07 iunie 2010

VERSIUNEA ENGLEZĂ  A HAM-MAG ÎŞI ÎNCETEAZĂ APARIŢIA


Toate cele 16 numere ale revistei electronice online pentru radioamatori HAM-MAG pot fi acum descărcate gratuit.
Versiunea în limba engleză a HAM-MAG a fost lansată în ianuarie 2009, ca o completare a ediţiei franceze iniţiată în septembrie 2008, şi a dobândit rapid o largă audienţă, estimată la peste 11000 de cititori. Ambele versiuni erau editate de un grup de amatori francezi sub conducerea lui Vincent Faucheux F5SLD. Din păcate redactorii săi nu au reuşit să obţină fonduri din publicitate şi în ianuarie 2010 au modificat statutul publicaţiei în revistă pe bază de abonament cu preţul de 15 USD pe an pentru 12 numere. Dat fiind că oferta nu a atras decât 200 de abonaţi, redactorii sunt acum nevoiţi să înceteze apariţia revistei.
Cele 16 numere ale revistei, până la aceea din mai 2010 sunt oferite acum pentru descărcare de la această adresă Clic pe coperţi.
Chiar şi pentru marii publicişti încercarea  de a-şi convinge cititorii să plătească pentru conţinutul unei publicaţii online reprezintă o provocare dificilă. În mod ciudat oamenii sunt dispuşi să plătească chiar şi peste 5 dolari pentru o singură ediţie a unei reviste tipărite, dar ezită să se despartă de banii lor pentru acelaşi lucru în format electronic.
Revista HAM-MAG mi-a făcut onoarea de a-mi publica în primele sale numere trei articole traduse de mine în limba engleză: «Dictatorii şi radioamatorismul» în numărul 1/ianuarie 2009, «Errare humanum est» în numărul 2/februarie 2009 şi «Cursa cu obstacole» în numărul 3/martie 2009.
Pentru descărcarea celor 16 ediţii este necesar să aveţi Adobe Reader. Acesta poate fi instalat de la http://get.adobe.com/reader/   
Adieu, HAM-MAG! Regretăm dispariţia ta din peisajul publicisticii de radioamator de limbă engleză. (Versiunea franceză îşi continuă apariţia şi poate fi consultată lunar pe bază de abonament gratuit. Celor interesaţi le pot furniza la cerere informaţiile privind modalitatea de abonare.) 
*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved