Charles Proteus Steinmetz, vrăjitorul din Schenectady

Acest articol a fost publicat pe saitul Smithsonian.com de Gilbert King la 16 august 2011
Traducere şi adaptare de Francisc Grünberg

 Steinmetz şi contemporanii săi (Tesla, Einstein şi alţii) la staţia de telegrafie

 fără fir Marconi din New Jersey (foto prin amabilitatea Wikicommons)

Avea doar un metru şi 21 de centimetri, trupul său era deformat de o cocoaşă în spinare şi de un mers cocârjat, iar trunchiul său pipernicit dădea impresia că mâinile, capul şi picioarele sale sunt prea mari.  Dar printre oamenii de ştiinţă a fost un gigant, care îi număra printre prietenii săi pe Albert Einstein, Nikola Tesla şi Thomas Edison, iar contribuţia sa în domeniul matematicii şi al ingineriei electrice l-a propulsat printre cei mai iubiţi şi notorii oameni ai timpului său.

În primii ani ai secolului al XX-lea Charles Steinmetz putea fi văzut pedalând pe bicicleta sa pe străzile din Schenectady, statul New York, îmbrăcat în costum şi cu pălărie pe cap, sau plutind într-o canoe pe apele râului Mohawk, ghemuit ore-ntregi în genunchi în faţa unui birou improvizat şi mâzgălind însemnări şi ecuaţii, pe care uneori le arunca apoi în apă. Cu veşnicul trabuc Blackstone Panatela care părea că îi este lipit de buze Steinmetz zâmbea atunci când copiii o luau la fugă la vederea sa – speriaţi, credea el, de «arătarea ciudată, aducând a gnom», care vorbea cu un accent german. Asemenea întâmplări erau pentru Steinmetz deosebit de dureroase, pentru că în viaţă cel mai mult a tânjit după o familie şi copii. Însă ştiind că diformitatea sa era congenitală (atât tatăl cât şi bunicul său au suferit de cifoză, o curbură anormală a părţii superioare a coloanei vertebrale), Steinmetz a ales să nu se căsătorească, de teama de a nu-şi transmite diformitatea eventualilor săi urmaşi.

Născut în 1865 în Breslau, Germania (actualmente Wroclaw, Polonia) Carl August Rudolph Steinmetz a devenit un student strălucit în matematici şi chimie al Universităţii din Breslau, dar a fost nevoit să părăsească ţara după ce autorităţile au început să se intereseze de implicarea sa în Partidul Socialist. A ajuns pe insula Ellis în 1888 (insula Ellis situată în portul New York a fost între 1892 şi 1954 poarta de intrare în SUA pentru peste 12 milioane de imigranţi – nota trad.) şi puţin a lipsit să fie respins din cauză că era un pitic, însă un prieten american cu care călătorise i-a convins funcţionarii de la Imigrări că tânărul german deţinător de doctorat era un geniu de a cărui prezenţă America va beneficia într-o bună zi. Doar câţiva ani i-au fost necesari lui Steinmetz pentru a dovedi că amicul său a avut dreptate.

Curând după sosirea sa a început să lucreze pentru firma Eickmeyer & Osterheld, o companie din Yonkers, New York, unde a identificat şi explicat printr-o ecuaţie matematică, devenită cunoscută ulterior ca Legea Histerezis sau Legea lui Steinmetz, fenomenul care guvernează pierderile de putere, ceea ce a condus la descoperiri atât în domeniul sistemelor electrice alternative cât şi în cele ale curentului direct (DC). America tocmai intrase în epoca de aur a ingineriei electrice, iar atunci când Thomas Edison şi General Electric au aflat ce făcea Steinmetz cu motoarele electrice în Yonkers compania a cumpărat Eickmeyer & Osterheld în 1892, devenind proprietară a tuturor patentelor lui Steinmetz, precum şi a serviciilor sale.

Steinmetz şi-a americanizat numele în Charles Steinmetz. A ales ca nume median Proteus, porecla pe care i-o dăduseră cu afecţiune profesorii săi din Germania.  În mitologia greacă Proteus era un bătrân profet trăitor în peşteri, versatil în aspect, dar care revenea mereu la înfăţişarea sa umană, aceea a unui cocoşat.  Steinmetz era din cale-afară de încântat de această comparaţie.

În 1894 el a sosit în Schenectady, locul care va însemna pentru el «acasă» pentru următorii treizeci de ani, iar impactul său asupra companiei General Electric nu s-a lăsat aşteptat. Recurgând la ecuaţii matematice Steinmetz a găsit soluţii pentru a analiza valorile existente în circuitele de curent alternativ. Descoperirile sale au schimbat concepţiile inginerilor despre circuite şi maşini şi au făcut din el timp de decenii autoritatea cea mai recunoscută în domeniul electricităţii.

Nu a trecut multă vreme şi personalităţile ştiinţifice cele mai cunoscute ale timpului au început să pornească spre Schenectady pentru a-l întâlni pe «micuţul gigant» atât de prolific; relatări anecdotice ale acestor întâlniri sunt reproduse în clasele de inginerie până în zilele noastre.  Una dintre ele a apărut în pagina de scrisori a revistei Life din 1965, după ce publicaţia a prezentat un material despre Steinmetz. Jack B. Scott a povestit despre întâlnirea tatălui său cu Vrăjitorul din Schenectady în fabrica River Rouge a lui Henry Ford din Dearborn, Michigan.

Charles Steinmetz, circa 1915 (foto prin amabilitatea Wikipedia)

Ford, ai cărui ingineri electrici nu au fost în stare să rezolve nişte probleme pe care le aveau cu un generator gigantic, l-a chemat pe Steinmetz să vină la fabrică. Steinmetz a refuzat orice asistenţă şi a cerut doar un blocnotes, un creion şi un pătuţ. Conform relatării lui Scott Steinmetz a ascultat timp de două zile şi două nopţi zgomotul produs de generator şi a mâzgălit nişte calcule în blocnotes. În cea de a doua noapte a cerut o scară, s-a căţărat pe generator şi a făcut cu creta o linie pe una dintre laturile sale.  Apoi le-a spus inginerilor sceptici ai lui Ford să îndepărteze o placă din dreptul semnului  şi să înlocuiască 16 spire ale bobinei.  Inginerii au făcut ceea ce li s-a indicat şi din acel moment generatorul a funcţionat impecabil.

Henry Ford a fost încântat până în momentul în care a primit de la General Electric o factură în sumă de 10000 de dolari. Ford a recunoscut succesul lui Steinmetz, dar a avut o ezitare la vederea cifrei facturii. A cerut o factură detailată. Scott afirmă că Steinmetz a răspuns personal cererii lui Ford astfel:

Marcarea unui semn cu creta pe generator:   1 $

Cunoaşterea locului în care trebuia făcut semnul: 9999 $

Ford a plătit factura.

Cu toate succesele profesionale în viaţa lui Steinmetz exista o anumită goliciune, pe care el a remediat-o printr-o manevră pentru a-şi asigura reputaţia de «savantul boem». Şi-a petrecut primii câţiva ani în Schenectady într-un «cerc de burlaci» al inginerilor de le General Electrics, participând la ascensiuni pe munte, expediţii în canoe şi experimentând fotografia. Steinmetz a legat o strânsă prietenie cu unul dintre asistenţii laboratorului, un bărbat slab, tânăr pe nume Joseph LeRoy Hayden, în  perioada în care cei doi au realizat prima lampă magnetică cu arc electric, utilizată mai tîrziu în semafoarele instalate la colţurile străzilor.  Hayden a început să gătească pentru Steinmetz şi peste nu multă vreme avea deja un pat instalat în laboratorul şefului său, pe care putea trage câte un pui de somn între nesfârşitele lor sesiuni de lucru.  Atunci când Hayden a anunţat că intenţionează să se căsătorească şi a găsit un apartament în apropriere Steinmetz a avut o idee.

