UN  ZÂMBET  ÎN  ETER  (37)

Mea culpa

Stimaţi Colegi,

Aceasta este ultima mea scriere, vreau să-mi iau rămas-bun. Nu mai pot continua, căci păcatele mele sunt prea mari, prea multe şi, mi-e şi teamă s-o spun, aproape de neiertat. Nu merit să-mi mai pun bicisnicele mele vorbe în faţa privirii cititorilor. Dar, dacă totuşi există o milostivenie imanentă, care îl poate absolvi de vină chiar şi pe cel mai decăzut dintre oameni, voi încerca să apelez la ea spovedindu-mă, căindu-mă şi acceptând cu resemnare penitenţa ce-mi va fi hărăzită.

Da, stimaţii mei Colegi, recunosc: am scris articole despre DXpediţii, de fapt am copiat de ici de colo, de pe net şi din ghiduri de călătorie nişte texte scrise în limbi străine de alţii pe care le-am tradus şi, pentru derutarea cititorilor de bună-credinţă, le-am mai adăugat şi nişte informaţii, hărţi şi poze total inutile, culese din enciclopedii. Pretextul era contactarea aşa-numitor «entităţi noi» pentru DXCC - de fapt o gogoriţă inventată de americani. Dar cred că cititorii şi-au dat demult seama că totul nu este  decât o afacere murdară, din care se îmbogăţesc cu neruşinare acei pretinşi «expediţionari». Acţionând mână-n mână cu ARRL-ul – o organizaţie subversivă, o oficină a conspiraţiei mondiale iudeo-masonice -, ei ne mint că lucrează din cine ştie ce insule exotice, şi de fapt huzuresc în ranch-urile şi pe iahturile lor luxoase, cumpărate din IRC-urile şi bancnotele de 1 $ ale credulilor, şi păcălesc de acolo lumea în continuare, făcând zeci de mii de aşa-zise «QSO»-uri, pentru că nu se mai satură de bani nemunciţi.  Mea culpa.

Recunosc: am publicat şi un Ghid de conversaţie în 6 limbi şi un îndreptar de trafic (Practici de operare) dar meritul nu este al meu, ci al unor agenţi sub acoperire care au folosit nume conspirative ca G4ODJ, F2MA, I0XXR, DL7AKC, ON4WW. Ei sunt în spatele acestor acţiuni destabilizatoare şi ajutorul lor a fost doar o mită mascată, în scopul coruperii şi racolării mele căci, după cum bine ne-au învăţat de multă vreme vajnicii apărători ai secretelor de stat, nimeni nu-ţi dă nimic pe gratis şi orice gest de bunăvoinţă va trebui plătit apoi scump, prin divulgarea unor informaţii clasificate.  Mea culpa.

Recunosc: am tot scris despre fraude mioritice, dar acum, la momentul adevărului, mărturisesc cu lacrimile căinţei şiroindu-mi pe obraji: eu am fost cel care, alături de alţi răuvoitori, am intrat fraudulos în laptopul wireless al celui pe care l-am stigmatizat pe nedrept, noi am introdus în logul de concurs de la YO DX Contest şi Campionatul IARU (o altă cunoscută organizaţie subversivă) zeci de legături ... pardon, am vrut să spun zeci de loguri false, asta cu o secundă înainte ca prea-cinstitul să fi apăsat pe butonul Send, în încercarea noastră criminală de a arunca o umbră asupra tuturor radioamatorilor YO – o încercare sortită eşecului, pusă la cale de persoane frustrate şi invidioase. Mea culpa.

Recunosc: am publicat multe sute de articole, numai în ultimul an peste 300 la număr, despre concursuri, diplome, echipamente, expediţii, texte educaţionale şi din istoria comunicaţiilor, până şi materiale umoristice. Adevărul este, stimaţi Colegi, că totul nu a fost decât o perdea de fum, pentru că printre aceste articole am strecurat cu perfidie texte subversive, demolatoare la adresa activităţii conducerii organizaţiei noastre, vârâte cu sila în faţa privirii celor eventual interesaţi de alte materiale. De fapt întregul meu blog a fost creat cu acest gând ascuns, ca o armă de luptă împotriva liderilor care cu onoare ne îndrumă de atâţia ani.  Pentru aceste fapte mârşave Mr. Google-senior şi Mr. Blogger-junior m-au răsplătit cu bani negri, accesările din 87 de ţări aducându-mi beneficii substanţiale, pe care nu le-am declarat nicăieri, devenind astfel un evazionist fiscal, bun de citat în faţa DNA-ului şi de aruncat în puşcărie.  În plus, am uzat în scrierile mele şi de semne diavoleşti, cum ar fi Bold, Italic, Underline, «ghilimele», MAJUSCULE, diverse fonturi, linkuri şi ... vai, chiar şi culori!!!  Mea culpa.

Recunosc: am avut anumite reţineri faţă de meritele lucrătorilor Securităţii, pe care unii dintre noi i-au apreciat mult de tot şi chiar au contribuit cu entuziasm la munca lor devotată, pusă în slujba noastră a tuturor. M-am bucurat atunci când am crezut că am scăpat de ei şi de atenţia lor omniprezentă şi am scris chiar un articol, în care mă întrebam care le va fi soarta după decembrie 1989. Propuneam să li se dea un ajutor de şomaj pe viaţă, pentru ca nu carecumva să le vină ideea de a reintra în «câmpul muncii» - fără să bănuiesc că ei n-au părăsit «câmpul» vreodată. Am mers până într-acolo încât am apelat la serviciile unei instituţii detestabile pe nume CNSAS, care scotoceşte prin dosare prăfuite şi scoate la iveală lucruri cu care unii ar trebui de fapt să se mândrească, nu să se ruşineze. Abia acum îmi dau seama de erorile mele şi de lipsa mea de patriotism şi îmi fac mea culpa.

În fine, recunosc şi cea mai cumplită dintre numeroasele mele păcate. Mă număr printre semnatarii unui document reprobabil. Alături de alţi 192 de indivizi perfizi şi chinuiţi de frustrări asemenea mie - printre care şi N2YO, un periculos agent de influenţă de peste Ocean – am plănuit o loviluţie (lovitură de stat + revoluţie). Da, am uneltit să luăm cu asalt locaţia Adunării generale a FRR din 9 aprilie înarmaţi până-n dinţi cu ... critici, întrebări, cereri şi propuneri şi, tânjind la ciolanul posturilor de conducere, să uzurpăm funcţiile-proprietate personală ale membrilor Consiliului de administraţie. Ocupanţii lor le deţin de 10-20 de ani prin pronie divină şi în virtutea descendenţei lor monarhice. Un guvern guvernează, dar C.A. al FRR domneşte. Abia acum îmi dau seama: orice încercare de a contesta dreptul imperial şi autoritatea suverană a membrilor săi este nici mai mult, nici mai puţin decât lez-majestate, o crimă ce se cuvine pedepsită cu asprime de lege.  Nu scrie aşa în Statut? Foarte rău, aşa va trebui să scrie de acum înainte! Iar noi, complotiştii semnatari va trebui să dăm socoteală în faţa Curţii marţiale, pentru încercarea noastră nesăbuită de a instaura prin puci haosul în radioamatorismul românesc, în locul ordinei şi respectului faţă de cei eternizaţi în funcţii.  Mea maxima culpa!

Dacă prin mărinimia judecătorilor mei voi rămâne totuşi în libertate promit să mă retrag într-o peşteră pentru a-mi vindeca rănile şi pentru a medita acolo în solitudine la fărădelegile mele făr-de număr. Iar această pagină de internet să rămână mărturie generaţiilor viitoare despre trufia, necugetarea şi decăderea omenească.

P.S. Acest articol a fost publicat la 1 aprilie 2011, cu câteva zile înaintea Adunării generale a FRR.

 *   *   * 

Înapoi la pagina principală