Cursa cu obstacole
Am început să citesc cu răsuflarea tăiată articolul lui YO2** despre cele patru decenii ale clubului din Timişoara, dragul meu oraş de baştină, părăsit de mine acum 37 de ani, dar pe străzile căruia mă plimb şi acum de multe ori în vis. Acolo am crescut şi am învăţat, acolo călătoream în dimineţi geroase, de şes bănăţean, când mercurul termometrului cobora sub - 20 de grade, pe scările tramvaiului 6, care mergea "roată" prin piaţa Maria şi podul peste Bega, pentru a ajunge la timp la Liceul de Muzică din centru. Nu mi-am închipuit însă că citind acest articol îl voi reîntâlni şi pe tov. Alexandru, fie şi sub forma spiritualizată a unui nume tipărit pe hârtie. Ca într-un coşmar, tov. Alexandru a reapărut, iată, în viaţa mea, deşi sperasem odată să-l pot şterge definitiv din memorie. Autorul articolului îi găseşte calităţi de organizator, le-o fi avut poate, dar pentru mine el a fost cel care vreme de doi ani interminabili a împiedicat realizarea unui vis.