Tocmai începuse construcţia unei case mari pe Wendell Avenue, în zona în care locuiau directorii de la General Electrics. Fiind colecţionar de plante rare a proiectat-o cu seră şi cu un laborator, unde plănuia să lucreze cât mai mult pentru a evita să intre în birou. De îndată ce construcţia clădirii s-a realizat Steinmetz a umplut sera cu orhidee, ferigi şi cactuşi (îl încânta diversitatea formelor acestora) şi s-a concentrat pe menajeria de animale pe care şi-o dorise întotdeauna. Ca un băieţel răutăcios fusese mereu fascinat de orice era letal, acum a adunat aligatori, şerpi cu clopoţei şi păianjeni Văduva neagră. Inventatorul Guglielmo Marconi l-a întrebat despre sopârla sa Gila Monster (specie de şopârlă veninoasă, care trăieşte în sud-vestul Statelor Unite şi în Mexic – nota trad.).  «A murit. A fost prea leneş ca să mănânce», a răspuns Steinmetz.

În curând Steinmetz cina în fiecare seară în casa sa cu Hayden şi cu soţia sa Corrine, o franco-canadiană robustă şi cu faţa rotundă. Casa era prea mare pentru Steinmetz, aşa că soţii Haydens bănuiau deja ce urmează. În cele din urmă Steinmetz i se adresă Corrinei:

«De ce n-aţi veni să locuiţi cu mine?»

Joseph Hayden era de acord din tot sufletul. Noul aranjament ar fi făcut lungile ore de lucru mai suportabile, iar casa oferea un spaţiu pe care el şi Corrine nu şi l-ar fi putut permite vreodată. Hayden ajunsese să preţuiască excentricităţile lui Steinmetz şi a înţeles că savantul bohemian tânjea să aibă o familie a sa. Corrine s-a împotrivit, dar cu delicateţe Steinmetz a convins-o.

Se pare că Corrine i-a spus: «Dacă ne mutăm cu dumneavoastră eu voi fi aceea care voi administra casa după cum consider eu că e bine».

«Bineînţeles, draga mea», răspunse Steinmetz ascunzându-şi cu greu un larg zâmbet de încântare. Corrine Hayden creionă apoi condiţiile coabitării lor. Steinmetz va suporta numai partea sa din cheltuieli. Ea va prepara şi va servi mesele pe baza unui program regulat, indiferent de importanţa muncii lui Steinmetz şi a soţului ei. Bărbaţii trebuiau să lase pur şi simplu baltă orice îndeletnicire şi să se aşeze la masă. Steinmetz acceptă toate condiţiile Corrinei.

În ciuda unor iniţiale stângăcii aranjamentul dădu în scurtă vreme roade, mai ales după ce soţii Hayden au început să aibă copii, Joe, Midge şi Billy, iar Steinmetz îl înfie pe Joseph Hayden. Acum copiii familiei Hayden aveau un bunic, pe «Tati» Steinmetz, care s-a îngrijit ca ei să crească într-o casă plină de miracole. Sărbătorirea zilelor de naştere includea lichide şi gaze care explodau în arzătoare Bunsen plasate decorativ în jurul casei. Nu cu mult mai înalt decât copiii care alergau prin laborator şi seră, Steinmetz îi întreţinea cu poveşti cu dragoni şi elfi, pe care le ilustra cu focuri de artificii iscate din mixturi de sodiu şi hidrogen în găleţi cu apă.

În 1922 Steinmetz fu vizitat de Thomas Edison. Acesta era deja aproape total surd, iar Steinmetz îi bătu pe genunchi un mesaj în codul Morse. Edison zâmbi, iar cei doi îşi continuară conversaţia tăcută în faţa reporterilor uluiţi.

