08 octombrie 2010


ÎNGRIJORARE

de Francisc Grünberg, YO4PX

(Acest articol a fost scris în martie 1990, în atmosfera de incertitudini amestecate cu speranţe a acelei perioade frământate. Dat fiind că era vorba despre securiştii şi turnătorii care ne supravegheau pe noi, radioamatorii, mi s-a părut normal ca articolul să fie publicat în revista «Radioamatorul», pe care tocmai o preluase Vasile Ciobăniţă. Am trimis articolul la redacţie şi am sperat să-l văd publicat, dar nu mi-am închipuit că va trebui să aştept pentru asta nouă ani, din cauza cenzurii instituite de YO3APG. Forma dezastruoasă în care a apărut în cele din urmă l-a făcut ininteligibil, căci au fost comise 14 modificări ale cuvintelor. Abia în iulie 2005 articolul a putut fi publicat integral şi corect pe saitul Radioamator.ro administrat de Ciprian Sufiţchi, N2YO. Îl republic acum ca pe un document al anilor de dinainte de 1989, al condiţiilor în care se practica atunci radioamatorismul.  Nu mă îndoiesc că pentru mulţi colegi mai tineri textul înseamnă doar o pagină de istorie, mai mult sau mai puţin interesantă, dar pentru  cei care au fost atunci radioamatori poate însemna un apel la memorie şi, totodată, un avertisment: cine îşi uită istoria riscă s-o retrăiască.)

*   *   * 
Ce se vor face, sărăcuţii de ei, de acum înainte?
Ce se vor face provocatorii noştri cu glas mieros şi lauda pe buze, mimând şi ei revolta şi nemulţumirea, cu privirea scrutându-ne obrazul pentru a înregistra cea mai mică tresărire, cu urechile ciulite la imprudentele noastre răspunsuri, preschimbate a doua zi în amănunţite "lucrări de control"?
Ce se vor face S.C.T.R.-iştii (Serviciul de Control al Transmisiunilor Radio, în care erau racolaţi şi radioamatori) cei demni de încredere, aleşi după o temeinică cercetare a "dosarului" nemaculat de rude în occident, cei năimiţi fără gaj la redactarea trimestrialelor rapoarte de recepţie, cuprinzând păcatele noastre cele mari, comise cu gândul şi cu fapta, în banda noastră de 80 de metri cea de toate zilele?
Ce se vor face entuziaştii colaboratori voluntari ocazionali, nutrind speranţa de a ajunge într-o bună zi şi ei la fel de "demni de încredere", cu imaginea unei iluzorii recompense viitoare fluturându-le în faţa ochilor, a vreunei iertări de păcate ale tinereţii, a unei "reaşezări a dosarului" pe baze mai sănătoase, mai favorabile parvenirii?
Ce se vor face ciulitorii, cu urechile lungite de efortul de a desluşi din zbor, în QRM-ul benzii sau al reuniunii de club, vorbele noastre cele compromiţătoare, valorosul "material" întru demascarea noastră, a racolaţilor strecuraţi în rândurile "oamenilor de bine"?
Ce se vor face scotocitorii, aburitorii, puricătorii plicurilor noastre cu QSL-uri, care şi-au făcut o vocaţie din depistarea unei cât de mărunte urme a contactului nostru cu odioasele oficine, căutătorii de IRC-uri sau - horribile dictu! - de "green stamps", incontestabile dovezi ale vânzării de suflet pentru un blid de linte occidental?
Ce se vor face statisticienii legăturilor noastre, cu procentajele lor denotând o primejdioasă şi tendenţioasă favorizare de către noi a corespondenţilor apuseni, în defavoarea celor din tabăra socialismului?
Ce se vor face autorii şi coautorii şi colaţionatorii hibernalelor "materiale informative" predicate în toată ţara, străbătute de firul roşu călăuzitor al grijii pentru păstrarea secretului de stat al mizeriei noastre fizice şi spirituale, grijă ce răzbate triumfătoare în pofida oricăror violări a tutulor regulilor doamnei Gramatika, creatorii textelor patern-ameninţătoare, menite să ne ferească de ispită, condimentate cu stafidele glumiţelor ce stârnesc nu zâmbetul ci rânjetul, presărate ici şi colo cu ingenioase rebusuri hărăzite să ne pună în mişcare mintea amorţită de frig, în încercarea de a găsi un răspuns la chinuitoarea întrebare "ce-o fi vrut să spună Sfinxul?"
Ce se vor face vajnicii receptori fără indicativ de recepţie, rătăciţi în jungla tropicală a codului Q şi a nenumăratelor noastre abrevieri, a celor 320 de prefixe DXCC şi a imprevizibilelor noastre întâlniri şi reîntâlniri (skeduri!!!) cu câte-un "agent de legătură" de peste mări şi ţări, în hăţişul concursurilor noastre săptămânale şi a pălăvrăgelii noastre incurabile şi iresponsabile?
Ce se vor face enigmiştii noştri, cei în stare să descifreze din perfidul nostru QSO mesaje cifrate cu diabolică abilitate, capabili să demaşte dintr-un biet apel-concurs iniţialele temutei agenturi de spionaj, să deducă din suma ridicată la pătrat a frecvenţelor noastre din zilele de luni şi joi codate informaţii destinate Europei libere?
Ce se vor face agerii noştri controlori, îngrijoraţi că suntem prea mulţi în bandă şi că ne-am putea răspândi pe mult prea multe frecvenţe, hotărâţi dar să ne mai prăşească rândurile buruienoase, să ne mai sigileze transiverul procurat pe căi ilicite, să ne mai suspende autorizaţia pe care n-o merităm, cu ochii lor aţintiţi pe alfabetul fonetic internaţional nememorat încă în totalitate şi cu urechile aplecate la şoaptele câte-unui mai avizat sfetnic din umbră?
Ce se vor face înregistratorii convorbirilor noastre telefonice şi ale zecilor de mii de QSO-uri din logurile noastre, cu sertarele lor ticsite de casete, cu dulapurile lor pleznind de dosare, cu computerele lor refuzând să mai primească în memorie uriaşa cantitate a inestimabilelor "informaţii" despre WX-ul din localitate?
Ce se vor face vigilenţii noştri cenzori, cosmeticienii articolelor noastre, ai căror ochi de şoim (al patriei) emit raze X ce pătrund şi sub litera manuscrisului, pentru a scoate de acolo la lumină perversele şi subversivele noastre aluzii critice la adresa iepocii de aur, deşi aparent scriem despre diplome şi expediţii?
Ce se vor face prelucrătorii, interpretatorii, traducătorii, ameninţătorii, şantajiştii băieţi buni şi răi, filmatorii şi fotografii, microfoniştii şi telefoniştii, urmăritorii şi însoţitorii noştri?
Iartă-i Doamne, deşi au ştiut ce fac. Dar care le va fi soarta de acum înainte, sărăcuţii de ei? Ca să fiu sincer, sunt cam îngrijorat. Propun de aceea să li se acorde o îndemnizaţie de şomaj. Pe viaţă. Nu de alta, dar nu carecumva să le vină cheful de a mai intra vreodată în "câmpul muncii".
Constanţa, martie 1990
*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved