(Acest
articol a apărut în blogul personal al autorului «Abu Yehuda» la 17 ianuarie 2021 şi este publicat
în traducere cu permisiunea sa. – nota mea, YO4PX)
În cea mai mare parte a secolului XX ştirile au fost livrate înainte de toate de reporteri profesionişti prin intermediul ziarelor, al revistelor, prin radio şi TV. Cu toate că diverse medii de informare erau părtinitoare, aceste părtiniri ale lor erau în general cunoscute şi puteau fi luate în calcul. Se făcea o distincţie clară între ceea ce se publica în capitolul ştirilor şi paginile în care se exprimau opinii. Mediile majore aveau corespondenţi plasaţi în diferite locuri de unde raportau evenimente la care au participat fizic. Deşi au existat abuzuri şi muşamalizări (de pildă scaunul cu rotile al lui FDR (Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al Statelor Unite între 1933 şi 1946 – nota mea, YO4PX), unei mari părţi a ştirilor raportate li se putea acorda în general crezare. Americanii se amuzau citind poveştile fabricate apărute în ziarele sovietice Pravda şi Izvestia (se amuzeau de ele chiar şi ruşii).
Apariţia internetului, şi în special a mediei de socializare, a provocat o masivă perturbaţie a sistemului. În primul rând ele au extirpat inima financiară a mediei locale şi au adus daune serioase şi publicaţiilor naţionale, uzurpând rolul secţiunilor de mică publicitate. Oamenii nu mai căutau apartamente, locuri de muncă sau obiecte de ocazie în paginile ziarelor, în care apariţia unui anunţ putea dura zile-ntregi. Paginile de internet cum ar fi Craigslist afişau anunţuri instantaneu, majoritatea acestora gratuite. Publicarea de anunţuri tipărite a încasat o grea lovitură.
Lovitura financiară a scos media locală pe linie moartă şi a forţat majoritatea mediilor regionale şi naţionale să se lipsească de corespondenţii lor în numeroase locaţii. A fost necesar ca ele să depindă de serviciile telegrafice, ceea ce a făcut ca numeroase publicaţii să prezinte exact aceleaşi informaţii. Reportajul de investigaţie, care necesita lungi (şi costisitoare) ore de muncă pe teren, a dispărut aproape cu desăvârşire.
În acelaşi timp politizarea universităţilor care a început la sfârşitul anilor ’60, crearea departamentelor de studii etnice şi de gen şi slăbirea standardelor academice tradiţionale a condus la apariţia unei noi generaţii de jurnalişti şi editori, dintre care mulţi erau activişti. Distincţia clară dintre ştiri şi opinii s-a estompat.
Media importantă, care îşi recruta echipa din universităţi, avea tendinţa de a se orienta în mare parte spre stânga politică. Pentru a contracara aceasta dreapta a apelat la surse de ştiri independente, cum ar fi emisiunile de radio de tip talk show, precum şi la «noua media», cum sunt blogurile, podcastingul, buletinele de ştiri expediate prin e-mail etc. Aceste entităţi şi-au creat propria lor clientelă, care era limitată la înguste segmente ideologice ale publicului. Curând media – atât cea tradiţională cât şi noua media – s-au separat în «bule». O persoană putea auzi doar o faţetă a poveştii şi se putea considera bine informată. Pesoanele care trăiau în bule diferite cu greu puteau comunica între ele, dat fiind că nu împărtăşeau nici măcar faptele elementare.
Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns media de socializare s-a expandat, devenind o masivă întreprindere. În al doilea trimestru al anului 2020 Facebook număra 1,7 miliarde de utilizatori activi. Nici măcar o singură entitate media nu s-a apropiat de o fracţiune a acestei cifre. Şi este controlat – sau mai degrabă ghidat, pentru că înainte de toate se auto-controlează – de către un mic grup de administratori sau ingineri, ale cărui scopuri sunt maximizarea interacţiunii, colectarea de informaţii şi publicitatea destinată anumitor segmente-ţintă ale publicului. Algoritmul folosit de aceste sisteme a încurajat şi mai mult împărţirea utilizatorilor în bule. Toate platformele media de socializare sunt interconectate, chiar şi cele care sunt concurente, împărtăşind între ele informaţia privitoare la fiecare aspect al vieţii acelor miliarde de persoane aflate în vizorul lor.
Aceste platforme au devenit o componentă din viaţa aproape tuturora, în parte datorită naturii lor generatoare de o dependenţă proiectată cu grijă şi în mod deliberat. Majoritatea oamenilor petrec pe platforme mult mai mult timp decât în interacţiunea cu persoane în carne şi oase şi îşi află de pe acestea aproape integral noutăţile referitoare la lumea exterioară. Ele au devenit vitale şi pentru viaţa politică. Fiecare candidat pentru orice funcţie trebuie să aibă o prezenţă pe mai multe platforme. Deseori relatările ziarelor despre candidaţi şi deţinătorii de funcţii sunt redactate din citatele unor mesaje pe Twitter sau postări pe Facebook. Probabil că contactul iniţial între un politician şi electoratul său este intermediat sub o formă sau alta în zilele noastre de media de socializare.
Dat fiind că mediile de socializare sunt în general nefiltrate ele conţin o mare cantitate de informaţii false şi de dezinformări (informaţii intenţionat falsificate), plasate de persoane din interiorul şi exteriorul unei ţări şi urmărind scopuri politice (sau în cadrul unui război psihologic). Iar din acest fapt a luat naştere o cerere de supraveghere a acestora. Într-un fel sau altul - se argumenta - trebuie să existe o procedură de epurare a materialului nefast şi de eliminare a personajelor negative.
Acesta este momentul în care primejduirea liberei exprimări şi a politicilor democratice devine manifestă. După ce au făcut dependentă întreaga societate – ba chiar o mare parte a lumii – de un dispozitiv, de o maşină, care a ajuns aproape unica sursă de comunicare şi informare pentru un număr imens de oameni, după ce au distrus media tradiţională, inginerii platformelor mediei de socializare sunt chemaţi să devină arbitri ai adevărului.
Ideea controlului centralizat al conţinutului plaformelor care au devenit arterele principale ale comunicării umane este mai mult decât terifiantă. Însă aceasta este ceea ce se pretinde. Şi aceasta este ceea ce s-a şi făcut. Faptul că mai multe companii tehnologice cu simpatii politice de stânga (Google, Apple şi Amazon) au putut ajunge la o înţelegere pentru a sugruma o companie cu orientare de dreapta (Parler) – şi eu nu emit acum sentinţe despre politică, ci exclusiv despre exercitarea puterii – este şocant. Faptul că companiile tehnologice au fost în stare să-l elimine de pe platforme pe Preşedintele Statelor Unite este cu atât mai şocant, indiferent de ceea ce gândeşte cineva despre preşedinte.
Acest lucru s-a petrecut rapid, în răstimp de mai puţin de 20 de ani, durata unei generaţii. Dat fiind că exprimarea publică este în prezent atât de dependentă de aceste medii de socializare, proprietarii şi inginerii lor au puterea de a reduce la tăcere oameni şi idei care nu le sunt pe plac. Suprimarea exprimării de către guverne este deja destul de rea, însă iată ce e şi mai nociv: există o anumită responsabilitate cu care sunt datoare guvernele democratice, dar nu există nicio responsabilitate din partea acestor maşini.
Puterea pe care o deţin este aproape absolută. Cine din guvern sau din media tradiţională ar îndrăzni să li se împotrivească? Dacă tendinţa actuală se menţine ele vor ajunge să deţină mai multă putere decât guvernele. S-ar putea s-o şi deţină deja, fie că o ştiu, fie că nu.
Eu bănuiesc că o ştiu şi că au şi început s-o exercite.
....................................................................................................................
(Documentare, traducere şi prezentare de YO4PX. Surse: corespondenţă, Abu Yehuda, Google images, foto credit pagina autorului pe QRZ.com)
* * *
