Acest articol a fost publicat de H. Paul Shuch N6TX sub titlul «The World That Passed Us By» în rubrica sa «Pe cărări nebătute» în numărul iulie-august 2005 al revistei The AMSAT Journal. Cu amabilitate Paul mi-a acordat permisiunea de a-l traduce şi publica pe pagina mea, exprimându-şi bucuria că va fi prima traducere în limba română, după ce unele dintre scrierile sale au fost traduse în rusă, franceză, italiană, germană, japoneză şi arabă.
Amintiţi-vă, dacă sunteţi suficient de vârstnic (şi statisticile ne arată că dacă sunteţi membru al AMSAT vă puteţi aminti), de zilele pasionante ale lui octombrie 1957. Tocmai fusese lansat Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului de către URSS (sub această prescurtare a fost cunoscută ţara aceea timp de două generaţii, deşi populaţia ei este desemnată şi acum sub numele colectiv «ruşii»). Nouă americanilor ni s-a spus că URSS era o naţiune duşmană. Că ruşii erau un popor inamic. Duşmanii noştri erau în spaţiu – îi puteam auzi în 15 Mc (asta se întâmpla înainte de a se trece la MHz)! De pe o zi pe alta America a devenit o naţiune paranoidă (dar e oare ceva nou în asta?).
Amintiţi-vă, dacă sunteţi suficient de vârstnic (iar dacă sunteţi radioamator probabil că vă puteţi aminti), de agitata perioadă post-Sputnik. Statele Unite încercau cu disperare să recupereze handicapul. Îndrumătorul dumneavoastră din liceu vă spunea: «Eşti bun la ştiinţe. Eşti bun la matematică. Studiază, pentru a deveni inginer; niciodată nu ne prisosesc inginerii pentru a-i ajunge din urmă pe ruşi.» (Peste ani v-a fost poate dat să aflaţi că prietenului dumneavoastră Saşa îndrumătorul liceului său i-a spus: «Eşti bun la ştiinţe. Eşti bun la matematică. Studiază, pentru a deveni inginer; niciodată nu ne prisosesc inginerii pentru a ne păstra avantajul în faţa americanilor.»)
Amintiţi-vă, dacă nu v-aţi senilizat încă (iar dacă sunteţi în stare să citiţi ce scriu mai puteţi trage speranţe), de perioada în care v-aţi obţinut prima autorizaţie de radioamator. Lumea, pe care Sputnik a făcut-o mai mică, s-a micşorat deodată şi mai mult. Puteaţi vorbi cu alţi radioamatori, aflaţi la antipozi (chiar dacă o făceaţi probabil folosind codul Morse) –, până şi cu ruşii cei înspăimântători. La urma urmei, poate că ei nici nu erau duşmanii dumneavoastră.
Amintiţi-vă, dacă sunteţi suficient de vârstnic (şi dacă aţi ajuns cu cititul până aici, ştiu că sunteţi), de emoţiile lui decembrie 1961. Cu un mic ajutor primit de la prietenii dumneavoastră de la Forţele aeriene ale SUA radioamatorii tocmai lansaseră OSCAR 1, primul satelit non-guvernamental. Îl puteaţi auzi în 145 Mc (se întâmpla tot înainte de MHz)! De pe o zi pe alta şcolile (aceleaşi care îi instruiseră pe americani pentru a-i ajunge din urmă pe ruşi, aceleaşi care îi instruiseră pe ruşi pentru a-şi păstra avantajul faţă de americani) au început să pună pe picioare cluburi de radio, să construiască antene şi să le îndrepte ... în sus!
Acum amintiţi-vă de cele întâmplate săptămâna trecută. Cu siguranţă sunteţi suficient de vârstnic ca să observaţi cum corespondează copiii (sau poate nepoţii) dumneavoastră prin Instant Messaging cu amicii lor din Rusia. E posibil ca ei să nu aibă habar care e originea acronimului URSS, în schimb ei ştiu pe dinafară sufixele de e-mail ale tuturor ţărilor din lume. Ce importanţă are că acele sufixe internaţionale erau iniţial prefixele indicativelor radioamatorilor? Ceea ce contează e că progeniturile dumneavoastră vorbesc cu lumea – prin IM şi e-mail şi VOIP şi telefoane celulare – şi, da, chiar şi prin intermediul sateliţilor. Comunică prin conexiuni care sunt pentru ei invizibile. Credeţi că mai au ei nevoie de radioamatorism? Probabil nu mai mult decât mai avem noi nevoie de transmisiunile prin scânteie. Lumea ne-a ocolit.
Aşa să fie oare? Or poate mai există lucruri pe care le-am putea învăţa copiilor, nepoţilor noştri, înainte ca ei să ne trimită la plimbare? Mi-ar place să cred că mai există.
Imaginaţi-vă o lume conectată la o infrastructură de telecomunicaţii care rivalizează cu cele mai îndrăzneţe previziuni ale SF-ului. Fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare copil are în posesie un comunicator (posibil implantat) care îl conectează cu toţi locuitorii Terrei. Instantaneu, şi ieftin, prin satelit. Pentru a sporovăi în orice limbă pe care participanţii o doresc. Aţi crezut că studiourile de filme Paramount deţineau toate patentele despre Traducătorul şi Comunicatorul universal? Aşa mi-am închipuit şi eu. Dar n-a durat multă vreme până când această tehnologie a penetrat societatea noastră. Şi a transformat-o.
Acum gândiţi-vă la o civilizaţie în declin. De generaţii urmaşii noştri au folosit o platformă tehnologică care le-a unificat lumea. Nimeni n-a mai avut nevoie de radioamatorism; se demodase, fiind depăşit de progres. Nimeni nu mai avea nevoie de AMSAT: era vestigiul unei ere revolute, o notă de subsol în cărţile de istorie. Tot ce mai aveau oamenii nevoie era să cunoască cuvântul potrivit, iar interfaţa neurală se autoactiva, punând orice persoană în legătură instantanee cu ceilalţi, cu viteza gândului. Sateliţii cei omniprezenţi erau invizibili nu numai din faţa privirii lor, dar şi din faţa ochilor minţii lor.
Până când au început să se strice. Maşinile, ca şi noi înşine, sunt muritoare. Dintr-o dată nu mai era nimeni pe Pământ care să-şi amintească de elementele kepleriene. Nu mai era nimeni în viaţă care să cunoască ecuaţiile maxwelliene. Reţeaua globală a amuţit şi nimeni nu avea nici cea mai vagă idee cum ar putea fi reparată.
Din fericire un grup de antropologi şi istorici şi-au adus aminte de ceva de pe vremea anilor lor de şcoală. De o creatură primitivă, conservată criogenic, care hălăduise pe Terra în acele vremuri preistorice, când sateliţii constituiau o noutate, iar ruşii şi americanii se considerau inamici. O fiinţă care folosea scule străvechi, din epoca de piatră, ca antene Yagi şi manipulatoare şi sintetizoare de frecvenţă şi procesare digitală a semnalului, cu care însăila comunicaţii rudimentare, lente între ea şi semenii ei primitivi.
Aşa că au decongelat-o, au pus-o la treabă, iar ea a salvat lumea.
Era un radioamator. Era un membru al AMSAT. Eraţi dumneavoastră.
* * *
H. Paul Schuch, născut în 1946, este un om de ştiinţă şi inginer în domeniul aerospaţial şi al tehnologiei microundelor, absolvent al Universităţii din Berkeley, California. Este director executiv onorific al ligii non-profit SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence). A predat timp de 34 de ani ingineria, fizica şi astronomia în diferite universităţi americane.
Radioamator Extra Class autorizat în 1961 N6TX a fost activ în 20 de benzi între 1,8 MHz şi 24 GHz. Printre nenumăratele funcţii şi responsabilităţi pe care şi le-a asumat Paul a fost preşedinte al Comitetului consultativ VHF/UHF al ARRL, director tehnic şi preşedinte al Comisiei proiectului OSCAR Inc., predecesorul AMSAT-ului şi actualul director al Comisiei de educaţie al acestuia, vicepreşedinte al Societăţii radioamatorilor astronomi, consultant al National Science Foundation şi evaluator de programe militare al American Council of Education. Este din 2007 membru plin al International Academy of Astronautics, o comunitate internaţională de experţi, fondată în 1960 în Suedia, care promovează dezvoltarea cercetării spaţiului în scopuri paşnice. A fondat in 1975 compania Microcomm Consulting, în cadrul căreia a proiectat şi produs în 1978 un receptor comercial de TV prin satelit, considerat de unii autori ca fiind primul de acest gen din lume.
Paul este autorul a peste 500 de materiale publicate, inclusiv al cărţii Tune in the Universe! (cu subtitlul Ghidul radioamatorului pentru cercetarea inteligenţei extraterestre) editat de ARRL în 2001.
(Traducere, documentatre şi prezentare de YO4PX. Surse: QSL.net, The AMSAT Journal, Wikipedia, QRZ.com)
Paul este autorul a peste 500 de materiale publicate, inclusiv al cărţii Tune in the Universe! (cu subtitlul Ghidul radioamatorului pentru cercetarea inteligenţei extraterestre) editat de ARRL în 2001.
