22 January 2017

Ecologistul Leonardo DiCaprio şi centrala solară din deşertul Negev
Cunoscutul actor a postat pe reţeaua socială Instagram o fotografie virtuală a viitoarei centrale solare israeliene, pentru care se preconizează construirea celui mai înalt turn al unei centrale termice din lume. «Peisajul arid al deşertului Negev se va asemăna în viitorul apropiat unei imagini desprinse dintr-un film SF», notează DiCaprio şi adaugă
«Turnul cu înălţimea de 250 de metri şi înconjurat de 50000 de oglinzi va putea produce suficientă energie electrică pentru circa 5% din populaţia Israelului. 
Lumina soarelui va fi reflectată de oglinzi, care o vor direcţiona spre boilerul instalat în vârful turnului. Acesta o va putea converti prin încălzirea apei în aburi care vor alimenta rotirea turbinei într-o centrală electrică convenţională.»

DiCaprio se referă la centrala termică cu alimentare solară de 121 megawaţi Ashalim, care se află în curs de construcţie în Negev. Proiectul, planificat să se finalizeze la sfârşitul anului 2017, este unui dintre cele mai mari de acest gen din lume, fiind  totodată prima centrală alimentată cu energie solară din Israel. Este construită de Megalim Solar Power Ltd., o companie concesionată în proprietatea Noy Fund, BrightSource şi GE Renewable Energy, cu finanţarea băncii Hapoalin. În apropierea centralei termice solare guvernul a rezervat un spaţiu pentru adăpostirea unei centrale solare fotovoltaice de 35 de megawaţi.

Ca răspuns la postarea lui DiCaprio Eran Gartner, director executiv al Megalim spune că el şi partenerii săi sunt încântaţi de publicitatea făcută staţiei lor termale solare şi precizează că cele 50000 de oglinzi vor concentra razele soarelui amplificându-le de 1000 de ori, pentru a crea aburii ce vor genera electricitate.
Gartner a confirmat că centrala va începe să furnizeze Israelului energie verde la sfârşitul lui 2017, spre mândria companiei care va pune această tehnologie la dispoziţia regiunii Ramat Hanegev. «Proiectul va contribui la realizarea viziunii părinţilor fondatori ai ţării de a tranforma deşertul într-o grădină înfloritoare», a spus Gartner.



Postarea lui DiCaprio pe Instagram înfăţişează înaltul turn solar înconjurat de oglinzile strălucitoare dispuse în cercuri concentrice, având în fundal cât vezi cu ochii colinele arse de soare ale Negevului. Ca vechi militant împotriva poluării mediului înconjurător Leonardo DiCaprio a fondat în 1998 organizaţia care îi poartă numele şi care şi-a fixat ca scop protecţia ecosistemului global ameninţat, beneficiind de donaţii, de campanii publice şi de iniţiative mediatice. 

În 2016 DiCaprio a fost şi producătorul executiv al unui documentar dedicat examinării chestiunii încălzirii globale intitulat Before the Flood (Înaintea Potopului). Întrebat de Jerusalem Post despre motivele care l-au determinat pe DiCaprio să prezinte proiectul Megalim Terry Tamminen, director executiv al fundaţiei Leonardo DiCaprio a răspuns că în fiecare săptămână organizaţia încearcă să aducă în atenţia publicului schimbările climatice pe care le are de înfruntat umanitatea, dar totodată să pună accentul pe soluţiile posibile.
«Am fost impresionaţi de acest proiect solar de mare anvergură şi am dorit să-l prezentăm ca o dovadă a posibilităţii noastre de a face tranziţia de la combustibilii minerali la o energie pură şi la necesitatea de a se realiza pretutindeni în lume alte proiecte asemănătoare, ca răspuns la schimbările climatice», a scris Tamminen în răspunsul său.
La ora publicării acestui material (19 ianuarie 2017 – nota mea, YO4PX) fotografia postată de DiCaprio pe Instagram a beneficiat de peste 217000 like-uri şi de peste 2100 de comentarii, majoritatea acestora admirative la adresa autorului postării pentru eforturile sale în domeniul schimbărilor climatice şi lăudând spiritul antreprenorial al statului evreu. DiCaprio, care se prezintă ca «actor şi militant pentru protecţia mediului înconjurător» are circa 13,7 milioane de persoane (followerscare îi urmăresc postările pe contul său de pe Instagram.

«Înaintea Potopului» este un film documentar (aici sincronizat în limba germană) dedicat schimbărilor climatice, fiind rezultatul unei colaborări dintre Stevens, Leonardo DiCaprio, James Packer, Brett Ratner, Trevor Davidovski şi Jennifer Davosson Killoran, avându-l ca producător executiv pe faimosul regizor Martin Scorsese. Filmul a fost prezentat în premieră în 30 octombrie 2016 pe cunoscutul canal TV National Geographic Channel, care l-a pus în mod gratuit la dispoziţia publicului larg, fidel spiritului orientării sale ecologiste, pentru ca ulterior să fie disponibil în mod liber pe diverse platforme media – printre care, iată, şi pe acest sait dedicat radioamatorismului.
Vizionare plăcută!



(Traducere, adaptare, documentare şi prezentare de YO4PX. Surse: Instagram, Jerusalem Post, Wikipedia, National Geographic, YouTube.)



About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved