Statele Unite nu semnează tratatul internetului
În Dubai, Emiratele Arabe Unite s-a desfăşurat în zilele de 3-14 decembrie Conferinţa mondială a telecomunicaţiilor 2012 (WCIT), convocată de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (International Telecommunications Union, ITU), cu scopul de a revedea reglementările actuale din domeniu, destinate să joace rolul de tratat global pentru a facilita interconexiunea şi interoperatibilitatea internaţională a informaţiilor şi a serviciilor de comunicaţii, precum şi pentru a asigura eficienţa şi larga lor difuzare şi disponibilitate publică.
Cu puţin înainte de încheierea Conferinţei a avut loc o sesiune având pe agendă o dezbatere privind viitorul internetului. Statele Unite s-au alăturat altor 20 de ţări care au refuzat semnarea unui tratat care în opinia lor ar putea dăuna libertăţii internetului. Tratatul încheiat cu toate acestea la propunerea ITU, organizaţie formată din 193 de state-membre, promovează ideea unui control mai accentuat exercitat de guverne asupra internetului.
Ambasadorul Statelor Unite Terry Kramer a spus că respingerea tratatului a fost o decizie clară, motivată de numeroasele îngrijorări exprimate de opinia publică în legătură cu eventualitatea unor astfel de măsuri. Unul dintre aspectele problematice l-a constituit formularea conţinută în proiectul de tratat, care extindea efectele sale asupra furnizorilor de internet, a operatorilor de reţele private şi a guvernelor. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa paragrafelor din tratat care sancţionează criminalitatea cibernetică. Conform delegaţiei S.U.A. puterile mult prea extinse acordate pentru a creşte gradul de securitate al spaţiului virtual ar putea fi folosite în mod abuziv de diverse guverne.
Conferinţa ITU din Dubai a demonstrat că există o pronunţată schismă între ţările dezvoltate şi multe dintre vederile şi intenţiile organizaţiei internaţionale în privinţa internetului. Unii sunt de părere că aceasta ar putea duce la apariţia unui internet alternativ, reglementat cu mult mai multă stricteţe, deşi experţii consideră că crearea acestuia s-ar lovi de prea mari dificultăţi.
Versiunea finală a tratatului intră în vigoare în 2015, dar fără semnătura multor superputeri ale internetului efectele sale vor fi probabil minimale.