26 September 2019

Anul Nou evreiesc 5780

În zilele de 29 septembrie-1 octombrie 2019 evreii din Israel şi din întreaga lume sărbătoresc Roş Haşaná, pe care îl consideră nu numai Anul Nou ebraic, ci şi a 5780-a aniversare a naşterii lumii. 
Cu ocazia acestei sărbători doresc să adresez tuturor cititorilor mei şi radioamatorilor YO, indiferent de confesiunea şi etnia lor, un sincer Şana Tová, un An Nou dulce, îmbelşugat şi fericit şi să fiţi înscrişi în Cartea vieţii!
לשנה טובה תכתב ותחתם
Francisc Grünberg, YO4PX

22 September 2019

Ghidul IARU pentru telecomunicaţiile de urgenţă în limba română găzduit pe pagina Regiunii a I-a IARU 
                                                                          
                                                                           Motto: Eppur si muove (Galileo Galilei)


În martie 2017 a fost publicată pe Radioamator.ro traducerea în limba română a acestui important îndreptar redactat de oficiali ai IARU, precedată de un articol de prezentare, care detalia circumstanţele şi istoricul realizării acestei lucrări – o realizare încurajată, salutată şi apreciată de conducerea organizaţiei internaţionale la care este afiliată şi Federaţia Română de Radioamatorism. Publicarea în format Word şi PDF pe Radioamator.ro s-a datorat eforturilor lui Ciprian Sufiţchi N2YO (TKS!), care a inclus titlul cu linkuri în coloana «Rubrici populare», spre a facilita accesul celor interesaţi la studierea şi eventual descărcarea materialului. Atât articolul de prezentare cât şi cele două versiuni ale traducerii au însumat mii de vizualizări fiecare în decursul celor doi ani în care acestea au fost disponibile pe Radioamator.ro.

06 September 2019

Gardieni, persoane speciale şi hărţuitori
de Onno Benschop, VK6FLAB

Unul dintre subiectele recurente din experienţa mea de radioamatori este cel asociat cu persoane care folosesc hobby-ul ca un prilej pentru a genera nemulţumiri. Aceasta se manifestă sub numeroase forme, cea extremă fiind hărţuirea («bullying», vezi explicaţia termenului în Wikipedia – nota mea, YO4PX) însă apare şi sub înfăţişarea «gardienilor» şi a negativiştilor.
Este important să înţelegem că deşi acest comportament nu se limitează la radioamatorism, se pare că avem parte de el în doze mai mari decât în alte domenii.

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved