat în prezentul pe care tocmai îl ocupi. Fireşte, cele mai recente teorii ale fizicii cuantice speculează că timpul ar putea fi o dimensiune maleabilă şi că în permanenţă nenumărate noi universuri se scindează din nenumăratele universuri vechi. Noi nu le putem percepe pentru că suntem mereu în trenul aflat în mişcare, şi nu pe peronul staţiei.

Însă în «Frequency» nu e vorba de fizică, iar personajele filmului sunt la fel de uluite ca şi noi spectatorii de ceea ce li se întâmplă, pentru că esenţa poveştii rezidă în posibilitatea fiului de a se întoarce în timp pentru a salva viaţa tatălui său, spunându-i cu ce a greşit în decursul acelui incendiu fatal. Cei doi pot schimba informaţii care îi vor ajuta să se lupte cu un criminal în serie care, în diverse configuraţii temporale, e activ în prezent, în trecut şi chiar între acestea, ameninţându-i pe amândoi, ba chiar şi pe soţia pompierului. (Elisabeth Mitchell)

Fără îndoială că povestea conţine lacune şi contradicţii, dar nu le-am dat prea mare importanţă, pentru că ideea din substrat este prea atractivă pentru a încerca să descâlcim toate meandrele naraţiunii – şi anume, ideea că un fiu care nu-şi aminteşte de tatăl său poate comunica cu el prin intermediul radioului şi ei pot încerca să se ajute reciproc.

Spectatorilor sălilor de cinema le plac poveştile supranaturale care promit un soi de evadare din destinul propriu. După câte se pare «Frequency» se adresează admiratorilor peliculelor Al şaselea simţ (The Sixth Sense) şi Fantoma (Ghost), în care personajele izbutesc să găsească  o breşă prin care să iasă din realitate. «Frequency» se înrudeşte cu aceste filme pe tărâmul căldurii şi al emoţiei umane. Între Quaid şi Caviezel se naşte o relaţie pe calea undelor radio şi ei reuşesc să ne convingă de sentimentele pe care ni le împărtăşesc. Finalul filmului este nefiresc, ceea ce nici nu mai e de mirare: întregul film este nefiresc. Cu toate acestea rezultatul este emoţionant, şi aceasta dintr-un motiv cât de poate de simplu: învingând timpul şi spaţiul vocea tatălui, pe care credeai că nu o vei mai putea auzi vreodată, răsună din difuzorul unui vechi echipament de radioamator.»

....................................................................................................................

Iată filmul integral cu subtitrare în limba română, cu o durată de 119 minute
(Pe ecranul de deschidere clic pe "Watch on Odnoklassniki"):

Trailerul serialului de televiziune «Frequency» inspirat de filmul omonim din 2000 al lui Gregory Hoblit, realizat de Jeremy Carver şi difuzat prin reţeaua TV CW (nu, nu are nicio legătură cu telegrafia) cu începere din 6 octombrie 2016:

(Traducere, adaptare, documentare şi prezentare de YO4PX. Surse: Filmebune.net, IMDb, Rogerebert.com, Wikipedia, YouTube)

*   *   *

Înapoi la pagina principală