Faima lui Steinmetz crescu şi mai mult în anii în care a locuit cu soţii Hayden pe Wendell Avenue. Atunci când un socialist câştigă alegerile pentru fotoliul de primar Steinmetz acceptă funcţia de preşedinte al Comisiei de educaţie din Schenectady şi a avut o constribuţie importantă la implementarea creşterii numărului orelor de predare, a meselor servite în şcoală, a prezenţei surorilor medicale în şcoală, a claselor speciale pentru copiii imigranţilor şi în distribuirea gratuită a manualelor şcolare.

Într-o zi de vineri a anului 1921 Steinmetz se urcă în maşina sa electrică şi porni pentru a-şi petrece sfârşitul de săptămână în Camp Mohawk, unde îşi construise o căsuţă cu privire spre Viele Creek. Odată ajuns a constatat că fulgerul i-a deteriorat casa şi i-a spart o oglindă mare argintată.  Şi-a petrecut întreg weekendul reconstruind cu migală oglinda şi fixând ţăndările acesteia între două geamuri de sticlă.  După asamblare a studiat modelul  şi a ajuns la concluzia că oglinda spartă prezenta urmele unei descărcări electrice.  Revenit la General Electric a adus în fabrică un aparat enorm, apoi un altul. La ore ciudate din noapte din fabrică răzbăteau sunete aducând a tunete. Prin oraş circulau speculaţii de tot felul. Oare ce punea la cale Vrăjitorul din Schenectady în Clădirea 28?

În martie 1922 reporterii au fost invitaţi la General Electric şi s-au adunat în faţa machetei unei comune construite de Steinmetz. Într-o demonstraţie zgomotoasă şi explozivă, la care asista şi Edison în persoană, Steinmetz a dezvăluit în faţa auditoriului un generator de fulgere de 120.000 volţi. Ca într-un spectacol de magie a răsucit cu gesturi de prestidigitator un comutator şi a produs descărcări de fulgere care au spintecat mari bucăţi de lemn, au distrus turla unei capele albe şi au făcut ţăndări un pom în miniatură. Reporterii priveau înspăimântaţi. În ziua următoare un titlu din New York Times proclama: «Un Zeus modern produce fulgere după plac». 

Munca lui Steinmetz a condus la instituirea unor măsuri pentru protejarea echipamentelor de putere de trăsnete.

Dar, potrivit biografului său Jonathan Norton Leonard, spre sfârşitul vieţii «munca lui Steinmetz deveni asemănătoare jocului unui băieţel cu maşinuţele sale».  Câştigase deja respectul inginerilor pentru contribuţia sa la ştiinţa electricităţii dar, aflat la apogeul celebrităţii sale, nu se putea abţine de la îndeletnicirea cu un fel de pseudo-ştiinţă, pe care o dispreţuise anterior în decursul carierei sale. Proteus era fericit, aşa cum nu fusese  o viaţă-ntreagă.

În toamna anului 1923 Steinmetz cu familia călătoriră spre vest cu trenul şi se opriră să vadă Marele Canion, rezervaţia Yosemite şi pentru a-l vizita pe actorul Doglas Fairbanks în Hollywood. Călătoria l-a istovit pe savantul de 58 de ani, iar când la 26 octombrie, reveniţi în casa din Wendell Avenue, nepotul său Billy i-a adus micul dejun pe o tavă l-a găsit pe Steinmetz zăcând pe patul său, cu o carte de fizică alături. Potrivit medicilor inima sa a cedat în timpul somnului. Vrăjitorul din Schenectady se săvârşise din viaţă.

 Hall of History Foundation, Schenectady, New York 

(foto pe saitul Encyclopedia Britannica)

(Sursele autorului: Charles Steinmetz Papers, Schenectady County Historical Society, Schenectady, New York)

*   *   * 

Înapoi la pagina principală