UN ZÂMBET ÎN ETER (30)
Frunze la câini
de Paul M. Dunphy VE1DX
Unul dintre QRP-iştii locali trecu pe la club acum câteva zile, şi am discutat despre lucruri importante, cum ar fi încălzirea globală şi schimbările climaterice, dar subiectul principal a fost DX-ul. Vremea şi cauzele capriciilor sale sunt teme bune pentru a începe o conversaţie, dar DX-manii pur-sânge fac ce fac şi ajung să vorbească tot despre DX. "Spune-mi - zise QRP-istul - acum, dacă am lucrat VU7, ce-mi mai rămâne de făcut? Am aşteptat aproape douăzeci de ani ca să-l lucrez, şi acum l-am lucrat. Şi cu toate că XT2C nu a fost tot aşa rar ca VU7, dar mi-a stimulat totuşi adrenalina! Am avut o lună plină de bunătăţi de DX-uri. Dar ce o să mă fac de aici înainte?"
Am căzut o vreme pe gânduri, apoi l-am întrebat: "Dar ce ai făcut după ce ţi-ai luat stickerul pentru 300 de ţări şi aşteptai să apară chestii ca VU7 şi XT2?" "N-am făcut mare brânză - zise QRP-istul - am urmărit clusterul de DX şi am mai lucrat câte o ţară nouă pe benzi, dar în general am stat şi am aşteptat să apară ţările de care mai aveam nevoie. Am stat şi am tăiat frunze la câini."
"Cât timp ai tăiat frunze la câini?" - l-am întrebat, încercând să-mi stăpânesc râsul. "Păi, n-aş putea să spun exact - răspunse QRP-istul - să tot fie vreo câţiva ani. Am ratat expediţiile VU4 şi KH8SI. Nu era propagare, aşa că n-avea nici un rost să-i chem. Nu poţi să-i lucrezi dacă nu-i auzi." "Asta cam aşa-i - i-am răspuns -, şi se pare că ai tăiat la frunză nu glumă. Umblă vorba că Swains va fi din nou activat în primăvară. Şi că vor fi mai mulţi operatori, şi antene şi liniare mai grozave decât a avut prima echipă care s-a dus acolo. Vei avea şanse să-i lucrezi."
Dar QRP-istul nu părea mulţumit. "Mai e doar o lună până atunci! Şi suntem în minima ciclului, aşa că tot nu prea ai ce să lucrezi. Ce-aş putea să mai fac?", întrebă el deznădăjduit.
"Nu uita, acestea sunt zile grele pentru lucrul DX - i-am răspuns -, şi DX-uri nu se vor găsi din abundenţă, ca în anii trecuţi. Iar dacă ai trecut de 300 de ţări, când va veni vremea Marii vânători, tot va trebui să mai aştepţi să prinzi nişte ţări noi."
"Ştiu asta - spuse QRP-istul -, dar ce o să mă fac între timp?" Am fi putut încerca să-i explic că acesta este crudul adevăr, pe care fiecare DX-man adevărat trebuie să-l înfrunte, sau că ar putea fi una din eternele enigme ale DX-ului. Dar în loc de asta i-am spus simplu: "Mai taie niscai frunză. Poate înveţi s-o tai mai bine."
"Bravo, mersi de sfat! - strigă el, se sculă în picioare şi o porni in jos pe cărare. "Şi ce rost are, atâta frunză……?" N-am mai scos o vorbă, răspunsul era evident: prea mare rost într-adevăr nu avea, dar tăiatul frunzei tot era mai mult decât nimic. Dar zilele glorioase ale DX-ului sunt aproape. Semnele sunt clare. Chiar şi cele câteva pete solare şi-au inversat polaritatea magnetică! Poate că şi ele au tăiat nişte frunze la câini, în aşteptarea momentului propice pentru a intra în acţiune. Deci, fiţi gata! DX-ul există!
* * *