04 December 2020

Activitate specială de Hanuka, Sărbătoarea luminilor

În decursul săptămânii în care se celebrează această sărbătoare iudaică staţii speciale israeliene vor fi active în eter cu indicative speciale. Din ultimele litere ale sufixelor lor se poate forma cuvântul "Chanukah" (4X1C, 4X2H, 4Z3A, 4X4N, 4X5U, 4X6K, 4Z7A, 4X8H şi 4X0NER). «Ner» înseamnă în ebraică «lumânare». Cifra din indicativ semnalează numărul lumânărilor aprinse până în ziua respectivă.

Activitatea începe în seara zilei de 10 decembrie, atunci când va fi aprinsă prima lumânare (orele 14.00 UTC). Staţiile speciale vor fi active pe rând timp de 9 zile şi noi staţii speciale se vor alătura în fiecare zi activităţii în timpul sărbătorii de Hanuka, care se va încheia în ziua de 19 decembrie (orele 21.59 UTC).

Staţiile speciale vor activa după cum urmează:

În seara zilei de 10 decembrie în oraşul istoric Hashmonaim va fi aprinsă prima lumânare de Hanuka, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X1C.

La 11 decembrie în oraşul Haifa va fi aprinsă a doua lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X2H.

La 12 decembrie în oraşul Tel Aviv va fi aprinsă a treia lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4Z3A.

La 13 decembrie în oraşul Netanya va fi aprinsă a patra lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X4N.

La 14 decembrie în oraşul Beer Sheva va fi aprinsă a cincea lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X5U.

La 15 decembrie în oraşul Kiryat Shmona va fi aprinsă a şasea lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X6K.

La 16 decembrie în oraşul Ashkelon va fi aprinsă a şaptea lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4Z7A.

La 17 decembrie în capitala Ierusalim va fi aprinsă a opta şi ultima lumânare, iar activitatea va fi iniţiată de echipa 4X8H.

Echipa staţiei 4X0NER va fi prezentă zilnic în eter în decursul celor 9 zile de activitate şi va juca rolul de joker pentru literele necontactate. Important: toate staţiile speciale noi (litere) şi cele din zilele anterioare vor continua să fie active în eter până la încheierea operaţiunii, în ziua de 19 decembrie (orele 21.59 UTC).

Activitatea se va desfăşura pe toate benzile de amatori, WARC şi prin satelitul QO-100  folosindu-se toate modurile de lucru. Se va acorda o diplomă specială «Chanukah-2020» după cum urmează:

Pentru staţiile europene este necesară realizarea câte unui QSO cu toate cele 8 staţii speciale (litere), în orice bandă şi în orice mod de lucru, staţia specială 4X0NER putând fi folosită pentru a înlocui o literă lipsă (se poate utiliza de două ori).

Pentru staţiile din afara Europei este necesară contactarea a doar 4 din cele 8 staţii speciale (litere), în orice bandă şi în orice mod de lucru, staţia specială 4X0NER putând fi folosită pentru a înlocui o literă lipsă (se poate utiliza de două ori).

Diploma specială va fi disponibilă pentru descărcare de către fiecare solicitant de pe pagina de internet a Israeli Amateur Radio Club (IARC) de la https://www.iarc.org/iarc/

Diplomele vor fi în format digital PDF şi nu vor fi numerotate.

QSL manager: Slava 4Z5MU

Toate legăturile vor fi încărcate pe LoTW după încheierea activităţii.

Radioamatorii din Israel şi din întreaga lume sunt rugaţi să trimită imagini cu menore (candelabrele în care se aprind cele 8 lumânări) montate în propriile lor oraşe de reşedinţă! Se va acorda un premiu special pentru imaginea câştigătoare.

Adresa la care trebuie expediate imaginile este 4z4kxx@gmail.com

....................................................................................................................

Sărbătoarea Hanukkah, cunoscută ca „Sărbătoarea luminilor” se sărbătoreşte timp de 8 zile, la începutul lunii decembrie. În ebraică „Hanuka” înseamnă „dedicare”, şi ea este simbolizată de o menoră cu nouă braţe, numită din secolul al XIX-lea „hanukiya”.

Evenimentele care au inspirat sărbătoarea de Hanukkah au avut loc într-o perioadă întunecată a istoriei iudaice. În jurul anului 200 î.Hr. Iudeea, cunoscută ca „Pământul lui Israel”, a fost condusă de regele seleucid al Siriei, Antiohie al III-lea, care le-a permis evreilor practicarea religiei iudaice. După moartea sa la conducere a venit fiul său Antiohie al IV-lea, care se pare că nu a moştenit bunăvoinţa tatălui său: sursele antice relatează faptul că noul lider seleucid a interzis iudaismul şi le-a impus oamenilor să venereze zeii greci. În 168 î.Hr. soldaţii săi au invadat Ierusalimul, omorând sute de oameni şi profanând cel de-al doilea Templu sfânt al oraşului, ridicând un altar închinat lui Zeus şi sacrificând porci în incintă. Conduşi de un preot numit Mattahias şi cei cinci fii ai săi un număr mare de evrei s-a răzvrătit împotriva lui Antiohie şi a monarhiei seleucide. Când Mattahias a murit în 166 î.Hr. fiul său Iuda, cunoscut ca Iuda Macabeul, a prelua conducerea şi în numai doi ani evreii au învins dominaţia elenă si mult mai puternica armată a lui Antiohie, bazându-se în mare parte pe tactică de gherilă, ceea ce a putut fi considerată o adevărată minune datorată intervenţiei divinităţii. Rebelii conduşi de Iuda Macabeul au curăţat cel de al doilea Templu de prezenţa păgână, au reconstruit altarul şi au aprins menora, lumină care era menţinută aprinsă în fiecare noapte, simbol al creaţiei şi al cunoaşterii.

Conform Talmudului, unul dintre textele de bază ale iudaismului, Iuda Macabeul şi alţi evrei au fost martorii unei minuni. Se spune că în candele era suficient ulei de măsline pentru a menţine flacăra pentru o zi dar, cu toate acestea, focul a rămas aprins timp de opt nopţi, lăsându-le timp suficient să găsească provizii. Acest eveniment a inspirat înţelepţii evrei să proclame un festival de opt zile. În schimb, Cartea Întâi a Macabeilor are o altă versiune, conform căreia sărbătoarea de opt zile era dedicată redobândirii Templului, nefăcând nicio referinţă la miracolului candelelor. (Historia.ro) 

 

Se recomandă şi eseul Hanuka şi generalul Washington (decembrie 2016)

 “Chag Chanukah Sameach!”   Sărbători fericite de Hanuka!

(Documentare, traducere, completari şi prezentare de YO4PX. Surse: IARC, Historia, YouTube,  arhiva acestei pagini)

*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved